Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
În ianuarie și februarie, ne întoarcem la citit operele clasice ale literaturii române. Profesoara de limba română Maria Melente vă îndrumă în structura eseului și în organizarea ideilor pe hârtie, cu liniuță, astfel încât să vă fie mai ușor să vă construiți analiza pe text. Vorbim, de asemenea, și despre studiul autorilor clasici: Creangă, Slavici, Eminescu și Caragiale.
Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.