Mentalitatea „viața e grea, trebuie să-i pregătim pentru realitate” din manualele pentru gimnaziu

Mădălina Chitez, Simina Ioana Frîncu și Roxana Rogobete au analizat peste 40 de manuale de limba și literatura română destinate claselor V–VIII pentru studiul Learning to Give Up: How Romanian Textbooks May Be Instilling Fatalism in Students (Învățând să renunți: cum manualele românești ar putea induce elevilor fatalismul). S-au uitat la discursurile din texte de dinainte de 1990 și după 2000 și la sentimentele pe care le stârnesc: narațiunile negative (traumă, pierdere, ghinion), fatalism (destin, inevitabilitate, voință divină) și lipsă de putere (resemnare). 

Manualele transmit adesea mesaje pesimiste, fataliste, care pot modela negativ percepția copiilor despre viață, despre viitor și despre propriile puteri, a arătat studiul. Despre el am stat de vorbă cu autoarea Mădălina Chitez. 

Texte elogioase la adresa comunismului

Școala9: Ce vă amintiți din manualele de pe care ați învățat dumneavoastră? Cum le priviți astăzi, după ce ați făcut cercetarea?

Mădălina Chitez: De câte ori mă uit pe manualele moderne, mă gândesc cum erau manualele noastre. Din fericire, am prins manualele vechi, adică cele de dinainte de 1989, am lucrat cu ele și acum le văd cu alți ochi. Pe vremea aceea, textele mi se păreau triste, dramatice, tot timpul erau acte de eroism. Cineva murea, cineva dispărea, stârneau așa niște emoții foarte puternice, dar acum, din perspectivă didactică, văd foarte multe avantaje. 

Pe vremea aceea, într-adevăr, simțeam că pot să lucrez cu ele. Ăsta era un prim criteriu. Era foarte ușor să citesc un text. Poate că erau anumite provocări la nivel de vocabular, pentru că acele arhaisme, regionalisme, existau în textele canonice, dar mi se părea că există un ajutor din partea manualului, pentru că era o clară focusare pe vocabular nou. Ni se dădeau tot timpul listele de cuvinte necunoscute, care erau, ulterior, ranforsate (reluate, n.r.) prin exerciții. După aceea, temele erau mult mai ușor de gestionat. Erau două, trei teme acasă, era foarte clar ce avem de făcut. Citeam un text și ulterior trebuia să lucrăm pe acel text. 

Ce simțeam față de lectură? Nu cred că eram extrem de traumatizată. Nu îmi dădeam seama de încărcătura ideologică a textelor. Nu mi-am dat seama decât atunci când am crescut și, mai ales acum, din perspectiva de cercetător, îmi dau seama cât de încărcate ideologic erau, pentru că era o propagandă extraordinară pentru epoca respectivă. Totul era elogios la adresa comunismului. 

- Cum s-au schimbat manualele după 1990 și ce a dus la această trecere spre un ton mai apăsător, chiar dacă ideologia politică a dispărut? 

- Manualele, ca și politicul, sunt oglinda noastră ca societate. Din fericire sau din nefericire, ne reflectă pe noi ca oameni. Toată această redundanță de informații, de a pune mult, mult, mult, noi vrem să avem cantitate peste tot. Nu vrem să simplificăm, nu vrem să existe claritate, nu vrem să existe structură, nu vrem să existe prea multe situații pozitive, vrem să vedem totul negativ, întunecat. 

După Revoluție, a fost o perioadă în care s-au menținut manualele vechi, după aceea după vreo 10 ani au intrat noile manuale, dar au intrat cu toată această încărcătură emoțională a tranziției. Ulterior, s-au mai schimbat o dată și după aceea au revenit cu alte traume și drame care, la fel, reflectă situații negative prin care a trecut o întreagă societate. Noi le-am pus acolo pe toate în manual, să le mai trăiască o dată și copiii. Adică e greu să ne detașăm de propriile drame și să-i lăsăm pe copii să gândească altfel. Și cred că asta ar trebui să facem, să le oferim lor altceva. 

