
Antropolog urban și consultant, interesat de cooperare internațională, politici publice sustenabile și industrii creative.

Șase elevi din Ucraina se pregătesc pentru o carieră în balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Au între 12 și 19 ani și au ajuns în România singuri sau cu mamele la scurtă vreme după ce Rusia a declanșat războiul. Acum, învață limba română cu ajutorul colegilor și profesorilor și descoperă hora românească la orele de dans tradițional. Iar ca să înțeleagă mișcările de balet nici nu e nevoie de cuvinte; gesturile sunt suficiente. Cel mai mult apreciază la profesorii români faptul că-i lasă să ia pauză în weekend.
Antoneta Împușcatu, directoare la Școala Gimnazială „Ion Creangă” I.C. Brătianu, din Tulcea, are aceeași rutină de 35 de ani. Traversează Dunărea cu bacul zilnic până la școala din sat unde predă fizică și chimie. Crede că științele exacte trebuie să se completeze între ele și predă interdisciplinar împreună cu colegii ei. Și ca să se asigure că nu rămâne cu catedrele neocupate, merge în fiecare vară la ședințele de repartiție și ține un discurs motivațional ca să atragă profi.
La Școala Gimnazială Sânpetru, cât copiii învață de acasă, profesorii amenajează un laborator de științe integrate. E adevărat că școala comunală e la numai 3 kilometri de Brașov. Au un robot de grădină pe care copiii îl vor programa să planteze legume, ochelari de realitate virtuală, software de realitate augmentată și imprimantă 3D. Au și panouri solare și un microbuz electric în plan. Pentru tot acest scenariu SF, capul răutăților este Mihaela Bucșa, o profesoară de fizică, pasionată de științe și care pare să fi lipsit de la lecția despre limite.