Irina Constantinescu, directoarea dintr-un sat din Dâmbovița care predă lecții cu drona

Irina Constantinescu, directoarea Școlii Gimnaziale „Matei Gr. Vlădeanu” din satul Cândești-Vale, Dâmbovița, intră într-o clasă unde o așteaptă un elev și mama lui. Îi anunță că trebuie să completeze, pe lângă fișa de înscriere pentru admiterea la liceu, o declarație pe propria răspundere. Astăzi, 16 iulie, e prima zi de completare.  

„Spre ce licee te-ai orientat?”, îl întreabă directoarea pe elevul așezat în prima bancă. Liceul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, la 30 de kilometri de casă, e primul care îi vine în gând băiatului. 

Într-o rochie roșie de vară cu mâneci largi, Irina, 53 de ani, ba se așază pe un scaun, ba se ridică, se duce la secretariat și se întoarce.  

Îl ajută pe băiat să verifice codurile liceelor dintr-un ghid, iar el le notează pe fișă. „Ai media mică, să pui vreo 25 de opțiuni, să nu te trezești fără loc”, îl sfătuiește directoarea. „E mai bine să mergi la un liceu pe care nu ți-l dorești și să te transferi”.

Liceele sunt în afara localității. Irina își îndreaptă privirea spre mamă și o întreabă mai degrabă pentru conversație: „O să facă naveta?”. „O să facă naveta”, răspunde femeia resemnată. În timp ce bifează opțiunile, elevul își mișcă nerăbdător un picior. Directoarea se așază din nou pe scaun,  cu mâinile pe genunchi. 

Directoarea le explică mamei și elevului cum să completeze fișa de înscriere pentru admiterea la liceu

183 de elevi de I-VIII și copii de grădiniță studiază aici, unde, îmi spune Irina, nu există abandon școlar, dar sunt rămâneri în urmă la învățătură. Pentru ea, Evaluarea Națională nu este un scop, ci un obiectiv care poate fi atins când profesorul înțelege nevoile elevului și îl sprijină în procesul învățării. 75% dintre elevii de-a VIII-a ai școlii au luat anul acesta examenul, cu două procente mai mult decât media în județul Dâmbovița. . 

Responsabilitățile unei directoare

Pe lângă fișele de înscriere, Irina are în următoarea oră și alte activități în plan: semnează niște diplome, discută despre schimbarea jaluzelelor și despre comanda manualelor școlare. 

„Un director se ocupă de vidanjare, cosit, aducerea lemnelor, bunul mers al școlii din punct de vedere didactic și pedagogic, manuale, mobilier, concepte de învățare”, explică Irina. „Îi rămâne prea puțin timp pentru strategie și îmbunătățire”.  

Când și-a început primul mandat de directoare, în 2012, considera că școala poate contribui la schimbarea comunității. După nouă ani, crede asta în continuare: copiii de astăzi, adică adulții de mâine, în funcție și de ce învață la școală, vor avea un impact pozitiv asupra acestei comunități rurale, dacă vor alege să rămână aici. Școala din Cândești îi pregătește pentru o societate în care deșeurile se colectează selectiv și unde noutățile și obstacolele profesionale nu sunt abordate cu frică.  

Al doilea mandat al Irinei, obținut prin concurs în 2016, s-a încheiat în ianuarie 2021, după un an greu de pandemie, însă l-a prelungit până în august, ca să lase totul în ordine înainte de retragere. Nu va mai participa la un nou concurs, programat în septembrie. Oricine va prelua funcția, își dorește să se continue proiectele începute alături de colegi cât i-a coordonat. 

Școala gimnazială din Cândești-Vale, Dâmbovița

De-acum înainte o să aibă mai multă vreme pentru orele cu elevii și de proiecte educaționale, pentru că misiunea de profesoară e cea mai importantă pentru ea și o determină să învețe continuu. Din toamnă, va preda geografie, istorie, educație socială și tehnologia informației. Specializată în istorie și geografie, și-a completat experiența cu studii postuniversitare în tehnologia informației. Așa ajunge la numărul de ore necesar pentru o normă întreagă. 

