În iunie, o consilieră locală din Brașov a propus dispensere cu absorbante gratuite în școlile cu număr ridicat de burse sociale. Parte din comunitate a luat foc.
Cu comentarii ironice s-au confruntat și fetele de la Iele Sânziene atunci când au depus, la Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, o petiție pentru produse de igienă menstruală gratuite în școli și licee. La acea vreme, în 2021, petiția adunase peste 22.600 de semnături.
Li s-a spus, printre altele, că băieții ar trebui să primească și ei ceva, de exemplu aparate de ras. Și că, după absorbante, urmează să ceară prezervative și chiloți gratis.
„Un mediu educațional echitabil înseamnă că dacă am menstruație pot să mă duc în continuare la școală, dacă nu am menstruație nu voi fi afectată dacă există sau nu produsele menstruale la baie, dar voi vrea în continuare hârtie igienică, săpun și apă curentă. Dacă ne dorim acces echitabil la educație, trebuie să ținem cont și de faptul că nu toți tinerii au aceleași nevoi”, explică Oana Constantin, cofondatoarea asociației Iele Sânziene, la podcastul REZOLVAT despre educație menstruală.
E mai scump pentru fete să stea în școală
Acum, în București, au dispensere cu absorbante mai multe școli din Sectorul 6 și toate unitățile de învățământ din Sectorul 3 - doar că sunt cu fise, deci fetele nu au acces direct la ele. În Sectorul 5 există o hotărâre de Consiliu Local în sensul ăsta, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare - nu au fost găsite dispensere potrivite, au motivat autoritățile.
Ideea de a avea produse de igienă gratuite în școli nu este nouă. O face deja Scoția, încă din 2022, este singura țară din lume care are o lege care a stabilit că tampoanele și absorbantele trebuie să fie disponibile gratuit în toate locurile publice. Irlanda de Nord face și ea ceva asemănător: produsele sunt oferite gratuit în unitățile de învățământ și în bibliotecile publice. Și funcționează: în Scoția, elevele s-au declarat mai puțin îngrijorate atunci când sunt pe stop și simt că li s-a îmbunătățit sănătatea mintală.
Inițiativele au venit ca măsuri pentru a combate period poverty sau sărăcia menstruală: accesul dificil sau inexistent la produsele de igienă menstruală. Lipsa accesului la absorbante sau tampoane de calitate potrivite le poate împinge pe tinere să apeleze la improvizații - de la cârpe și ziare până la bureți și frunze, ceea ce duce la infecții urinare, avertizează ginecologii. De altfel, este și o cauză directă a absenteismului școlar.
România nu are, în prezent, nicio lege care să abordeze direct sărăcia menstruală. O estimare a asociațiilor Iele Sânziene și Pe Stop arată că 1 milion de românce sunt afectate de acest fenomen, iar dintre ele, peste 350.000 sunt adolescente cu vârste între 12 și 19 ani.
În întreaga viață, o româncă plătește peste 8 salarii minime nete pe produsele de igienă menstruală, potrivit Monitorului Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert România. Spre comparație, o britanică cheltuie mai puțin de unul.
Un proiect legislativ care ar fi atins această temă, inițiat de deputata USR-PLUS Oana Țoiu, este blocat în Parlament. Legea urmărea acordarea unor tichete sociale de 15 lei tinerelor din familii vulnerabile.
O măsură împotriva sărăciei menstruale este și reducerea TVA-ului pentru produsele de igienă menstruală. România încearcă să reducă taxa la 9% printr-un proiect de lege care a trecut de Senat și așteaptă în comisiile din Camera Deputaților. 11 țări din UE au redus taxa pe valoare adăugată deja de mai mulți ani.
Despre toate astea am vorbit la REZOLVAT cu Oana Constantin, de la Iele Sânziene, și Irina Vasilescu, de la asociația Pe Stop.
