O lectură de 15 minute.
Cum putem să construim o lume mai incluzivă pentru elevii noștri? Am pornit după un răspuns și, la finalul lunii ianuarie am spus povestea unui laborator pentru copii cu cerințe educaționale speciale, laborator care ar trebui să existe în fiecare școală. Continuăm astăzi cu o lecție de incluziune dintr-o „școală normală”.
La 7.40 Nicoleta și Teodora ajung la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza. Fac 7-8 minute cu un maxi-taxi. E luni.
Teodora se așază în prima bancă de la geam. Nicoleta îi scoate penarul și laptopul din ghiozdan.
Teo are 11 ani, este în clasa a III-a, poartă ochelari și uniformă alb-albastră, iar părul îi este prins în două codițe. Teo are autism (o tulburare de dezvoltare care vine cu dificultăți în comunicare și interacțiune socială, n.r.). Pentru că nu are zilnic un profesor de sprijin, Nicoleta îi este colegă de bancă și ghid printr-o lume care nu e mereu pregătită să o înțeleagă. Nicoleta este și mama Teodorei. Și umbra ei. „Shadow” se mai numesc însoțitorii la școală a copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Nicoleta e acolo pentru ea cu blândețea unui profesor de sprijin și cu priceperea unui educator, la nevoie, mereu cu grija unei mame. Fără să se plângă.
„Faptul că mama o însoțește în permanență nu este un disconfort, ci un real ajutor. Ea este sprijin nu doar pentru Teodora, ci pentru toți copiii și pentru mine. La clasă, sunt două doamne, cum spun copiii. Doamna noastră și doamna Nico”, povestește Diana, învățătoarea clasei.
Avea 18 ani când a născut-o. „Teo era micuță și eu eram clasa a XII-a. Cu ea mi-am terminat liceul. Eu mereu mi-am dorit să fiu o mămică tânără”, povestește Nicoleta, acum în vârstă de 29 de ani.
La patru luni Teo era operată la inimă în Cluj. Au urmat, apoi, o operație de cataractă, multe terapii și ședințe de recuperare. Autismul rămâne, însă, cea mai mare provocare.
„Încercăm să fim puternici și să mergem mai departe.”
„Pe o scară de la 1 la 10, Teo este undeva la jumătate”, i-au spus medicii despre diagnosticul „tulburare de spectru autist”. Are și întârziere moderată în dezvoltare psihică.
„Turn the sound on”
În clasă, Nicoleta e pentru copii ca o a doua învățătoare. „Ești bine? Sigur?”, îl întreabă pe băiețelul din spatele Teodorei și apoi mai ia o gură din ciocolată caldă. Cafea nu bea mai niciodată.
Copiii își scot cariocile pe bancă. Astăzi sunt prezenți șapte fetițe și zece băieți.
„Turn the sound on”, spune Teo într-o engleză perfectă. Și învățătoarea Diana pornește cântecul despre anotimpuri.
A învățat engleză uitându-se la desene. „A zis că engleza este limba ei preferată și așa a învățat-o. Acum îi place și japoneza. Și-a descărcat o aplicație în telefon și a zis că ea atunci când va fi mare vrea să meargă la facultate să vorbească engleză și japoneză”, povestește Nicoleta.
Trenul Tuc
„Și acum alegeți voi o melodie”, îi îndeamnă învățătoarea Diana. „Trenul Tuc”, spun copiii la unison, parcă dintr-un soi de înțelegere anterioară.
Tu ai spus aseară
Ca-i să vii în gară
După cum se vede
De mine ai uitat
Nu știu dacă-i farsă
Dragostea e arsă
De la tine asta
Eu nu m-am așteptat.
Trenul Tuc răsună acum la clasa a III-a. Copiii, Nicoleta și învățătoarea Diana se prind ca niște vagoane și fac un lanț uman printre băncile de lemn. Teo rămâne în bancă, dar de fiecare dată când ajunge în dreptul ei, învățătoarea Diana o ciupește.
„Teo este acceptată de copii, de profesori, de doamna învățătoare care este sprijinul nostru permanent. Am avut parte de o clasă bună și de niște copii care au integrat-o în colectiv”, povestește Nicoleta.