- Cum ați ajuns la concluzia că manualele românești transmit o viziune pesimistă asupra vieții și ce v-a făcut să analizați asta?

- Pentru foarte mulți cercetători, lucrurile pornesc dintr-o perspectivă personală și, mai ales, din perspectiva vieții de familie. Având copii în sistemul școlar, lucrez câteodată împreună cu copiii pentru lecțiile de limba română și acolo am intrat în contact cu noile texte. La început, am crezut că este o întâmplare faptul că în anumite texte se promovează anumite tematici de tip bullying, violență, fatalism. După aceea, am observat o oarecare recurență a acestor teme și cred că ce m-a șocat a fost violența în limbaj. 

Am observat că în gimnaziu există o tendință îmbucurătoare de a se introduce texte moderne. Partea care nu este așa de îmbucurătoare este că textele sunt în mod, poate, involuntar, alese astfel încât să reflecte anumite tendințe în societate. 

De exemplu, la clasa a VI-a există un text de Cărtărescu. Copiii trebuie să citească dintr-un autor renumit, cunoscut, în viață, pe care trebuie să-l cunoască toată lumea, m-am bucurat, apoi mi-am dat seama că s-a ales un text care ar putea stârni controverse. 

E vorba despre un episod autobiografic din copilăria autorului, un episod aproape de bullying, pentru că se vorbea de situația în care se făcea pe vremea noastră vaccinul TBC și copiii ceilalți îl persecutau pe copil, pentru că avusese o oarecare reacție la vaccin și îi spuneau „tebecistul”. În clasa elevului era o colegă de care cred că îi plăcea, numai că acea colegă venea dintr-o anumită etnie. Concluzia micii povestiri e că fetița l-a vindecat pe copilaș de acea reacție pe care o avusese la vaccin, prin faptul că l-a atins cu mâna și ceva s-a întâmplat, un miracol. Și acolo am stat și m-am gândit, ok, cum s-au putut gândi la un asemenea fragment? Puteau să aleagă orice altceva. Am înțeles că s-au legat de tema copilăriei bolnavului. Nu am înțeles de ce la clasa a VI-a trebuie să îi confuzăm pe copii cu teme de genul ăsta. 

„Trebuie să murim cândva. Nu contează dacă vine de la un taliban sau de la cancer”

- Ce înseamnă mai exact fatalism și cum apare el într-un manual școlar? Puteți da exemple concrete dintr-un text?

- De exemplu, dacă ne uităm la fatalism, ne facem liste de cuvinte care ar putea să intre în sfera respectivă și ne putem gândi la cuvinte de tip „soartă”, „inevitabil”, expresii de genul „era scris” sau „n-am avut de ales”, „voia Domnului”, „jertfă”, „pedeapsă divină”. Toate aceste cuvinte-cheie se pot analiza ulterior prin mijloace automate. 

O să dau câteva exemple de narațiuni negative. „Ghinioanele au început din zori: am întârziat, am căzut...”. Deci, s-a început cu o situație în care o zi cu ghinion se întâmplă și nu prea avem ce să facem. După aceea, cel mai cumplit exemplu, aș spune, este din clasa a V-a, unde s-a introdus textul „Eu sunt Malala”, care are un citat de genul: „Trebuie să murim cândva. Nu contează dacă vine de la un taliban sau de la cancer”. Pentru copilul de clasa a V-a, cred că este un text destul de greu de gestionat din punct de vedere emoțional. 

