Editorial. Puneți-vă ochelarii și priviți greva

Editorial. Puneți-vă ochelarii și priviți greva

O parabolă care circulă în mediul online și pe care am citit-o de curând pune în lumină (ca multe altele, de fapt) relația dintre profesor și elev. Unui profesor îi apare în vis un înger care-i spune că va avea printre elevii săi unul care va deveni un mare conducător, iar că lui, profesorului, îi revine sarcina de a-l pregăti pentru acest destin. Desigur, identitatea acestui elev nu este dezvăluită de mesagerul din vis, astfel că, odată trezit, profesorul începe să se frământe și să caute soluții. 

24.05.2023

de Monica Halaszi și Horia Corcheș

Singura soluție viabilă este aceea de a da tot ce are el mai bun, printr-o pregătire continuă, prin atenție constantă, fiecărui elev. O pregătire care să-i permită să îi orienteze pe absolut toți elevii săi înspre dezvoltarea tuturor aspectelor personalităților lor și în raport cu toate provocările pe care situarea lor în lume le pot aduce. 

Este un mesaj simplu și puternic, un mesaj care are în centrul său semnificația acelui des auzit slogan: În centrul sistemului educațional se află elevul! Și este perfect adevărat, elevul, beneficiar al serviciilor educaționale, este centrul acestui sistem pe care noi, profesorii, îl servim. De aceea, celălalt slogan, Interesul superior al elevului trebuie să primeze!, este la fel de adevărat, la fel de valid.

De la acest slogan, în aceste zile, când greva profesorilor este subiectul principal, s-a născut și acuza împotriva acestora. Greva ar fi – după unii – împotriva interesului superior al elevului. Și, aparent, ar putea părea așa. Pentru că elevii, în aceste zile, sunt privați de orele de curs. Pentru că traseul lor de formare a fost întrerupt. Pentru că se amenință buna încheiere a anului școlar și la fel de buna desfășurare a evaluărilor și a examenelor naționale. Pentru că este în pericol accesul elevilor aflați în ultimul an de liceu la universitățile din străinătate.

Dar la o mai atentă privire, care să nu rămână doar la superficialitatea unor sloganuri, lucrurile arată altfel. Privită cu ochelarii potriviți, greva este, de fapt, tocmai în favoarea interesului superior al elevului, aflat în centrul sistemului educațional. Nu credeți? Puneți-vă ochelarii și convingeți-vă!

Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral care să nu mai fie demotivat. Nu poți fi motivat doar de un ideal al profesionalismului tău vocațional, când tu duci grija zilei de mâine, când nu îți poți permite satisfacerea unor nevoi, a unor bucurii, a unor hobby-uri. Când nu-ți permiți un city break. Sau un concediu. Lucruri care necesită bani. Când rata pentru creditul cu nevoi personale este, lună de lună, tot mai greu de plătit.

Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral care să nu mai fie obosit. Nu poți fi odihnit pentru elevii tăi de la școală, când trebuie să ai cel puțin un al doilea job, fie că asta înseamnă meditații, fie că înseamnă taximetrie sau orice altceva. Și este musai să subliniem că nu este același lucru să ai două joburi de tip administrativ sau de altă natură, care nu implică munca cu colective mari de copii. Colective care îți consumă altfel energia și au nevoie de abordări și de atenție diferențiată. 

Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral care să își recâștige stima de sine. Nu poți avea stimă de sine când nu-i poți oferi copilului tău măcar pe-aproape din ceea ce au colegii săi. Nu poți avea stimă de sine când părinții te tratează ca pe un servitor, pentru că ei au situații materiale care te umilesc prin comparație, iar ei știu că este așa și îți arată asta arogant, prin cuvinte, atitudini și priviri. Nu poți avea stimă de sine când ți se redirecționează, de pe grupuri ale părinților, mesaje de genul „Hai să-i luăm un stilou dirigului, că săracul folosește, zic copiii, pixuri cu gel” sau (și acesta este un mesaj recent) „Bună, dragi părinți! Am o întrebare ciudată, că nici nu știu cum sa o formulez! Dat fiind faptul, că este grevă, doriți ca profesorii să participe la banchet?”

Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral care să nu fie frustrat că pentru a veni în fața elevilor cu stimuli cât mai motivanți, trebuie adesea să pună ei înșiși bani din buzunar. Că trebuie să cumpere materiale – de la hârtie pentru copiator la markere de calitate, de la mingi la acuarele, post-it-uri, foi colorate, că trebuie să își facă abonamente la diverse platforme, că trebuie să plătească din buzunar cursuri de formare profesională. Că nu-și poate permite să-și cumpere cărți – bine, atâtea cărți câte ar vrea.

 Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral căruia îi trebuie timp: timp pentru a se pregăti pentru elevii săi (pentru fiecare dintre ei), pentru a gândi activități de învățare diferențiată și particularizată, pentru a oferi feedback constructiv (în scris) elevilor ale căror teste sau proiecte le evaluează, timp pentru toate solicitările birocratice (pe an ce trece mai multe și, paradoxal, inutile). Timp pentru a fi curios, pentru a explora, pentru a se bucura. Pentru a fi fericit.

Revendicările profesorilor sunt în favoarea interesului superior al elevilor pentru că au în vedere un corp profesoral care are nevoie de predictibilitate. Fie că este vorba de structura anului școlar, de modul de acordare a burselor, de organizarea programelor naționale verzi și altfel care îi trunchează perioadele de predare, de admiterea în liceu a elevilor săi, de criteriile care îi permit, o dată la cinci ani să primească un 25% la salariu (despre gradațiile de merit vorbim acum, că este sezonul depunerii dosarelor, scuze, bibliorafturilor). 

Ați reușit să vedeți greva din educație altfel prin lentilele acestor ochelari? Ne-am dori să răspundeți afirmativ. Fiindcă uneori, privind lucrurile timp îndelungat din aceeași perspectivă, nu constatăm alterarea calității vederii noastre sau ignorăm evidența. 

Dacă nu, imaginați-vă acum că în visul fiecăruia dintre voi, a celor care arătați cu degetul către personalul din educație (fiindcă greva aceasta, despre care tocmai vorbesc, la TV, niște pseudoexperți, este și a personalului didactic auxiliar – a secretarelor, contabilelor, informaticienilor, bibliotecarilor, pedagogilor etc. – și a personalului nedidactic), vi se va arăta un înger care vă va spune că propriul dumneavoastră copil este profesorul ales să-i predea acelui elev, destinat să devină un mare conducător. V-ați dori să fie motivat, odihnit, să aibă stimă de sine și timp și resurse pentru a-i ajuta, pe fiecare dintre elevii lui, să devină stăpânii propriului lor destin.

Lăsați degetul jos și puneți-vă din nou ochelarii. Poate de această dată...

 
Foto: Dumitru Angelescu

Profesori de Școala 9


„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.

Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.

Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon. 

 

CUVINTE-CHEIE

greva generala, greva profesori, revendicari profesori greva

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile