Acum, dragi elevi, sper că v-ați convins că pentru ei suntem doar niște cifre în SIIIR, iar realitatea resimțită de fiecare elev în parte nu este documentată. Nu am văzut soluții clare, am văzut doar declarații care urmăreau același pattern de care eu, personal, m-am săturat: totul este sub control, se lucrează. Deciziile tranșante, ferme, au lipsit de la începutul pandemiei educaționale, iar câteodată mi se pare mai de bun-simț să recunoști că nu ai situația sub control, în loc să amăgești zeci de mii de elevi din întreaga țară.
Nu sunt adepta lamentărilor. Pentru că le-am văzut prea mult în ultima perioadă, inclusiv în spațiul public – le accept când vin de la cetățeni, mi se par lipsite de tact atunci când vin de la politicieni – o să tranșez situația fără limbaj de lemn, fără sloganuri:
Cumpărați dispozitive prin care elevii să poată accesa resurse educaționale online. Mâine. Abandonul școlar a fost legitimat o dată cu publicarea OMEC 4135/2020, când Ministerul Educației și Cercetării, deși nu avea datele privind numărul elevilor care au acces la dispozitive online, a impus obligativitatea acestor cursuri online. Măsurile de fațadă, asumate pentru a onora într-un mod pur decorativ echitatea, au fost condamnate de către reprezentanții elevilor cu argumente clare. Am văzut promisiuni, dar de livrat, nu s-a livrat nimic, iar decidenții par surzi la strigătul de ajutor al sutelor de mii de elevi pentru care școala s-a încheiat în 11 martie 2020. 900.000 de elevi au nevoie de acces la educație acum, altfel, decalajele deja existente în sistemul de învățământ preuniversitar se vor multiplica prin tehnica bulgărelui de zăpadă. Păcat că ministeriabilii nu își pun problema așa, sau dacă își pun problema așa, mă văd nevoită să condamn lipsa unor discuții programatice în spațiul public pe această temă. Un ministru ar trebui să ofere o viziune pentru educație, o viziune nu înseamnă doar mesaje și sloganuri, înseamnă asumare.
Infrastructură școlară: nu mai pasați responsabilitatea de la unii la ceilalți! Vorbim despre învățământ în mediul digital, dar noi încă avem toalete în curțile unor școli, să nu mai spunem de procentul semnificativ de unități de învățământ preuniversitar care eșuează în a dota grupurile sanitare cu hârtie igienică și săpun, iar autoritățile publice locale refuză să își îndeplinească atribuțiile de drept. Comunitățile locale trebuie să își orienteze eforturile către investiții în sistemul educațional, pe lângă satisfacerea nevoilor de bază, în vederea onorării principiului calității în sistem, un principiu care ar trebui să ne guverneze acțiunile.
Ce vrem de la școala online? Nu vreau un grup de lucru sau o consultare publică de ochii lumii, vreau obiective strategice, căci avem nevoie de ele mai mult decât orice altceva acum.
Vreau să știți ce vă doriți voi de la școala online, de la procesul fără precedent de digitalizare a celui mai inert sistem public din România: o poziție publică lipsită de sloganuri și de hashtag-uri.
Competențe digitale de bază obligatorii pentru toți cetățenii din România – elevi, profesori, părinți, angajați. Educația nu există în neant, ci într-un întreg ecosistem, fiind într-o relație de interdependență cu sectorul economic, cel al protecției sociale și cel al muncii. Este o șansă unică pentru a demonstra că educația pe tot parcursul vieții, dar și educația de la egal la egal nu sunt doar transcrieri din strategiile europene.
Profesionalizarea carierei didactice. Pe vremuri, dascălul era cel mai respectat în comunitate; respectul nu se poate impune, drept care profesorii trebuie să accepte că respectul se câștigă prin a conlucra cu elevul, cu beneficiarul direct al procesului.
Este nevoie de un parteneriat echitabil, tripartit, elev-profesor-părinte, unul care să derive organic din dorința de a livra și de a beneficia de educație incluzivă de calitate.
Profesorii din învățământul preuniversitar ar trebui să devină atât de preocupați de formarea lor continuă și de regândirea unor strategii didactice inovative, încât să nu mai aibă timp să ofere meditații contracost, contribuind la corupția mica din învățământul preuniversitar din România. Instituțiile de cercetare recomandă utilizarea unor modele educaționale de tip mixed-learning (predare – online, evaluare și exerciții aplicate – offline), motiv pentru care susțin acest model educațional ca fiind cel mai potrivit pentru actuala situație din sistem.
Regândirea sistemului de evaluare în învățământul preuniversitar. Am primit, eu și colegii mei din toată țara, fișe de lucru cât pentru o viață întreagă, fișe de lucru pe care să le lucrăm individual, dar elevii nu au fost niciodată sprijiniți în dezvoltarea unor strategii de învățare individuale. Autonomia elevului în propriul său proces de învățare a fost neglijată, motiv pentru care trebuie să o clădim. Cu disciplină, cu seriozitate și rigurozitate.
Să spunem stop notelor acordate pe ne-merit, să spunem stop la plagiat în propriile noastre lucrări, să începem să dezvoltăm o cultură a onestității în evaluarea din sistemul de învățământ. Totul trebuie transparentizat și accesibilizat, în sensul realizării unei platforme naționale de tip catalog școlar online, unde inclusiv elevii să poată acorda feedback profesorilor lor.
Arhitectură curriculară cu sens pentru România secolului XXI. Funcționăm după planurile-cadru aprobate în 2003 și ne întrebăm de ce actuala generație de elevi nu se regăsește în conținuturile predate sau de ce angajatorii fac traininguri prealabile când se presupune că, după facultate, ar trebui să fii pregătit pentru inserția pe piața muncii. Cel mai simplu pas? Aprobarea hotărârii de Guvern privind funcționalitatea școlilor-pilot, în care să se aplice planuri-cadru valorificând curriculum la decizia elevului din oferta școlii, în spiritul descentralizării și a relevanței în educație. Deși ministrul Educației și-a asumat politic acest proiect, la fel ca multe alte deziderate, a rămas doar o promisiune. Acest lucru este de neacceptat, elevii au nevoie de planuri-cadru care să răspundă direct nevoilor și intereselor lor. Doamnă ministru, ne ascultați sau doar ne auziți?
Pe lângă toate acestea, consider mai mult decât necesară înlăturarea discursului populist din sectorul educațional, centrarea lui pe valori și pe principii. Enumăr azi doar două dintre ele: principiul echității și al calității, a căror lipsă a fost scoasă în evidență de către pandemie și de către lipsa de tact a cetățenilor. Educația nu e despre majorități și minorități, este despre fiecare elev în parte. In extenso, despre fiecare cetățean în parte, pentru că dacă vedeți cetățeni care se plimbă pe stradă fără să poarte măști deși autoritățile le impun, dacă vedeți politicieni care transformă sărăcia copiilor României în stindard electoral lăudându-se cu achiziționarea de tablete și poze pe Facebook, să știți că și acestea sunt tot produse ale școlii românești. Nu uitați.
