
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

În prima zi de școală, am fost la Caracal să scriu o poveste despre cum depășește o școală un eveniment traumatic. M-am întors cu multe întrebări despre mine și despre meseria pe care o fac.
„Nu mi se pare corect că băieții pot să iasă seara și să stea cât vor fiindcă sunt băieți”, spune Anda Duțescu, o adolescentă din Slatina. „Dirigintele le-a făcut pe niște colege «panarame» pentru că aveau părul colorat în roz”, dă un alt exemplu Carla Pantilie, liceană din Câmpina. Ambele fete ilustrează mentalitățile din comunitățile lor. Cele două coordonează cinecluburile feministe F-SIDES din orașele lor și încearcă să ducă mai departe, printre colegi și profesori, discuția despre egalitatea de gen. E o victorie pentru ele când la proiecțiile lor de filme vin și băieți, chiar dacă aduși de prietenele lor.
Șase elevi din Ucraina se pregătesc pentru o carieră în balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Au între 12 și 19 ani și au ajuns în România singuri sau cu mamele la scurtă vreme după ce Rusia a declanșat războiul. Acum, învață limba română cu ajutorul colegilor și profesorilor și descoperă hora românească la orele de dans tradițional. Iar ca să înțeleagă mișcările de balet nici nu e nevoie de cuvinte; gesturile sunt suficiente. Cel mai mult apreciază la profesorii români faptul că-i lasă să ia pauză în weekend.