De la clasa a VI-a, „Fram, ursul polar”: „În pustietatea înghețată, în tăcerea de moarte, era plină de înfricoșare închipuirea”. Numai cuvintele în sine sunt puternice și au un impact destul de puternic. După aceea, „Boul și vițelul”: „un bou n-avea fericire”. Până și acest lucru poate fi considerat că vine din sfera fatalismului. În clasa a VII-a, am mai găsit într-un text modern: „mori ca un câine”. Din „Cu și fără ghiozdan”: „Doar prin săli, pășind sfios, zeci de copii, însoțiți de învățători cu părul nins”. Aici e puțin și nostalgia trecutului, dar în același timp și un fatalism care vine dintr-o experiență eroică și încearcă să le demonstreze copiilor că există situații extrem de dramatice care nu pot fi evitate și că asta afectează întreaga viață.

Și listele suplimentare de lectură au o tentă dramatică

- Un copil își poate însuși o viziune resemnată asupra propriei vieți doar prin lecturile școlare sau e nevoie de mai multe contexte care să întărească acest mesaj? 

- Evident că este o multitudine de factori care influențează felul în care gândește copilul și în care își dezvoltă propria mentalitate sau identitate. Numai că riscul este mai mare prin expunerea într-un mod organizat, cum este sistemul școlar. Și faptul că toate manualele au aceleași trăsături înseamnă că nu are scăpare, practic. Și încă nu ne-am uitat la listele suplimentare de lectură. Și acolo am observat că ce li se dă copiilor să citească este tot literatură cu tentă dramatică și negativă. Și apoi mai vine și presiunea aceasta a evaluării. Atunci când dau examenele foarte importante, copiii trebuie să studieze foarte atent aceste texte, pentru că ele devin absolut esențiale. Deci, fără să vrei, internalizezi anumite atitudini. 

La mine materialele didactice sunt multiple, dar manualele rămân un element de bază în sistemul educațional, care poate influența foarte mult copilul. Acum, bineînțeles că vine educația familiei, viața personală, personalitatea copilului. Poate sunt copii care sunt din fire extrem de rezilienți sau poate au o gândire pozitivă din start și nu se lasă influențați de aceste lucruri. 

- Dacă ne raportăm la felul în care copiii își formează imaginea despre viață și despre ei înșiși, cum îi influențează aceste narațiuni pesimiste? Ce riscuri apar când astfel de mesaje se repetă în anii de formare? 

- Dacă copiii află că nu există rezolvări la anumite situații, ei vor crede că așa funcționează lumea. Dacă ei află că alți copii se pot purta urât cu ei și că există situații recurente, că uite câte texte prezintă această situație, o să li se pară și lor normal acest lucru. Și da, este o corelație directă între ceea ce citesc ei și analizează în mod normal, pentru că ei se implică. Adică dacă ai teme acasă, ai discuții în clasă, înseamnă că te implici cumva în acele texte și situații. Încep să preia și ei din acele atitudini și din felul de a gândi expus în diversele texte. 

- Ce alte semne ar trebui să ne dea de gândit, atunci când un părinte observă că propriul copil devine tot mai retras, lipsit de speranță sau spune că „oricum nu are rost”?

- Noi expunem copiii la astfel de exemple din texte tradiționale sau moderne în ideea că o să le comentăm la clasă și o să le explicăm copiilor că „uitați ce situații avem, așa nu ar trebui să ne comportăm, personajul acesta are anumite probleme, celălalt suferă din cauza aceasta”. 

Dar din păcate, așa cum observăm și cu mediul digital, chiar dacă noi vrem să le arătăm copiilor ceva de așa nu, ei inevitabil preiau din acele comportamente, că poate un cuvânt de acolo l-a izbit, i-a plăcut și, fără să vrea, într-o situație de stres sau într-o situație în care vrea să demonstreze ceva, începe să folosească un comportament similar. După aceea, mai este situația cu fatalismul în sensul că dacă tot auzi în texte că nu se poate face nimic, că așa e voia Domnului, că asta e soarta, ușor-ușor ți se instalează anumite mentalități că nimic nu se poate schimba, că nu există soluții.

Așa cum spun și studiile de specialitate, tot ceea ce citesc copiii și mai ales manualele citite la scară largă, modelează mentalitatea și gândirea, în general. 

