Cum ar fi dacă profesorii nu s-ar trezi în septembrie față în față pentru prima oară cu o clasă plină de elevi, cu o cancelarie pe care nu o cunoaște, cu o comunitate plină de provocări? Ce-ar fi dacă ar avea un antrenament înainte, ar merge prin comunitate, ar vorbi cu toți oamenii, cu părinții copiilor, dar și cu autoritățile? Un astfel de model implementează Teach for Romania în fiecare vară.
O cercetare despre adolescenții din România, Croația și Italia arată cum s-au schimbat visele lor în perioada pandemiei, în special în starea de urgență. Coșmarurile au fost frecvente mai ales în cazul celor care au trăit, dincolo de izolarea de prieteni și colegi, situații dificile în familie: apropiații s-au infectat cu virusul sau chiar au murit. Autorii studiului internațional cred că visele ar trebui luate în seamă când se elaborează programe de prevenție pentru adolescenții care se luptă cu stresul cauzat de pandemie, pentru că s-a dovedit că ele includ experiențele emoționale din timpul zilei.
O publicație locală mi-a propus să scriu, pentru suplimentul cultural al lunii septembrie, un text despre prima mea zi de școală, pe care să-l însoțesc cu o fotografie sugestivă din perioada în care eram elevă. Am acceptat fără să stau pe gânduri, spunându-mi că nu poate fi greu (și mi-am amintit de compunerile cu acest titlu pe care obișnuiam să le primim, sistematic, în clasele I-VIII).