DJ Undoo predă de 11 ani DJ-ing. În special pentru adulții care vor un hobby mai altfel, dar a lucrat și cu elevi de liceu sau tineri care visează la o carieră în toată regula, care să-i ducă în festivaluri cu sute de mii de oameni aclamându-i. În cadrul expoziției A.F.R.O.N.T de la Rezidența 9, DJ Undoo a ținut ateliere, tururi ghidate și un recital. A vorbit pentru Școala 9 despre cultura străzii care are toate ingredientele să dezvolte abilitățile tinerilor și adulților. Sunt școlile românești pregătite să le deschidă ușile cancelariei profilor ca el?
09.05.2024
de Andreea Archip Foto: Claudiu Popescu„Muzica electronică are mai multă vizibilitate și din ce am mai văzut la școală, dintre cei care veneau la noi la cursuri, mulți visau să pună techno la Berlin. DJ-ing-ul ăsta acum se regăsește în mai multe genuri muzicale, dar hip-hop-ul a rămas într-o nișă”, explică DJ Undoo.
Vreo 30 de oameni își întind gâturile ca să urmărească atelierul de scratch a lui DJ Undoo, de la Rezidența 9, în cadrul expoziției A.F.R.O.N.T care propune o explorare a fenomenului hip-hop autohton. Unii s-au lipit de perete, cu fața spre prof, alții stau direct în ușă sau pe hol și se mai ridică pe vârfuri. „Pick-up-ul este ca un instrument muzical, asta înseamnă că, în primul rând, trebuie să știm câteva chestii de bază, ce țin de teorie muzicală, de ritm. O să învățăm și câteva chestii despre echipament, ca să înțelegem ce face fiecare”, face introducerea DJ Undoo, adică Alexandru Damian Mihăilă, DJ și producător cu 17 ani de experiență.
Le explică ce înseamnă BPM (bits per minute), adică tempo, apoi le vorbește despre măsuri, în hip-hop sunt 4 pe 4. Deja de la primele sample-uri de muzică, capetele încep să se miște față-spate pe ritm. Și Vlad, adică ADO, pe numele lui de scenă, e chiar 110% acolo. Dă din cap, zâmbește când DJ-ul zâmbește, îl aprobă din cap când zice ceva ce-i place. A venit special de la Cluj pentru expoziție. De plăcere, dar și fiindcă își dă licența în mesajul și libertatea de expresie a hip-hop-ului, la facultate de Publicitate.
„Microbul în sine m-a prins de când eram mic, adică vărul meu, fără să știe, m-a băgat în hip-hop, apoi el a mers pe manele, eu am rămas pe hip-hop. Atunci era BUG Mafia la modă și stăteam în față la combina lu’ bunică-mea... Pentru mine, cel mai relevant a fost să văd câtă libertatea de exprimare era, dar în același timp cu cât respect și cu câtă maestrie pentru cuvinte o făceau”, povestește ADO.
A început și el să scrie versuri prin liceu. Ba mai mult, a încercat să-și facă profa de română să preia niște „poezii de stradă” la ore. „I-am dat profei de română o piesă a lui Deliric - Negru, care nu este o piesa rap, este un manifesto puternic, mai degrabă înspre poezie. Dar nu m-a ascultat absolut deloc. În același timp, am văzut acum la expoziție, în camera despre cuvinte, cum prima chestie pe care o vezi sunt figurile de stil, asta face rapul să fie rap. Figurile de stil sunt folosite într-un mod mult mai autentic decât «criticul asta spune că autorul a folosit asta și noi nu putem să-l contrazicem»”, mai spune el.
Azi, la 27 de ani, ADO încă e curios cum ar fi comentat profa și colegii lui bucata:
„Poate nu-mi lipsea muzica din textu' lu' Shakespeare
Da-s toți surdo-muți, creștini urâți
Pășind pe spini desculți, copii născuți cărunți
Cerșind cu jind la adulți, scăpând suspin să-i cruți
Să-i uiți, să nu-i aduci în lumea asta de ciuți
Suntem deja prea mulți.”
Știe însă sigur că hip-hopul, văzut mai mult ca muzica proscrișilor, poate să ajute cu adevărat tinerii care poate la un moment dat sunt în derivă.
ADO e și voluntar la un ONG din Cluj, Concrete Rockers, care duce muzica într-o zonă educațională: „Am luat copii din centre de plasament și le-am oferit lecții gratuite de break, de graffiti, de toate alea, în ideea că dacă stau cu noi, o să deprindă un comportament, nu trebuie sa le spunem noi ce să facă, ci doar o să ne ia ca model. Și unul dintre băieți, care se tot bătea la școală, s-a apucat de Break-ing și și-a dat seama că, băi, stai, eu pot să îmi duc furia într-o zonă mult mai productivă și mult mai făină.”
De fapt, și el s-a întrebat adesea ce caută în lumea asta de bad boys. „Eu tot ce știam despre hip-hop la nivel de bază era că e despre violență, droguri, toate alea. Și chiar a fost așa un conflict interior până anul trecut: ce caut în hip-hop, că eu nu mă bat, nu mă droghez..? De aia am venit și la muzeul ăsta, pentru ca mi se pare că eu sunt din zona celor care apreciază cultura de dragul culturii.”
ADO se descurcă bine la atelierul lui DJ Undoo. Proful ne exemplifică prima schemă - baby scratch. „Litera A din DJ-ing”, îi place să-i zică.
