Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
În mai puțin de două luni termin primul an din cei doi ai programului Teach for Romania și, coincidență sau nu, să intru în această comunitate m-a expus la tot felul de provocări de creștere, care de care mai interesante. Una dintre ele a fost și atelierul de amenajare a spațiului coordonat de minunata Maria Gheorghiu de la OvidiuRo, un context care a adus în sala Licuricilor din Orășeni-Deal atât colege de-ale mele din Teach, cât și reprezentanți ai inspectoratului școlar și colege educatoare din Ucraina.
Bosnia și Herțegovina este o țară cu doar 3 milioane de locuitori de trei etnii: bosniaci, sârbi și croați și un puternic filon pro-rus. Fostă parte a Iugoslaviei, în țară încă mocnesc urmele conflictelor sângeroase din 1992-1995. Școala 9 a stat de vorbă cu Ammar Grabic, președinte al Youth Press Association în Bosnia și Herțegovina, bursier al programului Study of the United States Institutes for Student Leaders from Europe al Departamentului de Stat american. Acesta a povestit despre segregarea din școli și care sunt visele unui tânăr care vine dintr-o țară dezbinată etnic și administrativ.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