Educație cu drona pe plajă și în munți 

Elevii școlii din Cândești au urmărit-o anul acesta 55 de minute pe Irina când a transmis două lecții live filmate cu drona de pe plaja din Sfântu Gheorghe, Tulcea, unde se varsă Dunărea în Marea Neagră și din Munții Bucegi, în mijlocul ploii. 

„Așa cum puteți vedea, suntem într-un loc de poveste, cel mai nou pământ din România”, își începe Irina prezentarea primei lecții alături de o altă profesoară. Pământul de-aici e în continuă formare datorită aluviunilor aduse de Dunăre. 

De parcă ar fi predat dintotdeauna în fața camerei de filmat, Irina, într-un hanorac negru, gesticulează și accentuează cuvinte, în timp ce vântul îi suflă bretonul și în spatele ei valurile mării se întâlnesc cu țărmul. Drona se îndreaptă spre satul Sfântu Gheorghe și de acolo, de foarte sus, se zărește îmbrățișarea Dunării cu marea.  

După ce profesoarele își încheie lecția, câțiva elevi din Făgăraș, Timișoara și satul Orăștioara de Sus, Hunedoara, intră în direct să răspundă la 12 întrebări fulger precum: Care sunt cele patru capitale străbătute de Dunăre? Se acoperă unii pe alții din pricina entuziasmului. Pe lângă Bratislava, Budapesta, Belgrad și Viena, se strecoară și Ucraina. Dar nu-i nimic, au voie să greșească.  

Așa a fost prima lecție din proiectul „Educație la înălțime” al ONG-ului Aspire Teachers transmisă la nivel național. Inițial, doar elevii din școlile partenere, inclusiv din Cândești, au primit link-ul ca să urmărească live pe Youtube orele, însă acum sunt disponibile online. Această experiență reprezintă o formă de învățare autentică – copiii învață mai ușor când conectează ce află la școală cu viața reală. Astfel, ei descoperă ce le place să facă și se dezvoltă în direcția respectivă, spune Irina, voluntară de mai mulți ani la Aspire. Pe lângă cele două lecții, a coordonat toți cei șase profesori implicați în proiectul care îi plimbă pe copii în diverse locuri din țară în care mulți dintre ei încă nu-și permit să călătorească. 

„Au fost emoții constructive”, spune Irina despre prima ei lecție. „Nu este o emisiune de televiziune, nu trebuie să fie totul perfect”. Iar când a început ploaia în Bucegi, pur și simplu s-a adaptat în fața unor „probleme normale”. 

Un experiment în școala rurală

În laboratorul de informatică al școlii, unde mă conduce Irina pe 16 iulie, pe lângă câteva calculatoare, ies în evidență imagini cu metode de studiu; învățarea vizibilă, de pildă. Este un concept popularizat de profesorul și cercetătorul John Hattie în Noua Zeelandă și Australia, care ajută profesorii să identifice impactul vizibil al procesului de învățare. Din Australia la Cândești, Dâmbovița, e doar o aruncătură de băț când profesorii își doresc rezultate. „Schimbă-ți mentalitatea!” îndeamnă o ilustrație însoțită de un text din care aflăm diferențele dintre mentalitatea fixă și cea pro dezvoltare. Totul are legătură cu lucrurile pe care ni le spunem: „Nu sunt bun la asta”, în loc de „Nu pot face acest lucru încă” sau  „Eu renunț”, în loc de „Voi încerca să fac și altfel”. 

Explică, în laboratorul de informatică, ce înseamnă învățarea vizibilă

Irina a pilotat învățarea vizibilă în școală cu ajutorul colegilor începând cu 2017 vreo doi ani. S-a întâmplat după ce la Aspire Teachers profesorii au fost încurajați să aplice pentru experiențe în urma cărora ar fi putut să aducă îmbunătățiri în educația de la noi. ONG-ul i-a sponsorizat o deplasare de-o săptămână pentru documentare la o școală din Țara Galilor, unde s-a implementat această metodă. 