„Ții mâna stângă aici pe placă și miști față-spate în ritmul muzicii”, îmi spune când ajung „la platane”, asemenea tuturor cursanților. Nu reușesc să țin ritmul perfect, „zgârietura” de pe vinil nu se pupă cu muzica de pe fundal. Dar nici alții nu sunt mai ași. Trecem și la „litera B”, adică la cut. Aici trebuie ca după ce ai împins discul în sus să închizi sunetul pe întoarcere. Deja ai nevoie de o sincronizare mai bună. Nu prea ne iese. Dar e ok, suntem abia la începutul alfabetului de DJ.
„Cred că sunt deja 20-30 de «litere», poate și mai multe, nu știu. Nu le-am mai numărat de mult, că unele sunt destul de complexe și pentru mine și n-am mai apucat să le aprofundez... Dar sunt multe”, îmi explică DJ Undoo după.
El a învățat să fie DJ de unul singur, la finalul anilor 90. Un autodidact într-o perioadă în care materialul didactic era aproape inexistent: „emisiunea aia la ProFM a lui DJ Slick, Deep Beats și emisiunea Blah Blah Rap de pe MCM. Reviste nu prea, când am început să citesc Bravo a fost mult mai încoace, dar și de acolo îmi luam informație.”
Știa însă că vrea să facă asta și pasiunea l-a ținut să zgârie discurile de capul lui, singur, în dormitor. „E mai greu când înveți singur ceva, că este acel trial and error care îți consumă mult timp. Dacă mergi la un curs sau ai un mentor, câștigi niște timp pe care îl dedici pentru a exersa, pentru a practica, un mentor sau un curs ți-ar oferi o scurtătură. Dar în același timp, are farmecul lui și aspectul ăsta și poate apreciezi mai mult anumite chestii”, spune DJ Undoo.
Are deja 11 ani de când ține cursuri de DJ-ing și asta a însemnat să se instruiască pe sine, să învețe cum să le predea adulților. „Andragogia, cum învață adulții, e diferită de pedagogie, cum învață copiii. Pentru că adulții au deja niște repere, niște informații și când învață ceva nou, asta îi poate ajuta sau nu, că uneori dacă ai deja niște informații, poate să fie un blocaj sau o barieră în învățare. Copiii, în schimb, învață altfel, ei sunt white canvas (pânze albe, n.r.) și asimilează tot ce e important pentru ei, e alt proces acolo”, spune DJ-ul.
A avut ocazia să ajungă și prin școli să îi învețe pe liceeni, dar nu a fost un program constant, cum există în alte țări. Deși numărul celor care își doresc, măcar ca hobby, să învețe să fie DJ, a crescut din anii 2000 încoace, nu a ajuns încă în zona mainstream. Nici măcar cu influența festivalurilor de muzică ce adună sute de mii de oameni în jurul platanelor. „Muzica electronică are mai multă vizibilitate și din ce am mai văzut la școală, dintre cei care veneau la noi la cursuri, mulți visau să pună techno la Berlin. DJ-ing-ul ăsta acum se regăsește în mai multe genuri muzicale, dar hip-hop-ul a rămas într-o nișă”, explică DJ Undoo.
O nișă care nu se mai învață azi doar pe stradă, ci poate fi o profesie în toată regula. „Ca prof, cred că sunt metodic, ca să zic așa, dar în același timp, pun accent și pe feeling și pe ce vrei să transmiți, inspirație. Am observat că oamenii când învață ceva, au nevoie și de know-how-ul respectiv, de niște pași și niște metode, dar au nevoie și de inspirație și de motivație care vin din altă zonă”, se descrie DJ Undoo.
După atelierul de scratch, tot el este ghidul turului expoziției A.F.R.O.N.T. „Sper că nu sunteți obișnuiți cu ghizii de la muzee, să nu aruncați cu ceva în mine…”, glumește el. Deja câțiva din mulțime îl asigură dând ferm din cap stânga-dreapta că n-au cine știe ce experiență cu muzeele tradiționale. Îi plimbă prin fiecare din camere dedicate fie DJ-ingului, breakdance-ului, graffiti-ului, MC-ului. Rămân mulți să-l ia la întrebări. De la puști la părinți cu copii, toți au fost cumva atinși de hip-hop la un moment dat. Unii n-au scăpat de microb. Îl poartă în hainele lălâi și șepcile colorate, în versuri pe care le știu pe de rost.
Îl întreabă de cursuri pe DJ Undoo, cele extinse, de opt zile, câte opt ore pe zi și apoi își iau o bere și îi țin ritmul din cap la recitalul din curte, pe care îl ține alături de Omu Gnom. Copiii se joacă cu nisip pe la picioarele lor. Atârnați pe geam, la un bloc din vecini, doi muncitori plini de var privesc de la distanță distracția de la Rezidența 9. Cerul e albastru, pereții împrospătați cu graffiti și un cartier întreg suspendat în nostalgia adolescenței, pe ritmuri de 4 pe 4.
Expoziția A.F.R.O.N.T rămâne deschisă publicului, de marți până duminică, până pe 19 mai și este cu intrare liberă. În plus, puteți merge și la următoarele tururi ghidate:
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
Pentru ca fiecare copil să primească suficientă educație, școlile din toată lumea au nevoie de încă 44 de milioane de învățători și profesori, arată un raport Unesco.
Citește mai mult
