Am fost la supravegheat din mai multe motive:
- pentru că îmi place atmosfera de la examenul maturității;
- pentru că trebuie s-o facă cineva și este de preferat oameni care reprezintă școala;
- pentru că participarea este plătită.
Îmi place atmosfera cu tinerii aplecați asupra foilor de concurs, concentrați, atenți, conștienți că trebuie să scrie tot ceea ce știu la subiectele respective, pentru o notă cât mai bună. Îmi place să văd subiectele, la disciplinele la care mă pricep, mai bine sau mai puțin, la prima mână.
În fiecare an, când se apropie examenele, se lansează întrebarea: Cine vrea să meargă la supravegheat la Evaluarea Națională și Bac? Nu am mers în fiecare an, dar anul acesta m-am înscris.
Am fost repartizată, la fel cu celelalte colege din școala mea, la un liceu bun, situat într-un cartier cunoscut al orașului. Accesul este foarte prost, pentru copiii din alte cartiere. Circulă doar trei autobuze pe traseul respectiv, cu orar. Într-o zi cu așa încărcătură, nici nu vreau să mă gândesc la stresul candidaților să ajungă la timp. În cea de-a treia zi, un copil din sala mea a ajuns aproape de ora nouă, din cauza autobuzelor, a zis.
Ne-am prezentat la ora șapte, așa cum ni s-a cerut.
Ecusoane cu ștampilă prinse în bolduri
Sala în care ni s-a făcut instructajul este la parterul clădirii. Înghesuită, pentru câți am fost acolo. Și destul de prăfuită, parcă din alte vremuri. Laborator de fizică, parcă din timpuri comuniste. A venit președinta comisiei de bacalaureat, directoare la unul din liceele din oraș. N-am auzit când s-a prezentat, am aflat ulterior cine este. Stresată, agitată, doamna președintă. Ni s-au citit numele, ni s-au împărțit contractele de prestări servicii, că acuma asta facem când supraveghem, prestăm servicii.
Ecusoanele au fost bucăți de hârtie pătrate, cu numele noastre scrise, școala de proveniență, ștampila centrului de examen, pe care trebuia să le prindem cu ace de siguranță de bluze. Ca acum 25-30 de ani! De a doua zi, profesorii care am avut acasă ecusoane din acelea de plastic transparente, cu șnur, ne-am adus și am introdus pătrățelul de hârtie în ele.
Era pe una dintre bănci un termos cu cafea și pahare. Cine a apucat, a băut cafea. Repet, cine a apucat.
Am tras la sorți sălile, ne-am luat dosarele și ne-am prezentat în săli, să așteptăm copiii. Erau elevi de la liceul în care supravegheam, de la încă unul și de la două licee teologice maghiare.
O piedică a fost lipsa markerelor de scris pe tablă. Trebuie scris modelul, celebrul model după care candidații completează antetul lucrării și colțul care se acoperă.
Am nimerit în sală cu un coleg mai tânăr care a preluat scrierea pe tablă. Un profesor eficient, sobru, pragmatic. Markerul nu scria. Am împrumutat din altă sală.
Colegul a completat exact cum scria pe modelul pe care îl aveam în dosar.
Au început să intre copiii, până la 8.30 erau toți în sală. Așezați în ordine alfabetică, de la rândul de la ușă începând. Deja era cald, am deschis geamurile, ușa și abia-abia era aerul respirabil.
Cum previne regulamentul frauda
După ce le-am citit instrucțiunile, au semnat. Partea cea mai nepotrivită și umilitoare din instrucțiunile acelea este aceea care zice că se interzice candidaților să folosească manuale, memoratoare, fișe etc., atât introduse de ei cât și de cadre didactice din comisie! Adică se recunoaște, fără echivoc, că sunt cadre didactice care s-ar preta la fraudă. Mi se pare umilitor și inadecvat să li se spună așa ceva copiilor, dar mai ales să existe această posibilitate.
Și totuși, avea să ni se demonstreze în zilele următoare că suspiciunile nu au fost în zadar: chiar în noaptea dinaintea probei la română au existat nenatural de multe căutări pe Google pentru expresia „de bună seamă”, care a apărut într-unul dintre subiectele din ziua respectivă. Ceea ce dovedește că adulți, care au avut acces la subiecte, le-au dat mai departe, „de bună seamă” nu gratis.
Cum pot adolescenții de azi să mai creadă în cinste, dreptate și onoare, dacă unii dintre ei, la ora 4 dimineața, știau subiectele? Apoi, au apărut pe internet și lucrări pozate cel mai probabil cu camera ascunsă, chiar din sala de examen. Ministerul spune că 70 de elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
În anii în care am mai fost la supraveghere nu am avut niciun elev eliminat, nici nu-mi doresc să trec, vreodată, prin astfel de experiență!
Probleme cu antetul: este „examen” sau „examenul”?
Apoi s-a trecut la completarea antetului. Cu atenție, le-am spus și repetat, așa cum este pe tablă. Sigur că tinerii au fost emoționați și au fost trei-patru care au greșit. Ori n-au scris cu majuscule, ori au scris în loc de centrul de examen școala de proveniență. Le-am dat alte foi. Au scris din nou. Când eram cu toții gata, așteptând subiectele, a apărut val-vârtej președinta comisiei cu încă o doamnă după ea.
Modelul după care în toate sălile de examen s-a completat nu era corect. Pe model era scris EXAMEN în loc de EXAMENUL. Toți copiii au trebuit să completeze câte un „-UL”. Cei care nu mai aveau loc, au completat alte foi de examen. Această articulare sau nearticulare a cuvântului examen nu este, în sine, o problemă, problema ar fi, vezi Doamne, că ar putea fi considerat semn distinctiv.
Dar când pe zeci sau sute de lucrări e scris acest cuvânt în același mod, ce semn distinctiv mai este? Frauda, după cum s-a dovedit, vine de sus, de la sifonarea subiectelor. Adică mai degrabă de la diverși „-escu” decât de la nevinovatul „-UL”.
În tot acest timp, în cealaltă parte a țării, 70 de candidați de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din București li s-au anulau lucrările pentru acel „-ul” pentru care și noi ne-am scărpinat în cap. O profesoară de acolo a scris despre acest lucru, am citit pe Facebook intervenția dânsei.
Profesoara a povestit și despre supraveghetori că „trăncănesc” unul cu celălalt în timpul examenului, că ce să facă trei ore? Dacă se întâmplă așa ceva, este clar că a fost încălcat regulamentul și sunt deranjați elevii.
Au venit subiectele, le-am împărțit, au semnat fiecare că au primit subiectele potrivite, au început să scrie. Erau în sală copii de la liceul în care ne aflam și de la liceele maghiare. Elevii maghiari erau toți îmbrăcați în pantaloni sau, fetele, unele, fuste negre și cămăși sau bluze albe. Frumoși, ordonați, dând dovadă de respect pentru examenul la care s-au prezentat. Nici ceilalți candidați nu erau îmbrăcați indecent sau nepotrivit. Au scris până la terminarea timpului, cinci-șase dintre ei.
Colegul profesor a stat la catedră, eu pe scaunul din spatele clasei, într-o tăcere totală.
Coadă la predarea lucrărilor
La coada de predare a lucrărilor către comisie am stat aproximativ o oră. Adică fiecare pereche de supraveghetori trebuie să ducă lucrările de la clasă și să le predea comisiei.
Colegul meu a avut un moment de revoltă din cauza timpilor de așteptare, a intrat în sală și a întrebat dacă nu pot prelua mai mulți membri ai comisiei lucrările, dar i s-a spus că nu. Așa spune regulamentul, doar președinta preia lucrările, le numără, le verifică personal să aibă ștampila pe colțurile îndoite.
Stând la coadă am povestit unii cu alții, cu glas scăzut, să nu deranjăm comisia. S-a povestit despre problemele din clase sau grupele de la grădiniță, câteva dintre supraveghetoarele foarte tinere fiind educatoare.
A doua zi am fost cu o colegă mai tânără care, cu inițiativă, a preluat controlul sarcinilor: a citit regulamentul, a lipit colțurile, a preluat lucrările. Am supravegheat examenul de istorie la secția maghiară. A treia zi, tot la secția maghiară, geografie. În cea de-a treia zi am preluat eu lucrările. Ultima zi, limba maternă.
După patru zile de supravegheat, eram obosită ca și cum eu aș fi susținut examenele. Nu au fost probleme care să aducă vreo comisie de control, dar am remarcat totuși niște lucruri care nu mi-au plăcut:
- atitudinea de superioritate a președintei de comisie, care vorbea cu toată lumea, și cu ceilalți membri ai comisiei, de sus „acuma taci, vorbesc eu”, i-a zis uneia dintre membre;
- faptul că nu s-au prezentat, membrii comisiei, clar și răspicat, să știm cine sunt;
- modul rudimentar de prindere a ecusoanelor, cu ace cu gămălie și faptul că nu am primit pixuri sau stilouri așa cum ar fi fost firesc.
Pot părea lucruri mici și insignifiante în timp ce în București, tot la „Șincai”, o elevă era descălțată fiindcă avea un înscris în engleză pe încălțări. Dar sunt acele lucruri mici care fac diferența între o organizare profesionistă și una pe genunchi.
Ce cred că ar trebui făcut
Ar trebui ca antetul să vină gata completat pe foile tipizate, ceea ce ar reduce stresul candidaților și ar elimina posibilitatea comisiei de a anula, uneori arbitrar, lucrări. Trebuie ca profesorii supraveghetori să facă exact ce li se cere, fără să vorbească între ei.
De asemenea, președinții comisiilor și membrii acestora trebuie să dea dovadă de respect pentru toată lumea, profesori supraveghetori și candidați. Chiar dacă sunt directori și inspectori. Sau tocmai din acest motiv.
Iar scurgerile de subiecte, înaintea examenului, mi le explic doar prin corupția celor care ar trebui să fie mai corecți dintre toți factorii implicați. Aici trebuie intervenit fără menajamente, găsiți și interziși la alte examene profesorii sau experții ministerului care fac posibilă scurgerea de informații.
Cum s-ar putea găsi, la candidați, camerele minuscule, la intrarea în sală, există aparate de bruiaj pentru asta. E o măsură care însă adresează efectul, nu cauza. Cauza e necinstea care se perpetuează de la o lucrare de control copiată, la un Bac fraudat și până la un doctorat furat. Iar pentru asta e nevoie de un adevărat bacalaureat al moralei. Cine are curaj să intre la supraveghere?
