Școala 9: De ce sunt aceste evaluări importante?
Bogdan Cristescu: Pentru că sunt niște evaluări care au drept scop ajutorul profesorului și elevului.
Sunt evaluări formative, pentru învățare. Eu trebuie să descopăr care sunt punctele tari pe care le pot folosi, cu care construiesc și trebuie să descopăr aspectele de îmbunătățit pentru că nu pot construi în gol. Atunci abordarea constructivistă îmi arată mie, pe de o parte, dacă am treapta pe care să construiesc și pe de alta, instrumentele pe care să le folosesc în viitor.
Aceste evaluări au fost gândite în 2013, pilotate, și de atunci s-au implementat. Foarte des sunt prezentate ca evaluări fără miză. Acest lucru este important pentru că nu sperie copilul, dar putem pica și în cealaltă parte, să considerăm că nu trebuie luate în serios. Sunt niște evaluări care nu trebuie să sperie. Sunt exact ca un control periodic care nu pune etichete, nu conduce la pedepse, ci poate propune modificări ale stilului de viață.
Așadar, aceste rezultate ajung înapoi la învățător și profesor și îl ghidează în cum să-i ajute pe elevi în continuare...
Profesorul este factorul esențial în această evaluare. Pentru el este un efort în plus. Este un factor esențial. Dar nu pentru că rezultatele ajung înapoi la el, ci pentru că el este parte a acestei evaluări. El este implicat în evaluări, el ne furnizează nouă mai departe rezultatele.
Un alt aspect foarte important al acestor evaluări este că se pot individualiza. Sunt între 180 de mii și 200 de mii de copii în fiecare generație, anual, pentru care sunt 10-15-20 de itemi separați care sunt codați. Fiecare copil are o listă de coduri. Aici intervine rolul esențial al profesorului. În afară de testul pe care îl vedem cu toții, apare un caiet al cadrului didactic, de evaluare. Fiecare exercițiu are alocate coduri ca la testările internaționale iar fiecare cod are un descriptor de performanță: elevul a făcut cutare și cutare, dar nu a făcut cutare, de exemplu, dacă nu este un răspuns complet. Dacă acele coduri posibile ar fi 2, 0, 1 și 9, profesorului i se spune: 2 dacă a rezolvat corect și complet și se dau mai multe exemple, fie din răspunsuri pilotate pe elevi, fie din răspunsuri ale specialiștilor.
Deci pentru fiecare cod el are și un descriptor în termeni de competențe și are și exemple pe care să se poată baza. Apoi el trebuie să transforme aceste coduri în plan individualizat de învățare
Adică să își adapteze obiectivele de învățare dacă acestea nu au dat rezultate, să își schimbe strategia de învățare. Pentru că dacă un copil are un gol e posibil să nu fi înțeles cu acea metodă și să trebuiască să-l abordez altfel. Și bineînțeles, poate lua decizii legate de remediere, de fixare, de progres. Este o activitate extrem de complexă în spatele unui cod de două cifre.
„Noi avem senzația că evaluarea înseamnă clasificare”
Este o evaluare pe care o dau copiii, dar îi evaluează și pe profesori?
Nu, nu evaluează profesorii. Marea problemă cu o evaluare este faptul că noi avem senzația că evaluarea înseamnă etichetare sau clasificare. Din acest motiv aceste evaluări nu au note, au coduri. Gândiți-vă la o asemenea evaluare ca la un mers la o analiză anuală la doctor. Dacă te temi că va descoperi că ești bolnav, că îți va da tratamente, nu ai tocmai atitudinea corectă. Pe de altă parte, dacă te evaluezi ca să vezi că modul tău de viață este potrivit sau trebuie să adaptezi ceva, medicul acela te ajută.
Este nevoie de o pregătire pentru aceste testări?
Nu e nevoie de pregătire. Mergând pe această paralelă, înainte de analizele anuale, vă schimbați modul de viață? Nu mai mâncați dulciuri, sărat, faceți sport? Mai au rost acele evaluări dacă faceți așa? Nu, își pierd din substanță.
Aceste evaluări vor să ajute profesorii prin a le furniza un instrument pe care ei,independent, nu l-ar putea crea. Sub nicio formă rostul lor nu este de a evalua profesorul. În mod cert se pot trage concluzii. Vă dau un exemplu: s-a schimbat programa la gimnaziu. La matematică, aspecte ale cercului au început să fie făcute și în clasa a VI-a. În primul an în care ei ar fi trebuit să facă cerc din clasa a VI-a, unul dintre itemii din testare a fost legat de cerc. Noi ne-am dat seama dacă profesorii au mers în continuare pe programa veche sau pe programa nouă. Dar scopul nostru a fost să furnizăm, acolo unde era cazul, un suport, nu să controlăm, nu să tragem de urechi.
Mi-ar plăcea ca acestea să fie văzute ca o etapă normală în viața școlii, care n-ar trebui să sperie pe nimeni, care nu clasifică pe nimeni, care nu necesită alte pregătiri decât viața obișnuită la școală. Dar care ar fi ideal să fie folosite mai departe.
„Eu cred în evaluarea pentru învățare, nu în punerea de etichete”
Dar există totuși părinți care au început să îi pregătească pe copii pentru aceste evaluări.
Aici ține de o comunicare pe care poate noi ar fi trebuit să o facem mai bine de-a lungul anilor. Și,pe de altă parte, ține și de o cultură a evaluării. Uitați-vă cu ce am crescut noi: când veneam de la școală, părintele ne întreba: „cât ai luat?” Nu „ce ai făcut?” Nota 8 nu prea spune ce știu, ce nu știu, spune că nu știu ceva și că știu ceva.