CE ÎNSEAMNĂ SĂRĂCIA MENSTRUALĂ
Oana Constantin: Dacă ești nevoită să porți un absorbant mai mult decât este indicat, riști să te pătezi. Dacă riști să te pătezi, apoi poate trebuie să pleci de la școală, poate nu poți să participi la ora de sport. Cumva, ajungi să fii restricționată de la anumite lucruri care sunt obișnuite în viața de zi cu zi.
Irina Vasilescu: Pare relativ improbabil la prima vedere. Să zicem că ai o dată un incident cu un absorbant și te pătezi și decizi să te duci acasă. Doar că dacă te gândești că asta se poate întâmpla în fiecare lună a vieții tale, de la un punct încolo nu o să mai vrei să riști și nu o să te mai duci. Ok, sunt doar două-trei zile cele critice, să zicem, dar sunt două-trei zile luna asta, cu două-trei zile luna următoare, cu două-trei zile luna următoare, ele se adună și se cumulează și cu celelalte aspecte ale vieții tale de persoană care trăiește într-un soi de precariat, mi-aș imagina.
În momentul în care nu îți permiți sau familia ta nu își permite produsele de igienă menstruală potrivite, alea nu sunt singurele lucruri pe care nu și le permite. Sunt și alte lucruri. Sunt persoane care au nevoie să aibă grijă de frații mai mici sau sunt persoane al căror rând nu este astăzi să poarte perechea de încălțări de mers la școală.
De șapte ani de zile sunt comunități în care mergem lună de lună și ducem pachete cu produse, este ca să le luăm grija asta suplimentară de pe cap. Sigur că nu e singura grijă a vieții lor. Este ceva ce poate să le afecteze atât sănătatea, cât și viața socială, cât și viața economică - în cazul unei persoane care nu poate să meargă la muncă din motivele astea.
PRODUSELE MENSTRUALE, LA FEL DE NECESARE CA HÂRTIA IGIENICĂ
O. C.: Cred că durează foarte mult să schimbi percepția oamenilor, pentru că produsele menstruale în prezent sunt văzute ca un produs de igienă intimă, ceva pe care trebuie să-l ascunzi, nu te duci cu el la baie cum te duci cu pachetul de șervețele.
Este un produs de igienă intimă, dar în același timp, nu este neapărat considerat un produs de igienă de bază. Pentru noi e foarte important să schimbăm modul în care ne gândim la produsele menstruale și să ne gândim că ele sunt la fel de importante ca hârtia igienică și săpunul.
Foarte des am fost în situația de a argumenta de ce e nevoie de produse menstruale gratuite în școli și am zis, ok, dar cum ar fi să argumentăm de ce e nevoie de hârtie igienică la baie?
E absurd, at the end of the day (la finalul zilei, n.r.), pentru că nu te mai întreabă nimeni de ce e nevoie de hârtie igienică pentru că o privești ca pe un produs de igienă de bază. Evident că el lipsește din multe instituții școlare, ar trebui să fie acolo, dar nu te pune nimeni să argumentezi de ce e nevoie de el acolo. Suntem frustrați că nu există, dar nu mai este nevoie de acest salt mental să înțelegem că este un produs de care toată lumea are nevoie.
E o neînțelegere a ideii de egalitate de gen, o neînțelegere a discriminării, pentru că unii oameni cred că discriminăm băieții dacă nu le dăm și lor ceva. E destul de greu să explici oamenilor chestiile astea dacă pur și simplu până în momentul ăla nu s-au mai gândit la ideea asta în modul ăsta. De-aia noi folosim termenul de echitate menstruală și, în general, ideea de echitate mi se pare mai potrivită pentru că este ideea că toate persoanele ar trebui să aibă acces la acele lucruri bazate pe nevoile pe care le au, pe specificul lor. Nu toți avem nevoie de aceleași lucruri.
Un mediu educațional echitabil înseamnă că dacă am menstruație pot să mă duc în continuare la școală, dacă nu am menstruație nu voi fi afectată dacă există sau nu produsele menstruale la baie, dar voi vrea în continuare hârtie igienică, săpun și apă curentă. Deci cumva o adaptare la nevoile fiecărei persoane și mai ales în mediul educațional.
