Elevii care își continuă studiile de balet în București: „Aici avem weekendurile libere. În Ucraina, profesorii ne spuneau că o să ne odihnim după ce ne construim o carieră”

Artiom și Sonia se ridică pe vârfuri, încălțați cu poante albe și cafenii, în mijlocul unei săli de balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Capitală. Cu brațele întinse cei doi elevi ucraineni fac apoi o piruetă, încălțările se desprind de sol, iar pe podeaua gri lucioasă rămâne umbra lor. Un profesor care interpretează piese clasice la pian îi ajută să-și păstreze ritmul. Își fac exercițiile de balet alături de Ioana, colega lor din România, țară în care au ajuns la scurtă vreme după izbucnirea războiului. 

În această zi de joi, la 11:30, elevii de clasa a VIII-a exersează sărituri și alte mișcări importante, ca să fie în formă pentru examenul de final de gimnaziu. „Sunt exerciții impuse, cum sunt și subiectele la matematică”, ne explică Mihaela Vasilovici, șefa catedrei de balet a liceului. 

Cinci fete îmbujorate așteaptă cu spatele la pervazul împânzit de sticle de apă să-și încheie colegii exercițiile, ca apoi să li se alăture. 

Sonia (centru) și Artiom (dreapta), alături de colega lor din România  

„Ai respirat?”, o întreabă pe Sonia în română o profesoară cu păr roșcat închis. Fata dă din cap că da și trage aer în piept. Nu vorbește limba română, însă acum, la jumătatea lui aprilie, s-au făcut câteva săptămâni de când e aici și înțelege unele cuvinte și expresii repetate la ore.  

Clarisa Cristea, profesoara lor, îi mai dă câteva indicații lui Artiom când în română, când în engleză. „Diagonală”, îi spune o dată, iar atunci el se rotește încet și întinde brațul drept spre fiecare colț al încăperii. „Here, here”/ „Aici, aici”, continuă aceasta în engleză și îl cheamă câțiva pași mai în față. 

Artiom s-a mutat din Chișinău în Odesa când avea 5 ani 

Profesoara, fostă balerină la Opera Națională București, predă la acest liceu de zece ani. Se bucură să lucreze cu acești doi elevi din țara vecină „dornici să învețe”. De obicei, le vorbește în română – ei cunosc doar ucraineană și rusă –, dar cu Artiom folosește și cuvinte în engleză, căci a aflat de la mama lui că știe cât de cât. „Dar baletul se înțelege. Poți să dai și din mâini și ei înțeleg ceea ce vrei să spui”, adaugă ea. 

O horă româno-ucraineană

Șase elevi din Ucraina se pregătesc în acest liceu să devină balerini profesioniști. Nu doar Sonia și Artiom sunt în clasa a VIII-a, ci și Katya, care se antrenează la câteva săli mai încolo. 

Adolescenta își face exercițiile cu încă o fată, în timp ce alte colege le privesc cu atenție. Katya se ridică pe vârfuri și întinde piciorul drept în față, cu ochii spre oglinda care-i arată fiecare greșeală. Prin dansul ei transmite un soi de resemnare. „Smile!”/ „Zâmbește!”, îi spune o profesoară. Katya își încheie exercițiul cu o reverență și zâmbește ușor, forțat. 

Katya, în timpul unui exercițiu 

Aproape 1.800 de elevi din Ucraina s-au înscris ca audienți în instituțiile de învățământ de la noi, potrivit Ministerului Educației. 

Pe holul școlii, unde sunt ordonate lângă perete mai multe perechi de adidași roz, albi și maron, facem cunoștință cu Sofia, 12 ani. Intră cu cei de-a VIII-a într-o altă sală, la ora de dans tradițional românesc. Fetele își iau fuste negre peste costumul de balet. 

Sofia (centru) are 12 ani și face balet încă de la 5 ani 

Artiom stă drept în centru încăperii și cântă la un fluier imaginar care domină melodia câteva secunde. „Ești solist, superstar, da?”, îi spune profesorul. Toată lumea izbucnește în râs. Apoi, elevii se iau de mână și fac pași înainte și înapoi. „Asta-i hora românească, cine-o joacă să trăiască”, strigă româncele. 

Urmează și un dans ucrainean: cu brațele larg deschise ca pentru o îmbrățișare și cu genunchii ușor îndoiți elevii înaintează în același ritm. „Unu, doi, trei, patru”, numără profesorul Claudiu Staicu și continuă în rusă: „odin, dva, tri cetire”. Îi pregătește pentru un spectacol de Ziua Internațională a Dansului de la Teatrul Național de Operetă și Musical din București. 

Fotografie făcută ulterior la Teatrul de Operetă  Sursă: Arhiva școlii 

Profesorul Staicu vorbește un pic de rusă și crede că elevii din Ucraina se simt oarecum în siguranță când le spune „bună” sau îi întreabă „ce faci?” într-o limbă pe care ei o cunosc. 

La ora de dans tradiițional 

Engleză copiii nu prea vorbesc, dar ajută faptul că denumirile din balet sunt în franceză și le știu deja, precum „arabesque” – când rămâi într-un picior, iar pe celălalt îl întinzi în spate. „Dacă vrem să spunem: «mai sus», «mai jos», «îndoaie genunchii», e un pic mai dificil, trebuie să le arătăm”, spune profesorul. 

