Fără acte, fără bani, fără influenceri

Fără acte, fără bani, fără influenceri

„Hoții de subiecte” e un film simpatic în ciuda unor neajunsuri vizibile și rizibile, dar mai important e că e un semnal bun pentru o industrie de filme pentru adolescenți care pare să se fi împotmolit în groapa cu influenceri.

12.04.2025

de Dragoș C. Costache

Când am fost invitat la „Hoții de Subiecte” eram aproape sigur că urma să văd unul din cele mai proaste filme ale anului. Deja mă gândeam la titluri acide, glume, divagații despre răul făcut de reclame, de-ale mele... Când am auzit pomelnicul de mulțumiri către Kaufland și alți sponsori citit de regizorul Tudor Petremarin la început eram deja convins că o să mă enervez. Și totuși am plecat de la „Hoții de Subiecte” vesel. Ca să-i dau o recenzie de o propoziție, e un film simpatic, cu dialog scris prost, în care se înjură de mamă, se spun multe cuvinte porcoase, dar care reușește să fie mai bun decât majoritatea filmelor pe segmentul ăsta de vârstă. E un film care încearcă să pice la mijloc între Horia și Mentorii și reușește, deși nu are nici aspirațiile sau reușitele primului, nici banii celui de-al doilea.

Dacă e însă un motiv pentru care cred că ar trebui să vedeți „Hoții de subiecte”, atât părinți cât și copii, e pentru că e un film care nu perpetuează niște apucături nasoale ale filmului românesc de consum.

„Hoții” e un film fără tiktokeri, fără reclamă deșănțată, care nu încearcă să vândă păcănele adolescenților. Și e un film care construiește un centru moral al poveștii și reușește să-și umanizeze până și personajele negative.

Problema e că o face cu un dialog, mă scuzați, cringe. „Hoții de subiecte” e, la nivel de dialog, printre cele mai prost scrise filme care au ieșit până acum pe piață. În căutarea unei exprimări verosimile pentru adolescenții săi, filmul înghesuie meme care erau amuzante pe vremea când Karina Jianu (protagonista noastră) era în școala primară, glume cu mă-ta, înjurături, flirturi și vrăjeli care aproximează felul în care cineva de vârsta mea crede că se exprimă un liceean și un fel de greatest hits al adolescenței contemporane - streaming, insta, lipsește sextingul, probabil a picat la montaj ca să ia rating bun de la CNA. Am văzut „Hoții” cu mai mulți oameni de TV și film care erau oripilați de cum era scris, cum pendula între dramă de liceean și „avem The Big Short acasă”. Și da, e deranjant dacă ești obișnuit cu un anumit standard al scriiturii.

Cu toate astea, „Hoții” nu pică examenul maturității, dimpotrivă. În ciuda dialogului, e surprinzător de apt construit, filmat, montat și, mai ales, jucat. Iată că, dacă faci film de consum cu actori, nu cu influenceri, se poate să iasă și bun. O bună parte din „greul” filmului e dus de distribuție, distribuție care e nu doar impresionantă pentru un film cu buget relativ redus, dar are chimie colectivă. 

Karina Jianu, pe care am văzut-o (mai mult din greșeală) recent în serialul-telenovelă adolescentină „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” de la Antena1, e perfectă pentru rolul ăsta de fată cute, dar tunsă scurt, deci „tocilară”. Dragoș Prundeanu are energie de streamer adolescent și Alexia Galeș e și ea amuzantă când o găsește camera prin tot felul de ipostaze de Gollum, ascunsă pe după pietre prin parcul Carol. Ana Toda mi se pare că n-a picat chiar perfect pe rolul de Amalia, fata de bani gata a lu’ taica senatorul, poate aici chiar mergea distribuită o inflenceriță cu gura mare și talent zero, dar se achită onorabil de rol. Ștefan Iancu e un pic cam spre 30 ca să mai joace un 18 poliamoros, dar merge foarte bine ca o contrapartidă atât la Amalia, cât și la protagonista noastră, Sofi. 

Aici se cade un spoiler alert!

Karina Jianu, ca Sofi, are cel mai amplu spațiu de dezvoltare. Părinții ei zici că-s din alt film, mai precis din Umbre, fiind Pavlu și Obertin. Ea e streameriță, IT-istă, vrea să meargă să studieze AI și tot felul de chestii calculatoristice în Elveția, unde e scump. Are o listă cu ce vrea de la viață (sex, prieten, să facă ceva riscant etc.), o căsuță în copac și o căsoaie pe pământ pe care maică-sa nu mai poată să o întrețină. Taică-su a murit, e fată de mamă singură, mama vrea să vândă la dezvoltatori casa și căsuța din copac ca să poată fata pleca în Elveția la IT și AI. Fata nu vrea pentru că e ce i-a mai rămas de la taică-su, Pavlu. Așa ajungem la o suită de belele care o va duce pe Sofi și pe ai săi prieteni să fure subiectele de la Bac (oarecum). Scenariul e cam șubred și la nivel macro, de „momentele subiectului”, cum s-ar zice la Bac, dar asta e o problemă secundară. Relațiile între personaje funcționează și filmul nu dă cu oiștea-n gard prea mult, pare aproape improvizațional cu relații adevărate între adolescenți adevărați (care merg pe 25-30 de ani). Sigur avem stângăcii de meme și limbaj,dar cumva astea pot fi iertate. Spre sfârșit apare și o pisică, ca să aibă și cei mai mici târâți la filmul cu Bac-ul la ce să se uite.

Gata, revenim…

Ce mi se pare însă foarte interesant e că „Hoții de subiecte” încearcă să arate (dacă reușește e altă problemă) cum e adolescența dinafară nu cum vor adolescenții să pară. Toate filmele cu influenceri targetate spre copii încearcă să împrumute un pic din vrăjeala asta de influencer. Bănuiesc că e și o chestie tehnică, cu excepția lui Costi Max, oamenii n-au pregătire. Nu poate omul să joace un rol așa că îl pui să se joace pe sine, uneori la propriu, vezi „Buzz House”. E altfel interacțiunea în „Hoții de Subiecte”, lumea joacă, nu neapărat profund, dar plăcut. Reflectă într-un fel clișeistic, dar simpatic, existența adolescentului de generală și liceu, și cum nu e nevoie să dea influencerul X bine, toată lumea dă bine.

Poate și mai important e cum filmul reflectă, nu știu dacă voit sau din greșeală, anumite anxietăți ale adolescenților contemporani și ale României în general. Problema principală a filmului e una imobiliară, majoritatea adolescenților din film sunt crescuți de către părinți singuri (cu varii proporții de succes), motivația principală a lui Sofi e să emigreze. 
Toate aceste anxietăți ale unei clase urbane privilegiate, dar care trăiește sub nivelul aspirațiilor, într-un strat subțire în curs de gentrificare, grădini care se transformă într-o pădure de betoane. 

„Hoții de subiecte” nu o fi un film neapărat bun, dar e un film care încearcă să reproducă viața de adolescent fără să se murdărească cu pariuri, păcănele sau alte reclame evidente. Și cred că asta e un lucru de încurajat și între părinți și între copii, chiar dacă mai scapă o înjurătură gratuită.

Dragoș C. Costache

colaborator

Dragoș Costache scrie ficțiune și opinează despre film și societate, de obicei pe Scena9. 

CUVINTE-CHEIE

hotii de subiecte filme adolescenti film adolescenti Bacalaureat educație