
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

2020 va rămâne în memoria a generații întregi ca anul în care nu s-a mers la școală. Anul în care am înțeles mai mult cât înseamnă colegul de bancă, în care ni s-a făcut dor de zumzăiala din pauze și de alergatul pe holuri. 2020 este și anul în care am învățat cum să ne fim aproape de departe. Și mai ales, cât de important este să ne spălăm pe mâini. Dumitru Angelescu, Vlad Chirea și Eli Driu au adunat într-un fotoreportaj cum a arătat școala în 2020. Școala fără ziduri, școala de acasă, cu resurse puține și cu multă inimă. Cei trei fotojurnaliști au surprins cu talent lecțiile pe care ni le-a predat un an teribil de greu și la care am fost evaluați în fiecare zi.
Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.
Țara noastră rămâne la coada clasamentului când vine vorba de finanțarea învățământului, ca procent din PIB. Un studiu publicat de Eurostat la sfârșitul lunii februarie, pe baza datelor din 2019, arată că România este pe locul 26 din 27, în fața Irlandei, cu un procent de 3,6% din PIB acordat învățământului. În acest an, educația românească primește și mai puțin, doar 2,5% din PIB, dar totuși o sumă mai mare decât în 2020. Educația va primi însă și 9% din Planul Național de Redresare și Reziliență, bani europeni meniți pentru investiții în infrastructură, digitalizare, reducerea abandonului școlar, în următorii patru ani.