Atunci când o viață întreagă noi ne-am clasificat după note, atunci când există evaluări de tip „high stakes” (cu miză mare, n.r.), cu foarte mare importanță, cum sunt evaluarea de la a VIII-a și bacalaureatul, într-o oarecare măsură, este clar că pentru mine ca părinte, care îmi doresc să fac totul pentru copilul meu, este un stres.
În această perioadă se desfășoară deja pretestările pentru PISA. Trebuie să recunoaștem că e o evaluare extrem de importantă pentru noi ca sistem și ca țară. Nu cred că ați auzit părinți care să spună: „vai, mi-l pregătesc pentru PISA!” Tocmai pentru că această evaluare nu este foarte aproape de ei.
Dacă prin evaluare vedem un lucru bun care mă ajută să mă îmbunătățesc, e ok. Dacă eu prin evaluare văd o etichetare sau o pedeapsă...
Făcând evaluare de atâția ani, eu cred în evaluare, dar în evaluarea pentru învățare, nu în punerea de etichete. Există această sintagmă în literatura de specialitate – assessment for learning, evaluarea formativă, pentru învățare. Ne evaluăm în orice context ca să știm ce facem mai departe. Chiar la finalul unei vacanțe: mi-a plăcut aici? Mai vin și la anul sau nu? Orice moment al vieții noastre este o evaluare.
„Educația este un proces. Gândiți-vă la ea ca la o cursă de atletism”
Ce ar trebui să știe unui copil la sfârșitul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a?
Este vorba de programa școlară. Din acest motiv aceste evaluări se dau mai spre finalul anului. Însă trebuie avut în vedere și că ne dorim să se mai poată face ceva după cu elevii. De exemplu, în luna rămasă de după evaluare profesorul își poate face niște obiective pentru anul următor, mă refer la a II-a și a VI-a.
La nivel de clasa a II-a vorbim de scris citit, înțelegere de text și partea frumoasă: inclusiv furnizarea unei opinii. La citire, veți vedea un item de tipul: „Cum crezi tu că a procedat? Corect sau nu? De ce crezi asta?” Este și o parte atitudinală foarte importantă. Iar la matematică vorbim de ce este în programa școlară, de regularități, de adunări, de scăderi, de adunări repetate, de scăderi repetate.
La nivel de clasa a IV-a este despre ce s-a învățat în ciclul primar, înțelegerea unui text de mai mare întindere și mai mare complexitate, scrierea unui mesaj care arată înțelegerea unui context sau a unei scurte povestioare.
La clasa a VI-a, la matematică, vorbim de recunoașterea corpurilor geometrice și a figurilor geometrice, calcule simple de perimetre, de dreptunghi, de pătrat. Vorbim de reprezentarea fracțiilor, două pătrățele din zece pătrățele, și vorbim de înmulțiri, împărțiri, adunări, scăderi, scoatere de factor comun.
Ceea ce este foarte important este că în mod normal, atât pentru fiecare profesor la clasa lui, cât și pentru sistem, este foarte bine să urmărești un copil de-a lungul parcursului său educațional. Să vezi în ce măsură el și-a îmbunătățit parcursul sau în ce măsură niște exemple de tipul „nu pot face calcule simple, o adunare de două cifre” trenează de-a lungul timpului.
Educația este un proces. Gândiți-vă la ea ca la o cursă de atletism. Dacă ați face la această conversație cinci printscreen-uri, s-ar putea ca în două să mă strâmb. Mă caracterizează acea imagine? Aceasta ar fi nota, printscreen-ul unui moment. Atunci când transformăm evaluarea în proces, suntem mai aproape de ce trebuie făcut.
Se fac aceste evaluări formative și în alte țări? Sunt apropiate de ce facem acum?
Evaluări formative sunt în toată lumea la un nivel sau altul. Franța are niște evaluări foarte asemănătoare cu ale noastre, nu neapărat la conținut, cât la concept. Noua Zeelandă, care este extrem de bine văzută în niște rapoarte ale OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), are drept fundament evaluarea formativă. Este foarte greu să faci o comparație în puține cuvinte, fiindcă inclusiv evaluarea la clasă se face adaptat de la land la land, ca să nu spun de la țară la țară. Dar evaluarea formativă joacă cel mai important rol pentru că tu faci evaluare pentru învățare. Orice concluzie pe care o tragem la bacalaureat este pentru generațiile următoare fiindcă atunci faci evaluarea la finalul unui aspect asupra căruia nu te mai întorci.
Lucrurile trebuie văzute ca proces. Procesele în educație durează minimum patru ani, dacă avem patru ani să implementăm, încă doi-trei ani ca să tragem o concluzie, să propunem niște tehnici de adaptare și abia apoi să apară transformarea. Sunt niște procese care durează, pentru care trebuie să avem răbdare, dar la care se muncește.
Calendarul evaluărilor naționale 2021:
Clasa a II-a:
Scris – Limba română – 20 aprilie
Scris – Limba maternă – 20 aprilie
Citit – Limba română – 21 aprilie
Citit – Limba maternă – 21 aprilie
Matematică – 22 aprilie
Scris – Citit – Limba română pentru minoritățile naționale – 23 aprilie
Clasa a IV-a:
Limba română – 18 mai
Matematică – 19 mai
Limba maternă – 20 mai
Clasa a VI-a (au avut loc):
Limbă și comunicare – 12 mai
Matematică și Științe ale naturii – 13 mai
Aici găsiți modelele de subiecte și legislația fiecărei evaluări.
Foto principală: Vlad Chirea