Învățătoarea povestește că a avut emoții cu privire la integrarea Teodorei în colectiv înaintea începerii clasei pregătitoare, „deoarece cunoaștem cu toții mentalitatea societății privind copiii cu cerințe educaționale speciale.” După patru ani împreună, Teodora „este acceptată, iubită, protejată și ajutată de toți colegii. Ei îi știu rutinele și evită situațiile care ar putea să o deranjeze”, după cum explică învățătoarea.
Sentimente, religie și dizabilitate
La lecția de educație civică, de exemplu, copiii au învățat recent de la învățătoarea Diana prin ce se aseamănă sau se deosebesc oamenii. Așa că atunci când se termină melodia, încep o recapitulare.
„Prin ce ne deosebim sau ne asemănăm cu ceilalți?”, îi întreabă învățătoarea. „Sentimente”, „trăsături”, „înfățișare”, „naționalitate” și „religie” sunt răspunsurile care vin de la copii.
„Ne mai deosebim față de oamenii cu dizabilități”, spune o fetiță parcă șoptit. „Cei care merg în cărucior cu rotile”, o completează un băiat.
„Și cum trebuie să ne comportăm cu ei?”, îi întreabă învățătoarea. „Trebuie să ne comportăm la fel cu ei, dar să avem mai multă grijă”, răspunde o elevă.
„Am greșit”
La școală, copiii o ajută pe Teo să își scoată cărțile din ghiozdan, merg cu ea la baie să se spele pe mâini, se joacă cu ea. „Sunt niște colegi cum nu credeam că va avea parte”, povestește Nicoleta.
Sunt împreună în asta deja de patru ani, din clasa 0. Înainte, Teo a mers la o grădiniță pentru copii cu nevoi speciale.
„Am greșit”, spune Nicoleta, făcând referire la faptul că a lăsat-o singură pe Teo la grădiniță. „Acolo erau trei doamne. Două dintre ele erau foarte blânde, una dintre ele era mai rece și nu s-au ocupat cum ar fi trebuit”, adaugă ea.
„Școală normală” versus „școală specială”
În cei patru ani la grădinița specială, Teo nu a învățat „nici să țină un creion în mână”.
Așa că din clasa 0, Nicoleta a decis să o înscrie pe fetița ei la o „școală normală”. „Am simțit foarte multă bucurie când am văzut că e atât de mare diferența între școala specială și cea normală. Și integrare, și activități, multe lucruri pe care la școala specială nu le făceau”, povestește ea.
Acum, Teo și Nicoleta sunt de luni până vineri, de la 8.00 la 12.00 la școală. Lunea merg și două ore la terapie și săptămânal petrec o oră cu un profesor de sprijin, prea puțin pentru nevoile fetiței.
În acea oră, Teo învață să scrie și să lucreze pe tabla inteligentă.
Copiii cu nevoi speciale din școlile de masă ar trebui să fie ajutați de profesori de sprijin. În practică, însă, acești profesori petrec cel mult două ore pe săptămână cu fiecare copil pentru că sunt prea puțini. Conform metodologiei, un profesor are o normă de 16 ore pentru 8-12 copii cu deficiențe ușoare sau moderate sau 4-6 copii cu deficiențe grave.
„Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic”, a admis recent Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.
În perioada următoare, ISMB, sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, organizează concursul naţional pentru ocuparea celor 138 de posturi publicate de CMBRAE pentru angajare pe perioadă nedeterminată de profesor itinerant și de sprijin. Dosarele de candidatură vor fi înregistrate până pe 16 mai 2025.
Lipsa însoțitorilor specializați, o problemă majoră
Persoana care merge alături de copil la grădiniță sau la școală se mai numește și shadow (umbră, n.r.) și, în România, doar 17% dintre copiii cu CES care frecventează un mediu de învățământ beneficiază de un astfel de sprijin, potrivit Help Autism.
