
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

Irina Maria Mitrofan este de un an învățătoare în Mărgineni, Neamț, într-o școală care adună copii din patru sate. Tânăra de 35 de ani și-a lăsat cariera de consilier la prefectura Neamț ca să intre în programul Teach for Romania. Voia să facă parte „din schimbarea lumii”. Și ea a învățat când era mică într-o clasă simultană de la țară și știe câtă lumină poate aduce un profesor într-o comunitate. Astăzi îi implică pe cei 17 „exploratori” ai ei în stabilirea regulilor, în decorarea pereților, le inspiră dragul de lectură și îi învață să nu le fie frică să spună „nu știu”. De la „nu știu” se construiește. Irina Maria Mitrofan povestește într-un articol pentru Școala 9 ce metode folosește la clasă și cum a fost drumul ei de până acum.
A fost un an școlar cu multe schimbări, cu treceri de la online la offline, de la pandemie la normalitate, de la pace la amenințarea războiului la granița noastră. Un an cu anxietăți, dar și cu speranță. Autoritățile promit pentru anul viitor o nouă lege a educației, digitalizare, școli moderne. Elevii și-au promis astăzi că vor prețui amintirile ultimei zile de școală, cu toce aruncate în aer sub o ploaie de șampanie și iz de vacanță.
Elevul Mădălin Ghiuler mergea șase kilometri pe jos, prin pădure și pășuni, din satul Mahriu, Vrancea, până la școala din comună. Ajungea rar nu doar din cauza distanței, ci și pentru că nu era deloc motivat. Abia la liceu, un colegiu tehnic din Focșani, a prins drag de învățătură. „Fie ultimul din bancă, fie primul din bancă, fie cel blond, fie cel brunet, toți trebuie priviți la fel și integrați”, spune astăzi tânărul de 26 de ani, profesor de matematică la Liceul cu program sportiv din Focșani. Știe că el a fost excepția, fiindcă regula sunt elevii care umplu statisticile Ministerului Educației la capitolul abandon școlar. Iată povestea sa, cum a relatat-o acesta pentru cititorii Școala 9.