Dacă ne dorim acces echitabil la educație, trebuie să ținem cont și de faptul că nu toți tinerii au aceleași nevoi. Și școlile ar trebui să fie spații period friendly, prietenoase din punct de vedere al menstruației.
ABSORBANTE ÎN FIECARE ȘCOALĂ. SAU NU
O. C.: Rezistența intervine și din faptul că eu trebuie să explic de ce produsele menstruale sunt un produs de igienă de bază, de ce nu este un privilegiu să le pui acolo, adică nu e ca și cum vom privilegia fetele.
Intervine și problema bugetului. Toată lumea are impresia că va costa exorbitant de mult, de-asta noi, la Iele Sânziene, am încercat să venim cumva în ajutorul și al administrației locale și al școlilor să le oferim acest ghid al programului, un model de calcul în funcție de numărul de eleve într-o școală. Pot să calculez cât va costa per școală să asigur produse mestruale pentru un an școlar. Pentru o școală cu 200 de eleve, noi calculăm cam de la clasa a cincea în sus, pentru că asta e vârsta medie a primei menstruații, ar costa 3.600 de lei pe an școlar produsele mestruale. Deci nu costă așa mult.
I. V.: Iar dispenserele pot să fie orice. Am văzut școli care au luat cutii de la Dedeman, de-alea compartimentate, de scule, și sunt foarte bune, le-au pus pe perete.
O. C.: Cred că atunci, la Sectorul 3 (în școlile din Sectorul 3 au fost instalate, în băi, dispensere cu absorbante pe bază de fise, n.r.), problema a fost că aparatul primăriei este destul de complicat. Odată ce un proiect al Consiliului Local trece și este adoptat, se scrie o Hotărâre de Consiliu Local. Ulterior se duce la diversele direcții ale primăriei - direcția de achiziții, direcția de învățământ.
Și dacă la achiziții a venit un proiect de: „cumpărați X dispensere produse menstruale”, fără să se citească probabil HCL-ul înainte, fără să fie vreo discuție, măcar cu consilierul local care a inițiat sau cu noi, pur și simplu s-au achiziționat niște dispensere care nu au fost conforme pentru că nu s-a înțeles ideea din spatele proiectului, adică accesul universal, neîngrădit.
Apoi, evident, noi ne-am fi dorit poate și să monitorizăm situația din acele școli, dar asta implică și ca școlile să fie deschise, să ne lase să facem acest lucru, să poate să desemneze și ei o persoană din școală care să se ocupe de partea asta. Din nou ne întoarcem la ideea că este muncă în plus pentru cadrele didactice și pentru personalul nedidactic dintr-o școală.
Eu nu cred neapărat că a fost acolo reavoință (la Sectorul 3, n.r.). E destul de greu să sincronizezi toate școlile să facă această mișcare simultan.
I. V.: Dar nu-i impresionant cât de ușor a fost? Eu mă gândesc totuși ce putere extraordinară are statul și cum, dacă ar fi aliniat cumva și s-ar închide bucla de feedback cu inițiatoarele diverselor idei, cât de ușor ar fi totul.
Eu am fost impresionată cum la un semn, în tot Sectorul 3 au apărut dispensere. Mă gândeam cât de simplu ar fi să se întâmple asta la nivel național și ce infrastructură masivă e la dispoziția statului.
N-au apărut cele conforme, asta este partea a doua. Dar noi ne tot gândim că suntem echipă mică, facem atât cât putem, ne trebuie sprijinul și infrastructura statului ca lucrurile să se întâmple de la un punct încolo. Și am avut confirmarea că resursele există.
O. C.: Exact, resurse există și dacă este cineva cu putere de decizie, mâine vom avea absorbante în toate școlile de România. Dar e mult până acolo. Avem exemplul Sectorului 5, în care nu este ca și cum HCL-ul nu a trecut. El este un proiect care ar trebui să fie acum în vigoare. Problema este că ei nu implementează acest HCL și nu prea sunt moduri prin care să îi obligi să implementeze un HCL.
