Harta cu cele mai populare jucării în funcție de țară. Barbie, interzisă în Orientul Mijlociu că e prea provocatoare, adorată în America de Sud

Harta cu cele mai populare jucării în funcție de țară. Barbie, interzisă în Orientul Mijlociu că e prea provocatoare, adorată în America de Sud

O publicație americană a realizat un top cu cea mai căutată pe Google jucărie la nivel global. The Toy Zone a făcut o și hartă care include România și a descoperit, printre altele, că Barbie este de neconcurat în 32 de țări, că patru din cinci căutări de jucării este la o consolă de joc video și că singura jucărie din top cinci care nu are legătură cu calculatorul este Lego.

03.12.2022

de Andreea Archip

În plină lună „a cadourilor”, publicația The Toy Zone a vrut să știe ce se caută în lume în materie de jucării. Pornind de la o listă amplă de jucării și folosind un instrument online de cuantificare a căutărilor – Ahrefs Keyword Explorer, platforma a calculat de câte ori fiecare dintre jucării a fost căutată pe Google în medie, lunar, în 161 de țări.

Au descoperit astfel că:

- 4 dintre primele 5 cele mai căutate jucării din lume sunt console de jocuri video, iar dintre acestea, PS5 este cea mai căutată în medie lunar – înregistrează 15 milioane de căutări;

- singura jucărie care nu este consolă printre cele mai căutate cinci este Lego, care este căutată la nivel global de peste șase milioane de ori pe lună în medie;

- cu 1,35 milioane de căutări în medie pe lună, cel mai căutat joc de societate la nivel global este Ludo.

- Barbie este cea mai populară jucărie unicat în 32 de țări - mai mult decât orice altă jucărie.

Glitter Babyz, cea mai căutată jucărie de la noi

În România, se pare că cea mai căutată jucărie este Glitter Babyz, niște păpuși bebeluși, de diferite modele, cu sclipici pe păr și gene, care își schimbă culoarea părului când li se face baie. Se vând la pachet cu o serie de accesorii (biberoane, suzetă).

Europa pare să fie însă, în general, mare fană a jucăriilor pentru construcții, de tipul Lego, dar și de la alte mărci precum Knex, Playmobil și Geomag. Lego a fost creat în 1932 în Danemarca și azi poate fi găsit în 130 de țări din toată lumea. După expirarea brevetului Lego în 1978, mai multe companii rivale au început să creeze jocuri asemănătoare.

Jucăriile simple, plăcerea Americii de Nord

În America de Nord se cheltuiesc mai mulți bani pe jucării decât oriunde în lume. Se pare că cel mai mult le plac nord-americanilor jocurile de societate și păpușile, dar în două țări (Antigua și Barbuda și Saint Vincent și Grenadine) sunt preferate consolele de jocuri video (Xbox Series X și PS5).

Industria jocurilor video nu stă pe loc, câștigă teren. Experții prevăd că, până în 2026, industria va valora suma impresionantă de 321 de miliarde de dolari. După China, SUA cheltuie mai mulți bani pe jocuri video decât orice altă țară.

America de Sud iubește păpușile

În cinci țări din America de Sud, Barbie este cea mai populară jucărie. Aspectul lui Barbie a fost destul de criticat de-a lungul timpului pentru că nu este foarte realist, dar păpușile în ediție specială au ținute și accesorii colorate care onorează alte țări și culturi, inclusiv America Latină și astfel și-au câștigat o bună bucată din piață.

Barbie nu este însă singura păpușă căutată aici: în Brazilia, păpușile „L.O.L. Surprise” sunt cele mai căutate online, iar în Chile, păpușile Funko POP sunt cele mai căutate. Păpușile sunt unul dintre cele mai vechi tipuri de jucării din lume, iar în America de Sud, puteți găsi păpuși colorate și tradiționale, realizate manual.

Jocurile de societate, la ele acasă în Orientul Mijlociu și Asia Centrală

Jocurile de societate par a fi cele mai populare în Orientul Mijlociu și Asia Centrală. În șapte țări din regiune, jocurile de societate precum Pictionary, Jocul Vieții și Rummikub sunt cele mai populare jucării unice, conform volumelor de căutare Google.

Această regiune a lumii are o istorie lungă cu jocurile de societate: primul joc de societate jucabil a fost creat în urmă cu 4.600 de ani în Mesopotamia antică, care, în timpurile moderne, se află în Siria și Irak.

Barbie rămâne populară în unele țări din regiune, chiar dacă în unele părți a fost interzisă fie temporar, fie permanent, de-a lungul anilor. De exemplu, în 2003, ea a fost interzisă în Arabia Saudită din cauza „hainelor revelatoare și a posturilor rușinoase”.

Consolele nu sunt atât de populare în restul Asiei și Oceaniei

Printre cele mai populare jucării în restul Asiei și Oceaniei se numără yoyos (jucărie care conține două discuri egale din plastic, lemn sau metal, conectate cu un ax fix, în jurul căruia se rulează un fir), Buckaroo! (un board game pentru copiii de vârste mici) și jucării din seriale TV, precum Power Rangers. Consolele de jocuri video nu apar deloc pe harta The Toy Zone - nici măcar în Japonia, unde industria locală de jocuri video este una dintre cele mai mari din lume.

Marca japoneză Nanoblock este cea mai populară jucărie din trei țări. Asemănătoare cu Lego, Nanoblock-urile pot fi asamblate pentru a realiza tot felul de structuri, de la Pokémon la replici de castele, cele mai mici piese măsurând doar milimetri.

Jocurile de societate și păpușile sunt populare în Africa

În Africa, jocurile de societate și păpușile sunt cele mai populare tipuri de jucării. În timp ce pe harta The Toy Zone nu apare nicio altă păpușă în afară de Barbie, gusturile naționale în materie de jocuri de societate sunt ceva mai variate: Ludo este cel mai popular, dar rămân și vechile favorite, cum ar fi Game of Life, Monopoly și Scrabble.

De când a fost comercializat pentru prima dată, în 1935, au fost lansate peste 1.500 de versiuni licențiate ale Monopoly. Cu toate acestea, abia în 2012, Lagos, cel mai mare oraș din Nigeria, a devenit primul oraș din Africa care a avut propria tablă de Monopoly.

Foto: Shutterstock

Andreea Archip

editor coordonator

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

CUVINTE-CHEIE

jucarii harta jucarii cea mai cautata jucarie romania barbie monopoly console jocuri video