Școala 1.5 reprezintă un plan de reguli și bune practici pentru o funcționare a școlilor în condiții de siguranță sanitară. Pentru realizarea ghidului au fost implicați mai mulți arhitecți, designeri, ingineri și specialiști în educație, care au analizat modele de buni practici din șapte țări: Spania, Olanda, Suedia, Germania, Italia, Franța și Belgia.
Unele dintre soluții sunt la îndemâna școlilor și comunităților locale și pot fi puse în aplicare imediat, dar altele necesită o coordonare centralizată, cât și o serie de investiții semnificative. Potrivit autorilor, este momentul potrivit pentru un restart în sistemul educațional, pentru echiparea tuturor școlilor din România, printre altele, cu grupuri sanitare igienice și funcționale, dar și pentru reorganizarea spațiilor educaționale din interior sau exterior.
Iată, pe scurt, câteva direcții propuse:
- Orele online ar trebui alternate de orele cu prezență, pentru că cursurile online nu sunt accesibile tuturor elevilor. Pentru desfășurarea cursurile online este necesară creșterea accesul la tehnologie, adaptarea conținutului educațional, dar și deprinderea competențelor digitale în rândurile elevilor, profesorilor și părinților.
- Clasele vor fi trebui împărțite în două sau în trei, cu câte 12-15 elevi pe fiecare serie. Venirea, plecarea și accesul în clase vor trebui organizate așa încât să se evite aglomerările. În timp ce o serie va participa la orele din școală, cealaltă grupă va avea ore online. Seriile se vor roti.