Ce am putea să facem ca totuși Primăria Sectorului 5 să implementeze acel HCL: să dăm în judecată primarul pentru obligația de a face. Nu știu dacă asociațiile au neapărat timpul și resursele să intenteze acum procese.
E un pic paradoxal și mai ales, e frustrant, pentru că în Sectorul 5 sunt incluse și comunități unde chiar ar fi nevoie foarte mare: cartierul Rahova, Ferentari, e o nevoie și mai mare acolo.
Nu e nevoie să scrie nicăieri negru pe alb ca cineva să pună produsele menstruale. Adică dacă mâine un director de școală din bugetul pe care îl are decide să aloce o parte destul de mică, câteva procente, pentru a asigura produse menstruale și pentru a le pune, poate să facă chestia asta. Nu-l împiedică, vai, că nu scrie în statut, că nu scrie în nu știu ce directivă, că nu avem o lege, că nu avem un HCL.
Noi ne-am dus pe ideea asta de lege și HCL la nivel local pentru a crea totuși un cadru, pentru că oamenii nu se apucă să facă lucruri dacă nu scrie undeva că trebuie să facă acel lucru.
Este nevoie să existe o infrastructură și la nivelul administrației locale prin care fie să se suplimenteze bugetul școlilor și să lase școlile să se ocupe de asta, fie să fie achiziționate prin aparatul primăriei. Fiecare ar trebui să se organizeze și dacă nu este ceva superior care să le spună să se organizeze, nu se vor organiza.
(Am solicitat Primăriei Sectorului 5 să ne comunice stadiul implementării Hotărârii de Consiliu Local privind instalarea dispenserelor cu absorbante în școli și licee. Nu am primit un răspuns până la publicarea acestui articol.)
SOLUȚII: DATE ȘI EDUCAȚIE SEXUALĂ LA ȘCOALĂ
I. V.: Eu cred foarte mult în date. Ne trebuie date. Când noi am început, erau zero. Am vrut să aflu câte persoane fără adăpost sunt în București, câte dintre ele sunt femei. Nimic. Ultimele date erau vechi de vreo 10 ani, relativ vagi, pentru că persoanele fără adăpost cu care lucram noi exclusiv în momentul ăla sunt greu de găsit și de numărat și plus că nu prea au buletin, deci nu prea votează, deci nu prea prezintă foarte mare interes politic.
Noi facem un studiu acum despre sărăcia menstruală. Ce înseamnă sărăcia menstruală? Cum se corelează îngrijirea menstruală cu mediul economic și social în care a crescut persoana? Cred că e foarte greu să ignori datele. Și în momentul în care studiul ăsta o să se încheie, o să avem un pic mai multe date și o să putem să ne ducem cu mai multă forță în partea asta de legislativ.
O. C.: Educația menstruală ar trebui să fie inclusă în educația sexuală sau, mă rog, pentru sănătate, așa cum e ea definită acum în lege. Din punctul meu de vedere, ar trebui totuși deblocată această educație sexuală în școli, pentru că în continuare nu se face.
Sunt exemple, pur anecdotice, de câte o școală în care au accesat acest opțional cu eforturi și după ce părinții au fost de acord și așa mai departe.
Sau educația sexuală se rezumă la intervenția unor ONG-uri, ONG-uri care fac o treabă foarte bună, dar evident nu avem nici noi și nici ONG-uri mai mari, precum SECS, capacitatea de a ajunge în toate școlile din România.
Mi se pare că noi, ca societate civilă, am adunat foarte multă experiență și avem un know-how foarte bun despre cum ar trebui să se facă această educație, cum ar trebui să fie formați profesorii sau persoanele care efectiv vor livra acest curs în școli și cred că ar fi ideal să existe o deschidere mai mare din partea administrației centrale față de experiența ONG-urilor și să fim incluși în crearea acestei infrastructuri.
Colegii de la Tineri pentru Tineri au încercat să revizuiască acea curriculă de educație sexuală, alte ONG-uri sunt implicate în formarea cadrelor didactice, personalului din asistență socială. Dar intervențiile noastre sunt limitate, se rezumă la proiecte pe care le implementăm, deci resursele sunt limitate.
