În mai puțin de o lună, elevii de clasa a XII-a vor susține examenul de Bacalaureat – după cum a dat din nou asigurări ministrul educației – în condiții speciale, de menținere a distanței fizice și de reducere a interacțiunii. Examenul acesta este precedat de o pauză școlară de trei luni, în care elevii au avut parte de educație, în funcție de accesul la dispozitive și de nivelul de tehnologizare al profesorilor. În acest context, fiecare s-a descurcat cum a putut. Am stat de vorbă cu mai mulți elevi care se pregătesc pentru Bac despre cum a fost izolarea pentru ei, cum au învățat, cum s-a desfășurat școala online, ce le-a lipsit în pandemie și cum i-a schimbat această experiență.
Ștefania Gârțu
Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău
Săptămânile mele arată cam la fel. Cinci zile din șapte învăț. La începutul clasei a XII-a am decis că, pe lângă pregătirea la matematică, o să fac și o pregătire spirituală. Asta e terapia, pentru că mi-am dat seama că, în a doișpea, copiii nu prea pun accentul pe faptul că trebuie să rămână ok și la cap. E foarte multă presiune. Voiam să fiu sigură că nu o să clachez de la stres. Terapeuta mi-a zis să-mi fac un program și mi-a recomandat să-mi iau două zile libere, una neapărat duminica și cealaltă în funcție de cum simt. Mi-am luat-o, în general, miercurea sau joia, pentru că îmi echilibrează săptămâna. Mă trezesc cât de dimineață pot. La începutul carantinei mă trezeam pe la 8-9, acum la 10, pentru că adorm tot mai târziu și e foarte enervant. Îmi ia mai mult să mă pun pe picioare, după ce mă trezesc. Stau cam o oră cu rutina de dimineață, apoi învăț patru ore, fac pauză două ore și învăț încă patru ore.
În primele două săptămâni de carantină n-am făcut deloc pregătire. Apoi, proful de matematică a început să facă cu noi, pe Zoom, și nu ne-a cerut bani în perioada asta. După ce s-a dat legea că profesorii trebuie să facă școală online, profesorii au făcut cont pe Google Classrooms, dar pe mine nu m-au adăugat, pentru că sunt în aceeași clasă cu verișoara mea, cu care împart numele de familie, și probabil au crezut că e o eroare că apare același nume de două ori. Practic, o lungă perioadă de timp n-am primit niciun mail de la niciun prof, nici invitații la clase. Mai rugam colegii să vorbească cu profesorii să le ceară codurile de la clase ca să pot să intru. Cred că mulți profesori voiau să ne lase în pace, că știau că suntem în a doișpea și n-avea sens să facem orele.
Sincer, dacă nu era carantina asta, eu nu știu când aveam timp să învăț pentru Bac, pentru că mergeam la școală și la foarte multe ore stăteam degeaba. De foarte multe ori, orele importante erau puse în timpul programului sau la final și nu puteam să plecăm de la școală.
Eu sunt personaj într-un proiect documentar despre adolescenți și, în toată carantina, m-am filmat ca să-mi documentez experiența. Faptul că filmam și vorbeam cu telefonul meu m-a ajutat foarte mult. Și a mai ajutat că n-am prea citit știrile.
Când s-a anunțat că vom da bacul, atunci chiar m-am panicat, pentru că n-au zis ce o să se întâmple dacă un copil se îmbolnăvește, cum dă el bacul, care e procedura dacă cineva are un atac de panică când ajunge la școală. Dacă cineva are temperatura mai mare decât ar trebui, nu o să dea bacul? E puțin ciudat să știu că o să merg la Bac și după n-o să pot să vorbesc cu colegii în fața porții liceului, să-i întreb cum a fost, ce-au scris sau, după, să ies cu colegii de clasă, cum face toată lumea, să discut cu ei.
Izolarea asta m-a făcut conștientă că ar trebui să apreciem fiecare clipă, pentru că niciodată nu știi când se poate întâmpla ceva. Mi-am dat seama că fiecare job e important, că nu e nicio rușine să lucrezi într-un supermarket sau să fii gunoier. Sper ca oamenii să fie mai empatici, să-și dea seama că, după pandemie, ar trebui să fim mai buni unii cu alții și cu mediul înconjurător.
