„Ce facem cu școlile?” e o întrebare globală. Cercetătorii britanici le-ar deschide, alții le-ar mai ține închise o vreme. În condițiile astea decizia se mută la autorități, dar și aici abordarea diferă de la țară la țară.
Teodora Trișcă (33 de ani) este profesoară de engleză la Lechința, în Bistrița-Năsăud. Conduce o oră în fiecare zi până la școală ca să le deschidă copiilor o nouă lume: face cu ei ateliere de poezie, iar vara a făcut o școală de vară cu teatru, dans și scriere dramatică. Crede că pentru a se dezvolta, și elevii și profesorii trebuie să mai iasă din spațiul rigid al școlii. „Eu am fost la multe activități pe lângă școală din dorința de a-mi explora eu personal, pentru mine, partea creativă. Pe urmă am aplicat-o și în meseria mea.”
Profesoara de biologie Florica Nicolae conduce de 20 de ani o școală generală dintr-un sat mic din județul Constanța. În toți acești ani a modernizat și a dotat școala pentru că nu crede că „în mediul rural nu se poate".