Educația sexuală este complexă, nu se leagă doar de începerea vieții sexuale sau evitarea infecțiilor cu transmitere sexuală, se leagă de multe alte lucruri, de pregătirea tinerilor pentru schimbările din pubertate. Aici este și prima menstruație. Toată experiența noastră acumulată pe partea asta de educație menstruală poate să fie inclusă acolo, într-o curriculă care să fie comprehensivă și adaptată vârstei și nevoilor.
Ar trebui ca și ideea de echitate menstruală sau de sănătate menstruală să fie inclusă în strategia pe care o avem la nivel de țară pentru sănătatea reproducerii. Și crearea unui cadru prin care educația sexuală totuși să fie disponibilă tuturor, nu neapărat cu acordul părinților.
Nu întrebi părintele dacă e de acord să se studieze fracții la matematică. Până la urmă, decizia asta nu prea poate să fie lăsată în cârca părinților pentru că mulți dintre ei poate nu au avut ei înșiși acces la educație sexuală, nu sunt informați.
Evident, cred că e greu pentru ei și să zică da sau nu în contextul în care nu știu ce se va studia, deci poate dacă ar fi această structură mai clară în care, ok, avem un manual, avem profesori pregătiți, avem toată această infrastructură și cumva programa să inspire siguranță ar fi mai credibil. Ar trebui să fie introdusă în curricula standard, pentru toți elevii. Cred că pot fi urmate direcțiile Organizației Mondiale a Sănătății în direcția asta, adică direcțiile lor pentru educație sexuală comprehensivă pot să fie adaptate. Acolo explică foarte clar care sunt informațiile de care au nevoie copiii încă din preadolescență și prepubertate, pentru că sunt niște noțiuni legate și de limitele corpului, de consimțământ, adică tinerii, copiii ar trebui să înțeleagă când corpul lor este al lor, că nimeni nu poate să îi atingă fără consimțământ.
I. V.: Învățăm copiii cum să recunoască dacă au fost abuzati și ceea ce mi se pare absolut necesar: trebuie să învățăm și adulții din jurul lor ce să facă.
Când am avut ediția anterioară a proiectului Corp și Consimțământ, am învățat copiii ce înseamnă limite, de ce sunt necesare, ce să faci dacă se întâmplă ceva cu tine sau cu o persoană pe care o știi. După care am organizat niște întâlniri comunitare cu direcțiunea, profesori, părinți, reprezentați de la poliție, reprezentați de la DGAS (direcția generală de asistență socială) în cazurile în care au fost de acord să vină, că n-au fost întotdeauna, pentru că asta e comunitatea imediată din jurul copiilor.
Copilul poate să fie tobă de informații, să facă tot ce trebuie și dacă se întâmplă vreun lucru, să apeleze la cine trebuie. De atunci persoana aia trebuie să fie pregătită. Și le-am zis ok, copiii voștri știu, voi ce știți, voi ce faceți, care e rolul fiecăruia dintre voi în ecuația asta?
Chiar și oamenii care se tem de educație sexuală se tem în felul lor pentru că își iubesc copiii, pentru că se tem ca copiii lor să nu pățească cine știe ce lucru dubios, de aceea trebuie găsit un numitor comun.
Lor le pasă de copiii lor, nouă ne pasă de copiii lor, statului ar trebui să-i pese de copiii lor. Și de fapt, noi toți pare că vrem același lucru, doar că îl înțelegem ușor diferit. În momentul când ne punem la masă și discutăm, s-ar putea să aflăm că avem mai multe lucruri comune decât părea inițial și că nu suntem chiar așa de două părți ale baricadei.
Foto principală: Absorbante gratuite în baia fetelor, la Colegiul Național „Grigore Ghica”, Dorohoi / Asociația Iele Sânziene
Echipa de proiect:
Coordonator de temă: Cristina Radu
Jurnaliști: Cristina Radu, Andreea Archip, Raluca Cristea
Ilustrații: Simina Popescu
Imagine: Sorin Grigoreanu
Montaj: Bogdan Pîrlea
