La început de august am fost la Iași, împreună cu Fabian, de 12 ani și Medeea de 10 ani, toți trei din redacția Buzz, Este vorba de o redacție formată din copii și adolescenți. Am primit o invitație să fim prezenți într-o emisiune la TVR Iași. Emisia începea la ora 4, astfel încât ne-am permis bucuria de a vizita și orașul. Cum în Botoșani nu avem încă librăria Cărturești, e primul loc spre care ne-am îndreptat. Pe drum am vorbit cu Fabian și printre altele, mi-a spus că îl chinuie gândul temelor la matematică și al listei cu lecturi pentru școală. În librărie era decis să nu-și mai cumpere nimic până nu termină lista cu cărți de la școală. Asta până când i-au picat ochii pe cartea ,,ABC-ul unui psihopat de succes” de Andy McNab și Kevin Dutton. A avut mici ezitări, dar până la urmă a mers spre casă și a achitat–o.
Ne-am oprit la o terasă pentru o limonadă timp în care Fabi a scos cartea. Ne-am distrat cu toții cu testele de personalitate de la finalul ei.
La întoarcere, în autocar, pe drumul de două ore, când poate alți copii ar sta pe telefon sau ar vorbi cu colegul de mașină, Fabi a luat cartea și a început să citească. L-a prins și somnul câteva minute, dar după ce s-au trezit și-a continuat lectura. „Am citit 44 de pagini”, a zis când aproape să coborâm.
Adulții vorbesc adesea despre cum îi facem pe mai mulți copii să fie ca Fabian. Așa că atunci când i-am prins pe scriitorii Dan Sociu și Alex Moldovan, la festivalul Zilele Nordului, din Darabani, Botoșani, i-am luat la întrebări.
Dacă tata citește…
Școala9: Ce pot face adulții pentru a spori plăcerea copiilor, a tinerilor de a citi?
Dan Sociu: În primul rând, să nu le-o dea ca pe un medicament amar, forțat, că e important, că e nu știu ce. Mai degrabă să-i păcălească cumva, să nu-i forțeze, să nu facă totul așa de serios.
Eu știu că tata citea el cărți. ,,Cireșarii”, o lua și o citea și nu mă lăsa, nu mi-o dădea până nu termina. Mă stârnea, o voiam, voiam eu cartea aia. Pur și simplu nu făcea nimic de tipul „Ia și citește cartea asta”, o lua el și o citea. Vedeam când citea și voiam să citesc și eu. Asta era de ajuns.
Alex Moldovan: Adulții le pot da puțină libertate atunci când își aleg cărțile și pot să aplece urechea la ce le place copiilor să citească, nu ce le-ar plăcea adulților, pentru că foarte mulți adulți le dau copiilor să citească cărțile care le-au fascinat copilăria lor. Și eu dacă aș fi fost copil astăzi aș fi citit cărțile de acum. Sunt scriitorii de cărți pentru copii care gândesc cărțile direct pentru adulți pentru ca părinților să le placă and this is so wrong.
- E neapărat ca mediul din care provine copilul să-l influențeze în ceea ce înseamnă cititul? La tine cum a fost?
Dan Sociu: La mine ambilor părinți le plăcea cititul. Erau profesori, dar eu am învățat singur să citesc la vreo patru ani. Am învățat cumva, am spart codul. Practic am prins, nu știu cum, dar asta a fost. Pe urmă am citit așa semi-mecanic, adică recunoșteam cuvintele, dar nu înțelegeam chiar ce se întâmplă. De exemplu, citeam lucruri pentru maturi la vârste preșcolare, dar nu le înțelegeam. Mult mai târziu, când am recitit, am înțeles. Dar era o plăcere, pur și simplu ieșeam din prezent. Stăteam în livadă la bunici. În copac, acolo citeam și halucinam. Acum îmi amintesc, dacă merg pe la țară, părți din cărți, cumva mai mult decât aventuri de copil, deși îmi amintesc și de alea, dar mai multe părți din cărți.
Mai era și lectura de identificare să zic așa, cu alți copii, „Cireșarii”, „Tom Sawyer”, „Morcoveață” sau nu mai știu, în care erau alți băieței și trăiam prin ei alte vieți.
„Cititul era ca o odihnă după ce făceam multe lucruri de astea fizice”
- Este cititul un obicei pe care copilul, tânărul îl are de mic?
- Da, sunt mai multe posibilități. Poeta Ileana Mălăncioiu povestea cum trăia undeva pe munte, nu avea acces la cărți și abia la 11 ani a început să citească cu adevărat. Merge și așa. Dar acum e accesibil oriunde cititul, nu mai este o problemă asta. Bine, acum sunt foarte multe, sunt încărcați copiii și supravegheați. La mine, cititul era în completare, era ca o odihnă după ce făceam multe lucruri de astea fizice: mergeam la iaz, alergam pe dealuri. Nu era singura activitate.
- Apropo de cartea ,,Povestiri de citit pe sub bancă” (de Alex Moldovan, n.r.), tu ce citeai?
Alex Moldovan: Nu prea citeam pe sub bancă, pentru că pe vremea aceea preferam să stau acasă să citesc foarte mult. Nu aveam televizor, nu era internetul, sunt mai bătrân decât Google-ul, deci cam asta era singura modalitate de a petrece timpul liber, pe lângă a bate mingea prin spatele blocului. Stăteam foarte mult pe acasă, nu era nevoie să stau să citesc pe sub bancă.