„Părinții aleg să fie prezenți la școală pentru a sprijini integrarea copilului, a preveni situațiile de bullying și a asigura o educație adecvată. Această implicare este adesea necesară din cauza lipsei de personal specializat și a resurselor limitate”, explică psihoterapeuta Ionela Ferucă, coordonatoare a Centrului Help Autism Eminescu.
În România, nu există date oficiale privind numărul copiilor cu autism care sunt însoțiți zilnic de părinți la școală. „Totuși, din informațiile disponibile, se poate deduce că această practică este frecventă, mai ales în contextul în care resursele educaționale și de sprijin sunt limitate”, adaugă psihoterapeuta.
Facilitator „poate fi unul dintre părinţi, asistentul personal, pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinţi faţă de care copilul are dezvoltată o relaţie de ataşament sau un specialist recomandat de părinţi/reprezentantul legal”, potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
„Dacă aș fi părinte de copil fără probleme…”
„Dacă aș fi părinte de copil fără probleme, l-aș învăța să îi încurajeze pe copilașii cu probleme, să le fie alături, să îi ajute”, spune Nicoleta, mama lui Teo. Momentan, însă, trăiește adesea experiențe la finalul cărora trebuie să se încurajeze singură.
„Uneori râd și părinții prin parc (de ea, n.r.), nu doar copiii. Și le spun copiilor lor să se dea laoparte că este o fetiță bolnavă”, spune ea.
„Nu știm cum o să fie din clasa a V-a”. Dacă ar face școala acasă Teo „s-ar închide foarte mult în ea” și nu vrea să ajungă din nou la o școală specială. Speră, însă, că va fi acceptată de toți profesorii și că în timp va învăța să se descurce singură.
La nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ unul din 100 copii are autism. În România, un sfert dintre copiii cu autism nu frecventează grădinița sau școala, deși au vârstă de școlarizare, potrivit raportului Help Autism. În plus, același raport arată și că doar în 2022, 3.000 de elevi cu cerințe educaționale speciale au abandonat sistemul de învățământ, continuându-și studiile la domiciliu.
În fiecare generație pe care a îndrumat-o, învățătoarea Diana a avut minim un copil cu CES. Spune că integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă este anevoioasă din mai multe motive: lipsa cadrelor didactice instruite să lucreze cu copiii cu tulburări din spectrul autist, lipsa materialelor adaptate nevoilor, cerințelor și limitelor acestora, reticența unor profesori sau părinți față de acești copii, numărul mic al profesorilor de sprijin și al orelor de intervenție, lipsa unor cursuri de formare care să se dedice special autismului. „Dacă o parte dintre aceste neajunsuri ar fi rezolvate, adaptarea și reușita acestora ar fi mult mai ușoară”, explică ea.
Resurse (de stat sau nu) pe care le pot accesa părinții de copii cu autism
„Ca școala să devină cu adevărat incluzivă pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, este nevoie de o abordare integrată, care implică profesori, părinți, autorități și comunitatea”, e de părere Ionela Ferucă de la Help Autism.
Împreună cu Help Autism, am realizat o listă de resurse esențiale pentru părinții care au în grijă copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist. Am împărțit aceste resurse în două categorii: cele oferite de stat și cele puse la dispoziție de ONG-uri sau din mediul privat. Cu siguranță există și alte resurse în afara acestei liste care e doar un punct de plecare.
Resurse oferite de stat:
1) Diagnosticare și evaluare:
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) – evaluare și emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap;
- Centre de sănătate mintală pediatrică – evaluări gratuite cu trimitere de la medicul de familie.
2) Beneficii financiare:
- Indemnizație de handicap (în funcție de grad);
- Alocație dublă pentru copilul cu dizabilitate;
Scutiri/reduceri:
- Reducere sau scutire taxe pentru transport în comun;
- Posibilă scutire de impozit pe salariu pentru părintele care este însoțitor.
3) Educație:
- Acces la învățământ de masă sau special, cu planuri educaționale personalizate (PEI);
- Profesor de sprijin – unde este disponibil;
- Însoțitor la școală (plătit de stat, dacă este aprobat de comisia DGASPC);
- Terapie educațională gratuită în unele centre școlare sau CJRAE-uri (Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională).
