Mers în natură, jucat în natură: cum a reușit societatea civilă să salveze educația de mediu în unele școli din țară?

O clasă de gimnaziu stă în cerc în curtea școlii. O tipă cu pantaloni de drumeție și un polar împarte bilețele pe care a scris de mână elemente din natură: copaci, păsări, animale. Sarcina e să-și găsească perechea, așa cum au nevoie unele de altele în realitate. Pe un bilet scrie „ciocănitoare”, iar elevul se alătură unuia pe care scrie „copac”. Acolo își face cuib. Educatoarea devine pădurar. Taie toți copacii. Ce concluzie tragi?

Gențiana Albotă a inventat acest joc, educatoare de mediu de peste opt ani. Educatorii de mediu oferă experiențe prin care oamenii să capete drag și cunoștințe despre mediul înconjurător. Sunt cei care au sprijinit profesorii când statul le-a pus în cârcă Săptămâna Verde. Meseria nu e recunoscută în Clasificarea ocupațiilor din România (COR) și vine adesea cu instabilitate profesională, însă educația de mediu presupune să te specializezi la intersecția dintre biologie, geografie, educație fizică și pedagogie. În acest context, am vorbit cu trei educatori de mediu despre ce ar face ei în Săptămâna verde și cum aducem copiii și adolescenții mai aproape de natură. 

Articolul face parte dintr-o serie în care Școala9 a dorit să afle ce cred profesorii, elevii, părinții și educatorii de mediu despre Săptămâna Verde. Am urmărit ce au în comun și cum diferă perspectivele lor asupra acestui program care nu ar exista fără fiecare dintre ei și fără colaborarea lor.

Inițiativa Săptămâna Verde a venit acum patru ani de la președintele Klaus Iohannis și face parte din Strategia națională privind Educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030 și Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României 2030. Cinci zile în care statul dă programa școlară pe tema sustenabilității și gestionării crizei climatice, conform metodologiei aprobată prin ordin de ministru. La doar un an de la implementare, profesorii și directorii de școli au cerut ministerului să scoată programul Săptămâna Verde. Au spus că nu sunt suficienți bani să organizeze activitățile, iar acestea trebuie însemnate într-un raport stufos care ia resurse de timp, și așa puține. Apoi, se creează multe deraieri de la programă, oricum supraîncărcată.

Anul acesta, programul Săptămâna Verde nu a primit finanțare. Școlile pot folosi bani din 2024, dar rămân pe zero dacă i-au cheltuit anul trecut. Ministra mediului a spus că mai sunt bani din acel fond și trebuie mai întâi terminați. Un calcul realizat de Green Report arată că fiecare elev a primit 34 de lei pentru doi ani în bugetul din 2024. 

Programul ne amintește de o nevoie mai mare: ca noile generații să aibă grijă și drag față de mediul înconjurător. Tinerii au demonstrat prin mișcări ca Fridays for Future că pot trage părinții de mânecă să colecteze deșeuri selectiv și pot cere autorităților să ia măsuri. Cu toate astea, Săptămâna verde are șanse mici să producă impact, când nu știm exact care e scopul și ce activități să organizăm.

GENȚIANA ALBOTĂ, „E bine că Săptămâna Verde oferă contextul legal ca eu, educator de mediu, să merg cu o clasă în natură.”

Gențiana s-a format la Musique en Vercors, un program educațional axat pe muzică din Franța, care include dezvoltarea competențelor legate de educația de mediu. Apoi, s-a întors în România ca să apropie copiii și familiile lor de natură prin joc și umblat. Merge cu participanții în drumeții și uneori ține ateliere în școli. De patru ani, a fondat Ludic Nature la Brașov și colaborează cu Viitor Plus, o organizație care adună laolaltă peste zece proiecte dedicate mediului înconjurător. Viitor Plus a creat un ghid gratuit pentru Săptămâna Verde cu idei de activități de la grădiniță până la liceu.

„Pentru mine e top să scoți copiii în pădure”, spune Gențiana. Înainte de o activitate, merge să descopere traseul, se uită ce tipuri de copaci sau plante sunt, ce insecte roiesc în jur, cât de greu e să-l parcurgi. Dacă nu e pâlc de pădure în jurul școlii, merge cu elevii în parc. Și înainte să meargă în parc, inspectează natura din zonă, ca să pregătească informațiile pe care vrea să le transmită elevilor. 

Apoi, recomandă profesorilor să clădească o grădină pedagogică. Să identifice un loc din curtea școlii drept, unde s-ar putea planta, să aducă pământ și să facă niște straturi. Apoi, să ia răsaduri din piață, să le pună mai întâi în ghivece în clasă și primăvara să le mute în pământ.

O grădină pedagogică e o oportunitate să vorbești despre sol, despre cum cresc plantele, ce insecte vin, iar elevii se obișnuiesc să observe natura. În plus, profesorii pot lega ce au de predat de ceea ce se întâmplă în grădină. 

