În urmă cu cinci ani, medicilor li se măreau consistent salariile, „între 70 și 172%”, scria anul acesta publicația Libertatea. Cu toate acestea, cinci ani nu au fost suficienți pentru a ne lecui de a da bani în plic la doctori. 22% dintre români încă dau această mită cadrelor medicale, spunea și ultimul Eurobarometru.
Mă întorc la sistemul de educație în care lucrez de 25 de ani și mă gândesc cu teamă că protestele profesorilor care s-au încheiat cu „măcar am arătat că avem demnitate” nu vor șterge prea curând obiceiul cadourilor și atențiilor pentru profesori.
Anul acesta în niciun caz. În jurul meu deja a început să se vorbească despre asta, în cancelarie și în afara ei. Mămicile încearcă să compenseze această lipsă de bani a dascălilor copiilor lor dăruindu-le câte un card cadou pe care doamnele să-l folosească la mall. Cel puțin asta e ultima modă la mine în oraș, Cluj-Napoca.
Profesorii au primit măriri salariale, vor continua să primească și atenții?
Imaginea impresionantă a miilor de profesori din toată țara care au mărșăluit la București a fost, de la bun început, viciată de cerințele puține și doar pecuniare. Care demnitate când, pentru binele sistemului de învățământ, tu, sindicalist, profesor, ceri doar bani? Salariu mai mare, bani pentru navetă, bani pentru indexarea salariilor odată cu inflația, bani pentru orele suplimentare, bani de sporuri, bani pentru debutanți, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, apoi creșterea investițiilor în învățământ și renunțarea la Edusal (o aplicație pentru salarizarea profesorilor, pusă la dispoziție de Ministerul Educației).
Nimic despre programele stufoase, nimic despre manualele proaste, nimic despre reguli care să protejeze atât profesorii cât și elevii de abuzatorii de toate felurile (de la cei sexuali, la cei care fac bullying, la directorii care impun anumite lucruri, la inspectorii care cer și ei câte ceva, acum, urgent, obligatoriu, nimic despre inutilitatea Săptămânii verzi, nimic despre legi care să scoată din sistem persoanele cu probleme psihice). Doar bani.
Riști să se înțeleagă că doar asta este unica ta valoare, validată prin discuțiile recente între părinți, cu privire la darurile pentru finalul anului școlar.
De ce generația Revoluției duce mai departe prostul obicei
Nu înțeleg în ruptul capului cum părinții copiilor din clasele primare și gimnaziale din acești ani, după treizeci de ani de la Revoluție, care am sperat că va fi fost sfârșitul unor practici comuniste, adună în continuare, pe lângă fondul clasei, bani pentru cadouri pentru învățătoare și profesori!
Unde, în ce parte a ADN-ului românesc este încrustat acest obicei?
Cum părinții de azi, care în ‘89 unii nici nu erau născuți sau erau copii mici, au crescut în libertate, cum au dobândit acest obicei, să dea cadouri, să adune bani, pentru doamne?
Greșit este și faptul că doamnele primesc. Cât de umilitor poate fi ca tu, învățătoare, profesoară, dirigintă să primești, pe lângă buchetul mare de flori din partea clasei, un plic cu card cadou la mall-ul din oraș sau pentru o altă platformă de cumpărături? În general, am văzut că bursa acestor „atenții” se învârte în jurul la 3-500 de lei valoarea acelui card. Mă întreb, dragi colegi, cum puteți să-l primiți?
Profesorii care trebuie să aducă schimbarea
Nu, nu toată lumea primește. Un coleg vorbea în sala profesorală că învățătoarea băiatului lui cel mare a fost foarte fermă și le-a spus clar părinților, chiar în clasa pregătitoare, să nu îndrăznească să umble cu așa ceva. Și categoric nu este caz unic.
În schimb, învățătoarea celui mic primește. Iar întrebarea lansată de mămica întreprinzătoare, la o oră după lansare, avea 21 de răspunsuri „card cadou de 300 lei la Iulius Mall”.
Altă colegă, care are trei copii în gimnaziu, la școli diferite, a spus același lucru. Pe grupurile de WhatsApp ale claselor copiilor ei s-a hotărât cumpărarea de carduri cadou pentru doamnele profesoare.
Ce absurd că profesoarele, chiar cele care n-ar accepta niciodată aceste cadouri, atunci când sunt în rolul de părinți, cotizează pentru cadrele didactice ale copiilor lor. Pentru a fi în rând cu lumea, pentru a nu face opinie separată, pentru a evita ca propriii lor copii să fie marginalizați în clasele lor.
Revenind la cadouri, colegi sindicaliști, e în regulă, este în conformitate cu demnitatea meseriei primirea de cadouri? Poate ar fi timpul să faceți o revoluție și în privința acestui lucru.
Pentru că flagelul acesta care le lovește pe mămicile întreprinzătoare nu poate fi stopat prin lege, ci doar prin atitudinea fermă a fiecărei învățătoare, profesoare care spune „Nu”!
