Întrebarea „ce vrei să te faci atunci când te faci mare?” ne însoțește copilăria și, într-o formă sau alta, revine pe parcursul școlii. Răspunsul așteptat, atât de bunici, cât și de profesori, este de tipul: doctor, avocat, pompier sau șofer.
Îmi plăceau în copilărie și adolescență excursiile pe care dirigintele meu, profesor de geografie, le organiza duminica (am prins vremurile în care săptămâna avea șase zile lucrătoare, așa că noi aveam cursuri și sâmbăta, este adevărat, doar până la ora 12 – prindeam acasă, pe la 13, desenele animate cu Mihaela), în împrejurimile orășelului în care am crescut, bun prilej pentru a înțelege mai bine formele de relief, dar și pentru a ne cunoaște unii pe alții.
Timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, avocat de profesie și tată implicat în domeniul educației prin grupul de inițiativă pe care l-a fondat, a scris o distopie despre sistemul educațional „nu doar de la noi”, după cum ține să menționeze. Băiatul său de 11 ani care a inspirat și personajul principal, pe Logo, a fost primul său cititor și critic. În universul închipuit în „Alandalia”, programa școlară are materii ciudate, matematica este „întorsomatică”, istoria e „tristorie”, informatica e „înfiormatică”, iar cancelaria este păstorită de profesori precum domnișoara Strâmbă-Nas, domnul Sever Nepriceputeanu, doamna D. Ispravă, domnul Mâhnici Boceală. Am vorbit cu autorul cărții despre mesajele inserate în ficțiunea care poate fi citită deopotrivă de copii, părinți și profesori, dar și de miniștrii educației postdecembriste.