„Ideal ar fi să aibă un compostor lângă”, adaugă Gențiana, adică un loc în care să transforme deșeurile organice adunate la școală în îngrășământ natural. „De exemplu, se poate pune în fiecare clasă o mică găletușă de metal, unde să arunce cotoarele de mere, banane și apoi se duc la compostorul mare.”

„Depinde de profesori dacă Săptămâna Verde e un succes sau nu”, spune Gențiana din ceea ce a văzut. Iar profesorii depind de limitări financiare, director și propriile lor cunoștințe privind educația de mediu.

MIHAI SOREA, „Cu siguranță cel mai eficient tip de abordare este educația continuă.” 

Mihai ghid montan și educator de mediu de opt ani. Desfășoară programe de educație continuă la Fundația Conservation Carpathia. Unul dintre ele e Junior Ranger, în care tinerii învață să monitorizeze speciile și habitatele, să aibă grijă de trasee turistice și să fie pregătiți să ofere educație de mediu. Cei care intră în program învață direct pe teren, alături de alți rangeri ai fundației. Mai mult, au activități regulate, precum ateliere de biologie, plantări de arbori și mentorat. Înscrierile din acest an încep în mai.

„Ca educator de mediu, nu este suficient să te duci o singură dată într-o școală ca să ai aibă efect pe termen lung”, spune Mihai. „Rămâne doar o amintire frumoasă, fără schimbarea pe care ne-o dorim.” 

Ei au organizat ateliere cu profesori, ca să vadă ce nevoi au. Apoi, au construit propuneri concrete și programe pe care să le implementeze în școli alături de aceștia. „Am oferit oamenilor un spațiu în care cineva să-i asculte, să le noteze ideile, gândurile și problemele pe care le au.” Resursele se pot găsi aici.

Apoi, Mihai spune că educația de mediu trebuie să întărească ideea de comunitate din zona în care se face. „Dacă ne uităm la istoricul unei comunități obișnuite din țara noastră, nu putem face abstracție că oamenii erau cât se poate de conectați cu mediul înconjurător. Era un prilej pentru ei să aibă relații sănătoase în comunități, de la hrana pe care și-o cultivau, la pământul din jur de care aveau grijă. În țara noastră sunt niște laitmotive naturale care cumva ne-au unit. Mi se pare un liant extraordinar.”

Atunci când fac activități, educatorii de mediu încearcă să înțeleagă zona: atât din punct de vedere al biodiversității, cât și al oamenilor. Află ce e specific lor, ce se găsește pe traseele naturale din apropiere, astfel încât să îi ajute să se conecteze între ei și cu mediul. Iar pentru asta, au nevoie de empatie. „E destul de important să găsim un limbaj comun cu tinerii ca să creăm un spațiu de siguranță în care să se simtă confortabil. Și abia când se simt confortabil, le putem apăsa niște butoane prin care să îi apropiem de natură.”

ELINA ROTARU, „Practic, Săptămâna Verde presupune ca profesorii să știe să facă educație nonformală și să fie pasionați de mediu, lucruri pentru care sistemul public nu îi pregătește.”

Elina coordonează Academia Micilor Ecologiști de trei ani. Se desfășoară în cinci școli din Zalău și alte patru din Călărași. „Noi căutăm să colaborăm cu primăria, cu teatrul, cu organizațiile locale, cu părinții, profesorii și elevii”, spune Elina. Crede că educația de mediu poate să unească o comunitate. 

Programul presupune zece ateliere pe toată perioada anului școlar. Elevii se înscriu voluntar și participă după ore. Abordează teme ca habitatele locale, schimbările climatice, economia circulară, hrana. De exemplu, au analizat cum s-a schimbat alimentația în ultimii 100 de ani. Elevii au povestit cu bunicii lor despre ce mâncau ei când erau în tinerețe. Și au observat ce s-a schimbat și ce a rămas.

Mai mult, programul formează profesori. Elina spune că a întâlnit profesori foarte deschiși, care se lovesc de bariere: nu au expertiză pe educație de mediu și nu au timpul necesar să facă materiale și pe acest subiect. 

„E diferit să predai cu tehnici nonformale decât să predai la școală. Atelierele au loc afară sau în grădină, într-un parc fotovoltaic”, spune Elina. „Practic, Săptămâna Verde presupune ca profesorii să știe să facă educație nonformală și să fie pasionați de mediu, lucruri pentru care sistemul public nu îi pregătește.”

Așa că intervine societatea civilă. Academia Micilor Ecologiști a oferit profesorilor din Zalău și Călărași atât materiale educaționale, cât și pregătire. Acum, profesorii din Călărași organizează atelierele fără să mai vină educatori de mediu ca Elina și colegele sale. „Noi pregătim atelierele și ne auzim la două-trei săptămâni cu profesoarele”, spune Elina. Programul are finanțare externă, deci școlile nu trebuie să plătească.

Ce spun cei trei e că educația de mediu funcționează când elevii experimentează natura și învață despre ea constant. Pentru asta, ar fi nevoie de ore săptămânale în care profesorii să organizeze activități în natură sau despre natură. Până atunci, Săptămâna Verde rămâne o recunoaștere a importanței educației de mediu, fără o soluție clară.