„Avem brusc o altă viață”

La o masă lungă dintr-un birou facem cunoștință cu Lena și Hyuma, amândoi într-a XII-a. Au fost colegi la o școală privată de balet din Kiev; ceilalți elevi ucraineni au învățat la școala de balet de stat din Capitală. Toți s-au apucat de acest dans artistic pe la 7 ani, cu excepția Sofiei, cea mai mică, care a început la 5 ani.

Drumul spre România a fost anevoios pentru toți. Lena, de pildă, a venit singură aici la o prietenă româncă. Întâi a luat trenul spre Republica Moldova și de acolo, un autobuz. Părinții ei au rămas în Ucraina. „Tata nu a avut voie să vină, iar mama a rămas cu nepoata noastră; mătușa mea e medic și nici ea nu a putut pleca”. 

Trupele ruse s-au retras din Capitală, dar Lena încă se teme pentru viața familiei ei. „În fiecare zi încerc să o sprijin pe mama, pentru că tata e în estul Ucrainei, unde muncește. Vorbesc cu ea la telefon când mă duc sau vin de la școală”. 

Lena a venit singură cu trenul în România, iar în prezent locuiește la o prietenă, în București 

Are unde să locuiască și să învețe, însă o îngrijorează viitorul. „Aveam toți planuri de vacanță și examene, iar acum avem brusc o altă viață”, spune Lena. „Unul dintre prietenii mei a murit din cauza războiulului”, adaugă ea cu privirea spre masa de lemn.   

Fluentă în engleză, Lena ne ajută să le punem întrebări colegilor ei și să aflăm răspunsurile. O perioadă, a studiat limbi străine la școală și practica balet doar după ore. 

Cum au ajuns ceilalți elevi în România? Cea mai mică dintre ei, Sofia, cu familie de origine chineză, a fost evacuată prin ambasada Chinei. Hyuma, originar din Japonia, a călătorit spre București cu iubita lui româncă, de asemenea elevă în Kiev. Sonia și Artiom, amândoi din Odesa, dar la școală în Kiev au trecut granița prin Republica Moldova – i-au însoțit mamele lor –  cu trenul. 

Părinții Katyiei erau în Turcia în vacanță și ar fi trebuit să ia avionul spre Ucraina pe 24 februarie, în prima zi a invaziei rusești. Îngrijorați de ce-ar putea urma, au hotărât să rămână în România; la scurt timp, Katya și bunica ei au ajuns aici cu trenul. La numai 14 ani, Katya și-a schimbat orașul deja de două ori din pricina războiului declanșat de Rusia. Prima dată s-a întâmplat în 2014, când s-a mutat cu familia din regiunea Donețk în Kiev – atunci Rusia începuse războiul în estul Ucrainei. 

Părinții care au putut să vină în România vor să-și caute aici locuri de muncă. Mama lui Artiom, de pildă, ne traduce Lena, s-a angajat chiar la acest liceu, unde predă dans clasic. Ea vorbește română; până a împlinit Artiom 5 ani au locuit în Chișinău, după care s-au mutat în Ucraina. Băiatul n-a învățat însă limba. 

„Profesorii noștri erau mereu nervoși”

Deja știm să spunem „Eu sunt, tu ești”, pronunță Lena accentuând „i”-ul din „ești”. Elevii ucraineni iau lecții de română de câteva ori pe săptămână de la un profesor de engleză și de la colegii români. „Putem număra până la 10”, continuă Lena. „Eu pot până la 100”, intervine mândră Sofia, în vârstă de 12 ani. 

Faptul că nu înțeleg materiile predate în română li se pare cea mai mare dificultate aici la școală, explică Lena după ce culege păreri de la colegii ei. La orele de balet, în schimb, confirmă și ei, dialogul funcționează chiar și când sunt necesare gesturile.    

Elevii din Ucraina, împreună cu profesoarele și cu directoarea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” 

Lena a observat, între altele, diferențe între atitudinea profesorilor de aici și cea a profesorilor ei de acasă. Cei de aici i se par mai relaxați și nu-i cheamă să repete la finalul săptămânii: „Profesorii noștri erau mereu nervoși și ne era un pic teamă de ei”, povestește ea. „Aici ne place că avem weekendurile libere. În Ucraina, profesorii ne spuneau că o să ne odihnim după ce ne construim o carieră”, își mai amintește ea. 

Pentru că teritoriul Ucrainei de azi a făcut parte din Imperiul Rus și apoi din Uniunea Sovietică, cu tradiție în acest dans artistic, baletul a rămas destul de popular printre ucraineni.    

Elevii care au ajuns la liceul de coregrafie din București vor să urmeze drumul pentru care s-au pregătit de mici. Cei din clasele terminale vor fi nevoiți susțină doar examenul de balet, ne spune Mădălina Giurgescu, directoare din acest an. 

„Am fost la o discuție cu Ministrul Educației și cu profesori ucraineni care țin legătura cu Ministerul Educației din Ucraina și ne-au spus că probele scrise de la Evaluarea Națională și Bac vor fi echivalate. Nu trebuie să le mai dea”, ne explică aceasta. 

Înainte ca elevii să revină la ore, le punem o întrebare pe care probabil au mai auzit-o de o grămadă de ori. Vreți să vă întoarceți acasă când se termină războiul? Lena le traduce și încropește apoi un răspuns: „Vor să se întoarcă, dacă o să mai aibă la ce. Orașul Mariupol (n.r. – din est), de exemplu, e la pământ”.