Cel puțin așa definește vulpea îmblânzirea, prin „a-ţi crea legături”, a avea nevoie unul de celălalt. Iar în încercarea lui de a crea legături, micul prinț eșuează mai întâi, atunci când revine a doua zi la locul întâlnirii, primind reproșul vulpii: „Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră… zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor şi cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.” Fiindcă termenul „rit” îi este necunoscut, vulpea se simte nevoită să-i ofere următoarea explicație: „E şi el ceva cu totul dat uitării! E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. Au un rit, spre pildă, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea vacanţă niciodată.”
Splendidă poveste. Despre cum ne apropiem și ne legăm unii de alții. Dar dincolo de invitația la relectura „Micului prinț”, am folosit fragmentul ca pretext pentru a aduce în discuție și importanța predictibilității în educație, atât pentru elevi și pentru părinți, cât și pentru întregul personal din sistem: de la personalul didactic, la cel didactic auxiliar și nedidactic. Definită în dicționare foarte simplu („care poate fi prezis, prevăzut”), predictibilitatea este una dintre nevoie de bază din piramida lui Maslow, o nevoie ce ține de siguranța personală. Ne simțim în siguranță când știm ce ne așteaptă, când ceea ce urmează a se întâmpla în viitor nu este o necunoscută totală, chiar dacă, desigur, clipa care urmează nu este niciodată o certitudine. Predictibilitatea ne ajută să construim viitorul într-o probabilitate rezonabilă. Educațional vorbind, predictibilitatea este un imperativ al viitorului care se răsfrânge asupra prezentului: societatea care va fi matură mâine, se pregătește de azi.
Este vorba despre a forma oameni, caractere și, la urma urmei, profesioniști care mâine să se situeze confortabil „în timpul lor”, prin educarea celor ce astăzi sunt încă niște copii, adolescenți sau tineri. Maturitatea societății de mâine o putem asigura prin ceea ce facem astăzi, iar asta înseamnă predictibilitate educațională.
Predictibilitatea în mediu educațional este o dovadă de respect. De ce? Pentru că oamenii – cei mici și cei mari, elevi și profesori – au nevoie să știe din timp ceea ce urmează să se întâmple. De aceea formulăm un profil al absolventului. De aceea proiectăm un demers educațional prin planuri cadru și viziuni curriculare. De aceea planificăm anul școlar, printr-un calendar. De aceea planificăm examenele naționale și, ca să coborâm mai spre firul ierbii, planificăm evaluările, lucrările scrise semestriale. Planificăm ordonarea programei pentru un an școlar pe semestre și pe săptămâni. Planificăm și proiectăm fiecare unitate de studiu. Planificăm, apoi, fiecare lecție. Facem planuri de lecții, așa cum se numeau nu cu mult timp în urmă, chiar dacă în zilele noastre se preferă varianta proiectelor didactice. Și în planurile acestea de lecții planificăm fiecare secvență a lecției, stabilind niște obiective operaționale. Punctul zero, de la care, în sens invers apoi, planificarea – în termeni de predictibilitate – crește din nou spre nivelul macro: fiecare obiectiv operațional se pregătește în perspectiva formării unor competențe specifice, fiecare competență specifică se pregătește în perspectiva formării unei competențe generale, fiecare competență generală se formează pentru a se atinge obiectivele din profilul absolventului, subsumabil idealului educațional.
Predictibilitate. E şi ea, însă, ceva cu totul dat uitării, uneori.
Un calendar al unui an școlar nu mai e o garanție a desfășurării acestuia în termenii inițiali. Se schimbă din mers. Afli că o vacanță s-a mutat în altă parte a anului sau că s-a scurtat și a crescut alta, timpul devenind o gumă care se întinde sau se contractă. Când deja tu îți planificaseși, poate, un concediu într-o vacanță, te trezești că brusc, în acea perioadă, se vor desfășura cursuri. Poate pierzi bani astfel. Cui îi pasă? Și iată cum se rupe o legătură dintre oameni.
Ți-ai planificat materia într-un anumit fel, într-un anumit ritm. Ai calculat când ajungi la un punct, cum evaluezi, cum treci mai departe, eșalonând, în funcție de calendarul știut. Totul se dă peste cap însă, o iei de la capăt, trebuie să recalculezi. Obiectivele se risipesc sau se amestecă, nu mai vezi ordinea lor în desfășurarea firească, spre competențele de format.
Pentru a-i păstra pe oameni aproape de tine, trebuie să le creezi siguranță. Poți să-i păstrezi, pardon, și ținându-i în joc de gleznă, dar asta e toxicitate și va fideliza doar oamenii instabili ei înșiși. Dacă vrei să păstrezi aproape un om echilibrat, trebuie să-i oferi, însă, predictibilitate, în limite rezonabile cel puțin. Și, mai ales, trebuie să o faci pentru că astfel îi arăți respect. Respectul este ceva orientat înspre celălalt, nu înspre sine.
Desigur, uneori predictibilitatea e anulată de neprevăzut. De forța majoră. Dar mereu trebuie cântărit cu mare atenție: chiar e o forță majoră? Chiar nu pot menține ceea ce am promis? Singura cale este să anulez planul, să-l schimb, să-l înlocuiesc?
Educația are nevoie de predictibilitate. Viața are nevoie de predictibilitate. Legăturile dintre oameni au nevoie de predictibilitate. Dintre doi oameni. Dintre zece, dintre o mie sau câteva milioane, care alcătuiesc societatea. Pentru că predictibilitatea este o cale de a „descoperi cât preţuieşte fericirea!”