În România nu se aplică în nicio școală, însă Irina a aflat despre ea în 2016, când s-a ținut primul concurs pentru directori din preuniversitar după o pauză de opt ani. Atunci a avut de învățat și un capitol care cuprindea informații pe această temă.  

În învățarea vizibilă, profesorul se pune în papucii elevului, adică încearcă să privească etapele studiului prin ochii lui și „să găsească cele mai bune sarcini de lucru, astfel încât, la finalul activității, copilul să-și fi format niște competențe”, explică Irina. În plus, elevul participă la planificarea lecției, nu cum se întâmplă de obicei în sistemul nostru – profesorul planifică tot și livrează lecția.   

La întoarcerea din străinătate, directoarea a dezvoltat un plan pentru experimentarea învățării vizibile la Cândești.  Profesorii, cu atât mai puțin cei conservatori, n-au primit ideea cu brațele deschise, așa că au stabilit împreună cine e dispus să încerce și la ce discipline.  

E important ca după lecții profesorii să ia feedback de la elevi, ca să știe ce să îmbunătățească data viitoare. Succesul metodei ține și de felul în care profesorii îi ajută pe copii să treacă „prăpastia învățării”. Toți trecem prin asta când învățăm ceva nou, amintește Irina, inițial ne temem și ne întrebăm dacă ne vom descurca, apoi ne supărăm că nu știm să facem, după care cerem ajutor și reușim să rezolvăm.

Deși abordarea le plăcea copiilor, treptat au oprit pilotarea metodei, căci ca să continue ar fi fost necesare o mai mare coagulare a echipei și mai multă documentare. Este nevoie de un efort ridicat din partea profesorilor, crede Irina, ca să-și planifice fiecare lecție, să nu mai improvizeze la clasă.  

„Grădina din fereastră”. Cum învață elevii să îngrijească plante 

Irina Constantinescu a copilărit în acest sat, de unde sunt părinții ei, agricultori. Amândoi și-au dorit ca fiica lor să știe carte și au susținut-o. Acum, Irina vrea același lucru pentru elevii ei: „Să aibă și copiii din mediul rural posibilitatea să învețe, să nu se simtă rămași în urmă (n.r. – față de cei din urban), rupți de realitate”, spune ea. 

Lecțiile despre ecologie și tehnologie, de exemplu, i-au ajutat să rămână conectați la prezent și chiar la viitor. Deși în România încă nu se colectează selectiv, e bine ca elevii să așeze deșeurile acasă și la școală „pe căprării”, spune Irina, ca să fie gata educați când pleacă la studii în străinătate, unde așa se procedează, sau pur și simplu pregătiți pentru când asta va fi o regulă și la noi. „E responsabilitatea mea să-i învăț, nu mă bazez că vor învăța peste zece ani”, adaugă Irina. 

Pe unul dintre pereții holului școlii se înalță un pom cu inimioare roșii în loc de frunze în dreptul căruia scrie de mână: „Profesorii plantează semințe care cresc neîncetat”. 

În 2004, când încă nu era directoare, Irina a adus la Cândești Eco-școala, un proiect internațional coordonat de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător. Iar din 2007, mica instituție din satul ei a devenit eco-școală. Această recunoaștere a primit-o după ce le-au fost evaluate proiectele la care au participat elevii și profesorii. De pildă, fiecare clasă a crescut „grădina din fereastră” – copiii au adus semințe de plante aromatice sau de flori și zilnic îi ofereau plantei lor un „minut verde” de îngrijire, ceea ce-i ajuta și pe ei să se relaxeze. 

În pandemie, într-un astfel de proiect eco au creat un document numit „Manifest pentru viață”, în care copiii au scris despre importanța sănătății fizice și emoționale, alimentației sănătoase și protejării mediului. 