Sanda Ilieș
Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Bacău
Perioada de izolare fost pentru mine o plimbare între extreme. Primele două săptămâni le-am simțit ca pe-o vacanță. Citeam la orice oră voiam eu, fără nicio presiune de deadline. Apoi lucrurile s-au schimbat, nu auzeam nimic despre învățământ la știri, nu o vedeam pe Anisie, nu știam cum dăm bacul, erau multe zvonuri. Atunci au început mari neliniști. De la entuziasmul ăla pe care îl aveam să citesc, să învăț, deodată nu mai puteam face nimic. Nu știam cum să încep să construiesc rutina pe care o uram înainte. În ziua în care s-a anunțat că Bacul s-a mutat în iunie, am avut un atac de panică. Stăteam în fața unei foi pe care scrie „Ion temă și viziune despre lume, pașii argumentării”, citeam și nu-mi intra nimic în cap, asta era frustrarea.
Până să se dea legea că profesorii trebuie să facă școală online, am făcut ore doar cu trei profi, care au continuat să ne dea linkuri de Zoom, să ne sune, să se intereseze ce mai facem și-n afara programei de Bac. De când cu școala online, au început profii să ne pună pe platforma Google Classrooms multe eseuri de făcut, teme, nebuneli. Un haos. Era o glumă cu care rezonez: cu Google Classrooms am descoperit că am profesori pe care nu i-am cunoscut până acum. E oarecum adevărat. Momentan, școala online e din obligativitate, nu din suflet, cum e și școala normală, de altfel. La profesori cred că e vorba și de cât de mult vor să se înțeleagă cu tehnologia. Avem o profesoară despre care n-ai spune că s-ar descurca cu device-urile, dar vrând foarte mult să țină legătura cu noi, m-a sunat pe mine: „Sanda, cum fac asta?” A venit băiatul ei de la facultate și a ajutat-o.
Eu îmi trăgeam toată energia din socializare, iar acum nu pot să-mi iau energia de la pereți. Am devenit mai irascibilă. Prin aprilie, reacționam aproape violent la niște chestii care mă enervau în mod normal și înainte, dar eram mai chill. E ciudat, totuși, că nu s-a schimbat nimic cu părinții. Mă așteptam să fie haos în casă, mai ales că am o soră mai mică, care e în clasa a VIII-a. În schimb, tata parcă mi-e mai mult prieten acum decât tată.
M-am înspăimântat când am aflat cum o să se țină bacul. Știam sigur că o să ies cu prietenele mele cu o zi înainte la un pet de bere. Știam că înainte de probe o să fumez o țigară cu ele, că o să ies de la examen și o să ne întâlnim la țigară și una dintre ele o să zică «nu vreau să vorbesc despre acest examen» și o să vorbim despre cu totul altceva. Și apoi aflu că o să fie o chestie militărească, cu intrat câte zece, cu masca pe față. Masca nu mi se pare doar o bucată de material, ci îți este îngrădit să vezi zâmbetul unui prieten înainte de examenul vieții tale.
Mi-au lipsit cel mai mult prietenii, contactul interuman, să zici o barabulă și să te atenționeze. Nu atât mersul la McDonald's, nici chiar la bibliotecă, nici măcar ieșirile în club pentru care mă certam cu ai mei să mă lase. În schimb, îmi lipsește pre-ieșirea în club, când ne adunam în spate la benzinăria de pe lângă club și ne puneam în fața unui pet și făceam tot felul de jocuri cu petul ăla.
Cătălin Alb
Elev în clasa a XII-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad
Când ne-au trimis acasă în martie, fix atunci m-am înscris la școala de șoferi, în după-amiaza aia. S-a închis și școala asta și m-am întors la țară la ai mei, unde am stat două luni. Acolo am fost super OK, nici n-am ieșit din casă, ei făceau cumpărăturile. Eu am încercat să evit toate știrile legate de pandemie și am început să fac tot felul de alte chestii: sport, să învăț spaniola, mi-am descărcat o aplicație de meditație ghidată, tot felul de chestii care să mă distragă de la situație. Am cerut și teme în plus de la cursul de grafică și am încercat să continui cumva cu ritmul pe care îl aveam înainte. M-am ras și-n cap de trei ori până acum, m-am adaptat.
Până la vacanța de Paște, n-am făcut multă școală online. Aveam grupuri pe WhatsApp cam la fiecare materie, unde discutam, mai primeam temă, ne trimiteau video-uri pe YouTube. Dar după Paște lucrurile au devenit mult mai stricte. Toți profii au sărit pe noi să ne vedem pe Zoom, să trimitem proiecte, să primim note.
