
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

În fiecare an, în perioada simulării examenelor naționale, se vorbește mult pe tema acestui subiect. Ba că este o inutilitate, ba că profesorii sunt obligați să corecteze lucrările fără a fi remunerați, ba că elevii sunt supuși unei presiuni psihologice greu de suportat, ba că subiectele sunt dificile, ba că sunt prea ușoare. Din nou, a câta oară, indexul societal este îndreptat spre sistemul educațional.
Într-o cafenea din centrul Bucureștiului, care are pe pereți biciclete și roți suspendate, Corina*, o tânără de 21 de ani, soarbe dintr-o limonadă cu sirop de fructe.
Nu se poate să nu fi auzit de Marina Abramović. Celebră pentru discursul estetic contondent, artista performativă și-a propus în 1974 să descopere cât de departe poate împinge limitele propriului corp într-un performance de șase ore intitulat „Rhythm 0”. Ce a făcut? Și-a provocat publicul să facă orice își dorește cu corpul ei, timp în care a stat nemișcată într-o galerie de artă.