
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Din primul său an de predat, Alexandra Chirea și-a dat seama că, pentru a se înțelege cu elevii, trebuie să le vorbească pe limba lor. I-a cumințit până și pe cei care deranjau constant orele de curs pentru că a știut să-i asculte, iar copiii au observat asta. 14 ani mai târziu, pusă în fața grevei din educație, profesoara de franceză care predă acum la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală a ales să-și continue orele. O schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue inclusiv printr-o reformă internă, o „curățenie” pe care cadrele didactice să o facă printre ele și o îmbunătățire a modului în care se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara.
O profesoară de limba română din Sinaia a creat o anticafenea în școală, pentru a încuraja elevii să se implice în activități culturale.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.