Mi se pare o atmosferă mult mai relaxată în școala online, că, până intră toți colegii, mai vorbim cu profesorii și alte lucruri care nu țin neapărat de școală. Ne întreabă dacă suntem OK, ce am mai făcut și pare o relație mai puțin strictă decât la școală. Profesorii se descurcă cu tehnologia și încearcă să se adapteze. Am avut și surpriza că proful de geografie a trimis un Tik-Tok pe grupul nostru de pregătire. Eram super impresionați, că, „Wow, un Tik-Tok trimis de proful de geogra!”
De când ne-au trimis acasă, simt cumva că am dat bacul. Sunt relaxat, parcă n-avem niciun examen, dar situația e foarte incertă, se schimbă lucrurile de la o zi la alta. Acum câteva zile am aflat că nu mai dăm competențele, acum nu se știe ce o să se întâmple cu lucrarea noastră de atestat. Profesorii încă ne sâcâie la cap, la materiile de Bac ne dau teme pe bandă. În același timp, mie mi se pare un pic useless să fac atâtea subiecte de Bac.
Eu simt că am devenit mai calm în perioada asta. Mai mult mă enervează că colegii mei pun botul foarte rapid la tot felul de știri false și încerc să-i conving că nu așa merg treburile. Mulți credeau că 15 mai înseamnă o relaxare completă și o revenire la viața de dinainte de pandemie, că o să se deschidă cafenelele și barurile. Tot le trimit materiale și știri oficiale de site-ul guvernului și al ministerelor și e greu, că lumea e foarte încăpățânată.
Anca Vrîncianu
Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău
Chiar simțeam nevoia să vorbesc cu cineva despre tot ce se întâmplă. Vorbesc cu prietenii mei despre asta, dar nu e ca și cum se transmite undeva. Sunt conversații care rămân între noi și simțim că nimeni nu ne aude și nu știm cum să reach out.
Toate zilele în izolare au fost diferite, simțeam că în fiecare zi trec prin o mie de stări. La început, era faza aia de denial, nu concepeam că eu trebuie să stau acasă și că viața mea s-a schimbat. Nu am ieșit absolut deloc în prima lună, nici măcar la piață. Când mă trezeam, mă simțeam de parcă trăiesc aceeași zi în fiecare zi, ca-n filmul acela, Before I Fall. M-am simțit foarte singură în unele momente. Simțeam că nu mai am viitor. La televizor întruna vedeam numai coronavirus, coronavirus, au murit nu știu câți oameni, stați în casă, nu faceți nimic. Au fost ca niște bombe aruncate în fiecare zi.
Carantina asta m-a ajutat într-un fel să am mai mult timp să învăț, pentru că simțeam că la școală nu mai dau randament. Erau zile când nu mă duceam deloc la școală, pentru că nu puteam să mă trezesc dimineața. Și era groaznic, simțeam că nu mai am timp deloc de mine, că nu-mi mai intra nimic în cap. Stând acasă și având toate materialele la dispoziție, mi-a fost mult mai ușor să acumulez informații în plus și m-am ridicat foarte mult, în special la română.
La școală, noi nu prea făceam ore oricum. Erau zile în care mă duceam la școală și mă întorceam exact așa cum am plecat. De-aici și dezinteresul meu. În general, lucram singură. Eu am făcut pregătire doar la mate, dar în izolare am întrerupt, pentru că profesoara e bătrână și nu prea folosește internetul. Când a venit carantina, mi-am stabilit cu o prietenă eu s-o ajut la mate, ea pe mine la română și m-am descurcat singură. Înainte să se bage legea, doar câțiva profesori ne-au trimis teme, restul n-aveau treabă, ne ziceau lucrați, ne vedem când ne-om vedea și gata. După, postau mai mulți teste de Bac pe Google Classrooms.
Îmi pare rău că nu mai avem nici curs festiv, nici banchet. E ca și cum am muncit patru ani și cu asta suntem răsplătiți, cu nimic. Nu vreau să mă plâng, știu că sunt lucruri mult mai urâte, dar am un sentiment de goliciune. Încerc să mă gândesc că totul se întâmplă pentru un motiv.
Ultima oară când m-am văzut cu colegii a fost când am făcut poze pentru diploma de bac, cu tocă și robă, singura dată când am apucat să le port. Pe 15 martie parcă a fost, am făcut pozele, am mai făcut chestii pe Insta, apoi am plecat acasă cu două colege. A fost ca un blur după.