Textele pesimiste afectează creativitatea și gândirea critică

- După cum spuneți, expunerea repetată la texte triste sau pesimiste îi afectează pe elevi și pe partea de creativitate, cum scriu, cum se exprimă. 

- Pe lângă partea de creativitate și emulare a unor componente, afectează și partea de gândire critică, efectiv. Deci, ceea ce spun anumite studii este că dacă suntem expuși la texte cu conotații negative, traumă, tristețe, anxietate. Nu dorim să ne implicăm în situația respectivă și uite așa ne cenzurăm și gândirea critică nu o mai stimulăm și afectează și această componentă la care nu m-aș fi gândit la începutul studiului. 

- Cum ar putea fi stimulați elevii să își cultive o gândire critică sănătoasă? Pot fi învățați să își pună întrebări, să analizeze tonul sau să caute semnificații care să le ofere speranță? 

- Eu am observat acest lucru și la copiii mei. Nu le plac filmele care nu au un final fericit și nu vor să se mai uite sau sunt frustrați. La fel este și o carte. Dacă cartea respectivă nu te reprezintă, dacă trece din dramă în dramă și din poveste tristă în poveste tristă, nu vrei să mai discuți despre ea. Deci, trebuie să fim foarte atenți ca aceste texte să ajungă într-un punct în care există o soluție la o problemă, în care are și un final fericit, ca să putem să continuăm de acolo discuțiile și ca să putem să îi învățăm pe copii că există situații dramatice, există situații triste, dar există și partea cealaltă în care oferim o soluție.

Aici aș putea să vin cu niște citate și niște ultime concluzii ale unui studiu pe care colega mea, Roxana Rogobete, îl conduce, mi-a trimis ea niște notițe. Din Creangă, de exemplu, bătăile aplicate copiilor, frica față de părinți, situații în care copilul află că se poate distra doar încălcând reguli. Am înțeles, sunt canonicii noștri, vrem ca și copiii să știe despre aceste lucruri, dar în același timp, trebuie să înțelegem de ce nu se simt foarte atrași de anumite teme.

Gândirea critică se poate stimula prin alegerea foarte atentă a textelor pentru lectură. Există o grămadă de texte pe care le putem extrage astfel încât să simțim că există o legătură și cu ceea ce trăiesc ei în zilele noastre.

- Dacă ați avea acum în față un copil de clasa a V-a care tocmai a citit un text plin de suferință, ce i-ați spune pentru a-l ajuta să proceseze acele emoții? 

- Ca să proceseze acele emoții, cred că aș căuta un text asemănător din punct de vedere al contextului, fie personajele, fie situația. Și i-aș spune: „Ok, aici s-a întâmplat ceva neplăcut și personajul a suferit, dar hai să citim despre o situație asemănătoare, în care lucrurile s-au întâmplat altfel” și i-aș oferi o alternativă. Și am observat că lucrurile astea funcționează foarte bine și în viața de zi cu zi cu copiii când au o suferință și zic: „dar toate lucrurile în scurt timp pot să fie așa?”. Și zic „nu, există situații de genul ăsta când nu o să fie așa și îți aduci aminte de o altă situație în care lucrurile au mers în direcția bună”, atunci imediat se liniștesc. 

Ce pot face profesorii și părinții

- Având în vedere că mulți profesori nu aleg manualele, ci le primesc, ce ar putea face un cadru didactic care observă aceste mesaje pesimiste în textele de la clasă? Cum i-ar putea ajuta pe elevi să vadă și partea bună a lucrurilor? 

