
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Nu știm să fi spus cineva „vreau să fiu lucrător de tineret când mă fac mare”. Dar ar fi trebuit. Am vorbit cu Rasa Tučinskaitė, lucrătoare de tineret lituaniană, despre această profesie născută din proiectele Uniunii Europene, care are multe în fișa postului și vine cu o multe satisfacții. Căci cum să fie altfel când lucrezi cu tinerii?
David Popovici le-a vorbit copiilor care se antrenează la bazinul de înot Miramar din București, unde s-a pregătit și el, despre costurile performanței și succesului. Se întâmpla cu câteva zile înainte să împlinească 17 ani de viață și 13 de înot. Vreo 40 de înotători la început de drum i-au ascultat poveștile despre rutina sportivă și experiența Jocurilor Olimpice de la Tokyo și au visat cu ochii deschiși să ajungă și ei acolo. „Dacă vrei să înoți repede în concurs, trebuie să te străduiești la antrenamente”, a fost unul dintre sfaturile lui David.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).