Parțial, nu am avut o copilărie foarte interesantă. Eram genul ăla de geek care stătea și citea decât să se joace cu colegii, dar nu cred că contează foarte mult asta, cum nu a contat acum faptul că am un copil. Prima mea carte am scris-o în perioada în care nu aveam niciun copil. Literatura e literatură, viața de familie, e viața de familie.
Dan Sociu: Sunt mai ADHD-ist așa, nu știu cum să zic. La școală citeam sub bancă în loc să fiu atent și tot așa, dar nu din rebeliune, intenționat, cu un scop, pur și simplu așa e mintea mea. Am crescut foarte liber. Generația mea a crescut cu cheia la gât, nesupravegheați și am crescut și la țară și acolo chiar m-a lăsat bunica de dimineață până seara oriunde. Oriunde mă duceam făceam ceva.
Pe urmă, închiderea din clase, și fugeam și de la grădiniță, de la școală, la liceu n-am fost aproape deloc pentru că nu-mi plăcea. Am considerat că dacă ceva nu-mi place, de ce să fac? Nu vreau să mă adaptez prea mult. Nu din protest ideologic sau nu știu de care, pur și simplu nu-s eu așa. Și munca de acasă de traducător tot de asta am făcut-o pentru că-mi alegeam eu tot și munceam cât, când. Era o prelungire, de fapt citeam o carte, asta faci când traduci. Adică făceam ce făceam dintotdeauna fără să parazitez. Nu am parazitat.
Există și varianta să fii rebel parazit, să fii anarhist, dar să te întrețină soția sau nu știu ce chestie. Nu am făcut niciodată asta.
„Cititul e o plăcere ușoară, ieftină relativ și destul de safe”
- Ce crezi că îi face pe copii să citească? Ce crezi că-i îndepărtează de citit?
Dan Sociu: Nu știu. Cititul e o plăcere ușoară, ieftină relativ și destul de safe, dar e la concurență cu multe. Fiica mea are douăzeci și ceva de ani, nu pot să spun despre copiii de acum. Cum spunea Alex Moldovan că vinde cărți multe pentru copii. Dar cred că e important să citești împreună foarte mult. În afară de literatură, pur și simplu se citește pe telefon, se scrie mai mult. Un copil acum scrie atât de multe mesaje cât nu a scris un om acum 50 de ani în viața lui, nici la școală nu a scris atât. Ceva se întâmplă în creierul lui pentru că exersează niște părți din el. Chiar dacă scrie mesaje obișnuite, cotidiene, dar textul e ceva abstract. Ceva se întâmplă acolo. E alt nivel.
Generația mea a fost cam ultima care a făcut literatură în sensul ăla vechi și acum o să se schimbe, o să se întâmple ceva, poate o combinație, o să-și poată face fiecare filme, o să le fie mult mai ușor să le distribuie, să le facă acasă și cu AI-ul pot face literatura direct. Se schimbă complet paradigma și sunt și eu curios de ceea ce o să fie. Mi se pare interesant.
- Ce rol joacă internetul în lectura copiilor? Ce rol joacă inteligența artificială în acest sens?
Dan Sociu: Asta cu inteligența artificială, să vedem. Internetul e complicat pentru că e civilizația imaginii mai mult decât a scrisului, dar asta e ceva firesc, a fost așa dintotdeauna. Au fost momente când a fost textul. Când eram eu mic, poate știți, era programul tv la două-trei ore pe zi. Practic, altceva nu era de făcut ca entertainment, pe lângă citit.
E bine de citit din multe motive. De exemplu, se zice că-ți antrenează empatia, pentru că îți imaginezi și perspectiva altora, există și alte vieți, relativizezi. Nu mai crezi că așa cum ai trăit tu și ai fost educat este singurul mod în care se trăiește, pentru că dacă înaintezi așa în viață, nu ajungi prea departe, te izbești de felul altora de fi și ajungi într-o carapace sau să te deprimi pur și simplu.
Citind, vezi că sunt multe moduri de a înțelege, de a trăi și atunci e mai ușor de negociat cu lumea.
Asta fac și filmele, vezi și pe internet ce face unul din altă parte, dar cititul are avantajul că e interioritatea omului. În afară de cărțile de povestiri, aventuri - alea sunt o etapă -, dar mai încolo, când citești cărți personale, subiective, în care un om îți spune ce gândește, ce simte el sau personajele, reacțiile interioare, perspectiva personală e foarte rar să întâlnești așa ceva. Sunt discuții, că oamenii nu recunosc sau nu o să-ți spună interioritatea lor cu adevărat, dar în cărți este șansa să-ți găsești, să tragi cu ochiul în mintea altuia ceea ce e ceva unic. Asta cred că e cel mai important la literatură.
- Să ne imaginăm că varianta ta copil ar ajunge în lumea cărților pe care le-ai scris. Cum ar fi?
Dan Sociu: Cred că ar fi speriat rău de tot de viitor, deși cred că l-ar incita așa puțin atâtea experiențe. Cred că nu m-aș mai fi apucat de fumat și de altele…
Alex Moldovan: Eu am obiceiul să creez niște personaje destul de enervante. E ca întrebarea: în ce carte mi-ar plăcea să trăiesc și îmi dau seama că în niciuna.
