
Dragoș Costache scrie ficțiune și opinează despre film și societate, de obicei pe Scena9.

Sunt profesor educator la o grădiniță privată și am cea mai frumoasă profesie de pe Planetă. De pe 9 noiembrie suntem din nou acasă. Grădinița online nu mă încântă mai deloc, dar întreținem legăturile cât mai mult posibil. De trei ori pe săptămână, atât dimineața, cât și după-amiaza, ne vedem pe Zoom. Lucrăm în caiete respectând temele săptămânale din planificarea anuală, împărtășim impresii, ne jucăm. Pentru mine este foarte dificil să urmăresc copiii, să repet lucruri, să mă asigur că ei înțeleg tot. Și totuși, dacă în primele zile țipau în microfon și se forma haos, acum ne așteptăm rândul și ne respectăm între noi.
În șase puncte, profesorii de Școala 9 Monica Halaszi și Horia Corcheș au clasificat așteptările pe care le are societatea de la școală. De la cum să te comporți în public până la cele mai bune note la examene, majoritatea consideră că școală este responsabilă pentru tot ce eșuează ceilalți să facă. Dar ce ar trebui să fie școala de fapt?
De ce matematica de la școală nu are legătură cu matematica aia faină, cu istorie și poezie, care să-ți aducă bucuria că înțelegi lucrurile? Asta s-a tot întrebat matematicianul James Tanton până când și-a dat seama cum să ducă la nivel global matematica aia făcută cu bucurie și entuziasm.