
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
Anul acesta a venit cu o noutate pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale): locuri speciale la admiterea în licee și școli profesionale, prin ordin de ministru. Dincolo de declarații, cum arată realitatea din teren? Îți prezentăm trei perspective în serial.
D.P. Așa obișnuia să semneze articolele pe care le publica în ceea ce era, în anii ‘80, revista școlii. Revistă e impropriu spus, dar nici avizier nu poate fi numit acel panou din PAL prins de peretele de la parterul liceului, care își schimba înfățișarea săptămânal și pentru care scria el și elevii deopotrivă. Hai să-i spunem revistă-hibrid, fiindcă avea conținutul unei reviste, dar aspectul unui avizier.