Unul dintre mesajele scrise pe pereții claselor

În acest an și jumătate, ca aproape toți ceilalți elevi din țară, și cei de-aici au făcut orele mai mult online, pe Zoom, pe tablete din bugetul școlii, din donații și de la Ministerul Educației. În general conexiunea la internet a fost bună, doar câțiva copii n-au avut acces.

În Cândești-Vale, locuiesc 1.178 de oameni și cei mai mulți adulți se ocupă cu agricultura, mai ales cu pomicultura. Aici, copiii, chiar dacă își ajută părinții în gospodărie, vor să meargă la școală și după clasa a VIII-a, povestește Irina. Iar părinții în general îi susțin. Cei mai mulți elevi se duc la licee teoretice din Târgoviște, câțiva la tehnologice și puțini la școli profesionale. Unii s-au întors în sat și-au devenit fermieri, alții au terminat facultate în București și au joburi în IT. 

„A fost preocuparea noastră să-i orientăm bine, am avut discuții cu părinții și cu ei despre cum să-și aleagă liceul”, spune Irina. „Eu îi încurajez să experimenteze, să plece și în afară și, când consideră, să se întoarcă și să investească în comunitatea lor”.

Cât a fost directoare, Irina a acceptat propunerea ONG-ului Give IT Back de-a ține ateliere de programare creativă pentru elevii din Cândești. Voluntarii au venit în școală înainte de pandemie și i-au învățat pe copii un limbaj de programare accesibil la vârsta lor. Apoi nu s-a mai putut. „Copiilor le-a plăcut, abia aștept să reiau. Intenția mea este în continuare să deschid portițe”, spune Irina. „Dacă unii copii doresc să lucreze în viitor în IT sau sunt pasionați, vreau să aibă această posibilitate”.

Ce înseamnă să fii un bun lider  

Colaborarea dintre cei 20 de profesori ai școlii a fost mai frecventă în pandemie, dar și înainte directoarea a pus preț pe ea. „Am tras mult în anii ăștia să devenim o echipă, să planificăm împreună. Iar pandemia ne-a unit, am fost nevoiți să ne întâlnim, să luăm decizii împreună, să învățăm unii de la alții”, spune Irina. De pildă, s-au ajutat reciproc să descopere tainele unei platforme de învățare online. 

Ca lider, Irina și-a implicat colegii în proiectele unor ONG-uri unde au învățat să lucreze eficient în echipă, ceea ce lipsește în învățământul de stat, amintește ea, unde fiecare profesor își face propria planificare. În schimb, când știu unii de alții, află ce cursuri au mai urmat ceilalți, dar și ce le-au predat copiilor – așa pot sincroniza oarecum lecțiile. 

Din dorința de-a fi un manager mai bun, Irina a căutat tot soiul de oportunități de formare, printre ele, Academia de Leadership a Asociației pentru Valori în Educație. Un mentor cu experiență în coordonarea de echipe a venit la Cândești să o vadă în mediul de lucru. „Concluzia a fost că, înainte să ceri ceva ca lider, trebuie să creezi contextul pentru ca oamenii să capete încredere în tine”, povestește Irina. Din acest mentorat s-au desprins și discuțiile unu la unu cu colegii ei, în care au dezbătut ce funcționează și ce se poate ameliora în relația cu fiecare. 

Are o temere, recunoaște directoarea, că s-ar putea pierde niște drumuri construite în timpul mandatului ei, „pentru că sunt și alte abordări în școlile din România și politicul își mai face apariția”, spune ea. Dar, din fericire, pe ea a ocolit-o. „Am colaborat bine cu inspectoratul școlar, nu am avut presiuni punctuale, dar e un sistem greoi, te supui unor rigori legate de birocrație, ceea ce poate fi o presiune generală”.

După aproape un deceniu, simte că a venit momentul să facă un pas în spate: „Nu mi se pare etic să rămâi mulți ani la conducere”, explică ea. Iar până acum a avut suficient timp să inițieze schimbări și să împărtășească cu elevii și colegii resursele descoperite prin activitățile din comunitățile educaționale cu care a lucrat: „Am adus tot ce am învățat și în școală”, adaugă Irina. Și va continua.