V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
„Porcotlete”, „porcumelci” sau „moluscăcei”. Așa aveau să afle copiii care au participat la atelierul de traducere al ARTLIT că a fost tradus „pigwinkles” într-o carte pentru ei. În weekendul premergător Zilei Internaționale a Traducătorilor, 30 septembrie, cei mici s-au jucat cu cuvintele, au aflat mai multe despre profesie, dar și că în România, nu poți cumpăra prea multă înghețată dintr-un salariu de traducător.
Unii activiști, alții în fața unor răscruci esențiale în viață, elevii despre care am scris anul acesta ne spun povestea copilăriei și a adolescenței de azi.