Dincolo de multe altele petrecute de-a lungul verii care se apropie de final, un eveniment cinematografic a atras atenția (un eveniment cinematografic dominat de roz, așa cum ne-am dori să fie și viața noastră, inclusiv componenta profesională a acesteia) – premiera filmului Barbie (2023, regia Greta Gerwig). Filmul a suscitat un anumit interes în rândul publicului adult (din ce am citit este vorba tocmai de un film pentru un public adult, în ciuda a ceea ce pare a fi) și a generat comentarii diverse (cum stă bine oricărui produs artistic): pro, contra, neutre.
Într-o școală din cartierul Ferentari, psihopedagoga Ana Vasile a implementat un model educațional inspirat din sistemul american care sprijină copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sau pur și simplu pe cei cu dificultăți de învățare, care au rămas mult în urmă. Practic, a înființat un laborator unde copiii vin să lucreze în ritmul lor, să devină independenți în învățare ca apoi să țină pasul cu cei din clasa lor.
O parabolă care circulă în mediul online și pe care am citit-o de curând pune în lumină (ca multe altele, de fapt) relația dintre profesor și elev. Unui profesor îi apare în vis un înger care-i spune că va avea printre elevii săi unul care va deveni un mare conducător, iar că lui, profesorului, îi revine sarcina de a-l pregăti pentru acest destin. Desigur, identitatea acestui elev nu este dezvăluită de mesagerul din vis, astfel că, odată trezit, profesorul începe să se frământe și să caute soluții.