
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Timp de două săptămâni am vorbit, în Școala 9, despre abaterile disciplinare ale profesorilor români. Am arătat cum unii fentează sistemul și revin la catedră. Am lansat o dezbatere publică și am adus la aceeași masă decidenți, profesori, părinți, elevi. Am vorbit despre sănătatea mentală a cadrelor didactice și câtă nevoie au de o salarizare motivantă și de respect. Și cu fiecare cărămidă la discuțiile aplicate despre rezolvarea unei probleme sistemice a tot trebuit să luptăm cu balastul unor mentalități. Sunt încă mulți profesori care se simt atacați atunci când în presă sunt dezvăluite cazurile pe care în primul rând ei ar trebui să le respingă.
Peste jumătate din copiii din România contemplă ideea de a-și construi viitorul în străinătate, din cauza lipsei de oportunități educaționale și a neîncrederii sau nemulțumirii față de condițiile de viață din România. Această statistică ar trebui să ne cutremure pe toți: de la „simpli” cetățeni, până la guvernanți. Din păcate însă, am ajuns să mă număr și eu printre ei.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.