- Cred că îi putem puțin scuza pe profesori în privința aceasta, pentru că de multe ori nu sunt conștienți că există acest pericol. Eu aș spune că există un anumit cerc vicios în toată această poveste a manualelor și noi ne-am gândit la o teorie, în sensul că toți care suntem implicați în acest proces al creării de materiale didactice, suntem parte a unui societăți care gândește într-un anumit fel. Și atunci, nici nu mai suntem conștienți că ceea ce citim nu este sănătos. Spun „asta este, noi oricum așa gândim și noi am avut tot cărți din astea cu texte negative și noi am citit astfel de texte, și copiii pot să citească”. Nici nu își mai dau seama că există o problemă acolo. 

Și atunci, cred că aici intervine rolul nostru, al cercetătorilor, să încercăm să scoatem în evidență aceste lucruri, să încercăm să argumentăm de ce aceste lucruri nu sunt bune, să punem lucrurile în perspectivă, să comparăm cu alte limbi, alte culturi, alte seturi de manuale din alte țări, să spunem ce se întâmplă acolo, ca ulterior să facem studii, prezentări, eventual training-uri prin colegii noștri de la catedra de științe educaționale, în care să-i sensibilizăm pe profesori asupra acestor aspecte. Și evident să le sugerăm să înlocuiască pur și simplu textul. 

- Ce le-ați spune profesorilor care ar zice că „viața e grea, trebuie să-i pregătim pentru realitate”?

- Este absolut ok să îi supunem pe copii la mici situații în care nu toate lucrurile merg cum și-ar dori, pentru că este sănătos din punct de vedere emoțional. Dar, cum spuneam, trebuie să existe tot timpul această notă pozitivă și încercarea de a găsi o soluție pentru orice situație. Punem punct după „viața e grea”, obișnuiți-vă cu asta. Este scris undeva pe un perete în Timișoara: „Fă rai din ce ai”. Deci, poți să duci oricând o afirmație negativă într-o direcție din care să înveți ceva și cred că asta ar trebui să facem cu toții, nu doar cadrele didactice.

America: texte atent alese, informative

- Chiar dacă cercetarea dumneavoastră s-a concentrat pe manualele din România, aveți un punct de referință despre mesajele pe care le transmit alte țări în rândul elevilor?

- Am făcut un mic studiu de caz pe care vrem să-l aprofundăm, în privința unor manuale folosite în America. Și am constatat, bineînțeles, că și acolo există texte pentru lectură din autori clasici, din autori moderni, dar sunt foarte atent alese. Există tot timpul acea componentă din care învățăm ceva, în care există o soluție. Situațiile sunt mai degrabă în notă pozitivă, mai ales la clasele mici. La liceu nu ne-am uitat încă.

În aceste manuale există o componentă foarte serioasă de texte informative. Adică vin din mici articole de presă sau sunt extrase din bloguri sau lucruri care îi interesează pe copii în viața de zi cu zi și, și ele sunt alese cu grijă, astfel încât să reflecte anumite tematici și un anumit nivel de gândire pozitiv. De exemplu, sunt alese texte care țin de ecologie. Vrem să îi învățăm pe copii despre protejarea planetei și atunci alegem texte din National Geographic. 

- Cum ar putea arăta un manual „anti-fatalist”? Ce fel de povești credeți că ar trebui să citească elevii la școală, pentru a-și construi încrederea, speranța și curajul de a schimba lucrurile în jurul lor?

- Copiii citesc cu plăcere toate textele despre animăluțe, despre natură și toate care au un mesaj pozitiv. Cum spuneam, există situațiile dramatice, cum este „Țup” al lui Alex Donovici. Copiii iubesc acest bestseller tocmai pentru că există situații cu probleme, mici drame, dar tot timpul există soluții. Deci, avem exemple de astfel de texte și m-aș duce mai mult în direcția aceasta. 

Iar la autorii canonici, probabil că există și acolo exemple, numai că trebuie să fim foarte atenți ce fragmente luăm, astfel încât să se vadă că a existat o situație de bullying, dar că a existat și o situație de învățătură de acolo. 
Sunt convinsă că există astfel de texte, dar trebuie muncă pentru a le selecta și pentru a le evalua din mai multe perspective.