Iuliana Marcu
Elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, Alba Iulia
Chiar în săptămâna când s-a dat decretul că o să intre starea de urgență, eu am fost răcită și am lipsit cam o săptămână de la școală. Când m-am făcut bine, am apucat să merg la școală trei zile. A fost foarte lejer, am vorbit despre pozele de album, despre banchet. Little did we know.
Primele două-trei săptămâni au fost cele mai grele pentru mine, a fost perioada aia de acomodare, de la normal la toată nebunia asta. Atunci am tras foarte tare la Bac pentru că voiam să mă țin eu pe mine ocupată, să nu mă mai gândesc la tot ce se întâmplă în jur. Mă trezeam, îmi făceam o cafea, ceva de mâncare, stăteam o oră în bucătărie cu ai mei și după mă duceam în cameră, îmi aprindeam laptopul și mă apucam să fac subiecte de Bac, cele propuse de minister. La română și sociologie făceam cel mai mult, că astea îmi plac. Mai făceam pauze, mă jucam cu câinele meu, apoi îmi găseam altă ocupație, poate desenam, pictam sau mă uitam pe Netflix.
La nivel emoțional, în prima lună am fost groaznic. Își punea amprenta și Bacul, dar mai ales faptul că s-a schimbat totul într-un timp atât de scurt și n-am avut timp să procesez cum s-a întâmplat asta. M-a schimbat mult perioada asta, începând de la lucruri mici, spre exemplu, am început să fiu mult mai organizată și chiar mai responsabilă. Cred că m-a făcut să apreciez mai mult contactul ăsta uman, pe care înainte îl luam puțin for granted.
Înainte să se dea legea, a fost un profesor care a avut inițiativa de a face ore pe Zoom. În rest, aveam grupul clasei pe WhatsApp cu mai mulți profi, dar nu era foarte multă mișcare pe ele. Grupul clasei s-a făcut pentru că aici, în Alba, s-a decis să se dea simulare județeană și, după asta, ne mai trimiteau și alți profesori câte ceva. De exemplu, „uite, au fost puse subiectele astea de către minister, v-aș recomanda să le rezolvați”. Cam asta era toată chestia. După ce s-a dat legea au început profesorii să facă ore cu noi și ne explicau mai mult.
Au apelat și la noi să le explicăm chestii cu tehnologia, dar, în mare, s-au descurcat. Oricum, nu era oră la care să nu spună: „Copii, oare îmi explicați și mie ce am făcut? Vai, ce am făcut, scuze.” Ideea e că profii trebuiau să facă screenshot la lista cu numele elevilor prezenți și atunci se complicau lucrurile. De obicei, îi cereau unui coleg să facă asta.
Emilian Mocanu
Elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Unirea”, Focșani
În izolare mi-am împărțit ziua între muncă și învățat pentru Bac. Muncesc între 4 și 8 ore pe zi, în rest mai învăț pentru bac și mai stau degeaba. Mă bucur că nu mai mergem la ore pentru că asta mă făcea să pierd timp pe drum și la anumite ore.
Noi am făcut școală online, cam după prima săptămână de carantină. Profesorii au început cu baby steps (WhatsApp, Google Classroom) și, cu puțin ajutor de la elevi, s-au dezvoltat pe Zoom, Skype și am început să facem ore regulat. Avem chiar și un orar de criză pe site. Un lucru care m-a deranjat e că, după legea că profesorii trebuie să facă ore musai, am început să pierd timp la niște ore, unde, la liceu, profesorii ne-ar fi lăsat să învățăm pentru Bac.
Eu n-am făcut pregătire, dar sunt foarte norocos că am o cunoștință specială și un colectiv de colegi de treabă, așa că le cer lor să mă ajute la matematică sau la română.
Stilul meu de viață era o semi-izolare și înainte de pandemie, dar situația asta m-a făcut să am o viziune mai profundă despre noi și vulnerabilitățile noastre, văzând cum reacționează oamenii din jurul meu, cum se susțin reciproc, cum se simte fiecare. Un alt lucru foarte important este că izolarea m-a îndemnat să merg mai puțin la magazin, pentru că e prea complicat procesul: trebuie să mă curăț pe mâini, să dezinfectez alimentele, telefonul, să îmi dau hainele la spălat. Și am zis că nu am chef de chestiile astea. Așa că acum cumpăr mai puțin junk food și m-am lăsat de obiceiuri nesănătoase. Înainte beam o cafea sau două în fiecare zi, acum nu mai beau deloc. Înainte mâncam junk food aproape zilnic, acum doar de câteva ori pe lună. Plus că m-am apucat de exerciții fizice
