O săptămână de proteste a sindicaliştilor din Educaţie. „Condiţia profesorului? Mai bine mă fac şofer de TIR!”

O săptămână de proteste a sindicaliştilor din Educaţie. „Condiţia profesorului? Mai bine mă fac şofer de TIR!”

Sute de sindicalişti din învăţământ au protestat, în această săptămână, în mai multe oraşe din ţară, pentru a cere Guvernului să găsească soluţii pentru salarizarea personalului din Educaţie. Ministra Ligia Deca a spus, miercuri, că salarizarea nu va mai fi reglementată de Legile Educaţiei, ci va fi cuprinsă în Legea Salarizării. Protestele, însă, au continuat. Ce spun profesorii manifestanţi?

31.03.2023

de Laurențiu Ungureanu

Legile Educaţiei au fost adoptate, miercuri, în Guvern, în timp ce câteva sute de profesorii protestatari scandau, în Piaţa Victoriei, pentru salarii mai mari. Pachetul legislativ ce pune în aplicare proiectul prezidenţial „România Educată” urmează să intre în dezbatere parlamentară şi să fie votat de Legislativ. Potrivit ministrei Educaţiei, Ligia Deca, din lege a fost eliminat capitolul privind salariile profesorilor, acesta urmând să fie inclus în Legea salarizării unitare. 

„S-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor care a precedat ședința de guvern ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării. Angajamentul politic există în continuare din partea coaliția de guvernare ca salariul unui debutant în învățământ să plece de la salariul mediu pe economie ca nivel minim pentru a fi stimulați și pentru a avea cei mai buni profesori la clasă”, a spus ministra Educației, după ședința de Guvern.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federația Sindicatelor Libere din Învățământ au continuat însă acţiunile de protest programate în această săptămână în mai multe judeţe din ţară. Profesorii, personalul nedidactic şi personalul auxiliar din învăţământ au ieşit în stradă în Hunedoara, Bihor, Braşov, Cluj, Maramureş, Arad, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Mehedinţi, Alba, Sibiu, Giurgiu, Hunedoara, Dâmboviţa, Dolj şi Bucureşti. 

„Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat de presă. 

„Elevul este stăpânul nostru. Bine, aşa ar trebuie să fie, dar…”

Şcoala 9 a vorbit cu protestatarii din Bucureşti pentru a afla de ce aceştia continuă protestele, în contextul în care ministra Ligia Deca a anunţat că va soluţiona principala revendicare legată de majorarea salariilor. În afara cerinţelor adresate oficial guvernanţilor, manifestanţii au exprimat o serie de nemulţumiri, deopotrivă instituţionale şi personale. 

„Nu numai despre salarii e vorba”, a spus un protestatar din Sălaj. „Nu avem resurse în Educaţie, deci nu se pot face investiţii. Reprezentanţii sindicatelor au discuţii la Guvern sau la Parlament şi, după ce pleacă, nu se schimbă nimic”, spune acesta. 

Alţii s-au plâns că nu se simt respectaţi în şcoală şi că ar vrea să aibă mai multe instrumente coercitive faţă de elevii lor. „Noi, cadrele didactice, nu mai avem nicio putere asupra elevului. Adică, nu mai avem nicio armă de constrângere. Elevul este stăpânul nostru. Bine, aşa ar trebuie să fie, dar…”, a spus un profesor din Vaslui. Acesta ar vrea ca Legile Educaţiei să-i poată ajuta să constrângă elevii să vină la şcoală şi să-i facă să fie mai responsabili. 

 „Noi, profesorii, oamenii, cetăţenii, avem responsabilităţi. Respectăm legile pentru că suntem constrânşi de amenzi, de alte pedepse. Pentru elevi, nu există nicio pedeapsă ca să-i constrângi să vină la şcoală, să respecte profesorul, să respecte sistemul educaţional. Deci sistemul nu mai are nicio măsură de constrângere asupra elevului să-l facă să fie responsabil”, completează un alt profesor din Vaslui.

„Faţa hidoasă a învăţământului”

Alţi profesori care au protestat în faţa Guvernului s-au plâns de faptul că elevii de la şcolile speciale vor fi incluşi în clase cu elevi tipici, în timp ce alţii au reclamat ineficienţa evaluărilor naționale şi a programei şcolare. „Eu, sincer, aş merge pe varianta să se dea examen ca pe vremuri. E o diferenţă uriaşă între exigenţele de dinainte de ’89 şi subiectele de astăzi. Evaluarea naţională nu e o soluţie. Se creează o falsă impresie că elevii sunt buni, dar, în realitate, subiectele sunt extrem, extrem de uşoare. Dacă s-ar da nişte examene mai riguroase, atunci s-ar vedea faţa hidoasă a învăţământului, adică s-ar vedea că, din păcate, am rămas cu mult în urmă. Faţă de anii ’80, nu se mai învaţă mare lucru”, a susţinut un profesor de geografie. 

O parte dintre manifestanţii din Piaţa Victoriei au spus că sunt nemulţumiţi şi de statutul pe care profesorii îl au în societate - ei nu se simt respectaţi şi valorizaţi pentru meseria pe care o fac. „În ‘98, am avut curajul să intru în învăţământ. Din ‘98 - suntem în 2023 - eu unul nu pricep de ce în fiecare an toţi aduc schimbări în învăţământ. Dacă mă întrebaţi ce noutăţi aduc ultimele legi, aproape că sunt exact ca acelea din urmă”, spune un profesor din Bucureşti. „Condiţia profesorului? Păi, mai bine mă fac şofer de TIR”, este concluzia lui. 

Laurențiu Ungureanu

reporter

Laurenţiu Ungureanu face jurnalism din pasiune şi cu dorinţa de a schimba ceva pentru oameni. Din 2009, a fost reporter special la Adevărul, Digi24 şi Recorder. Astăzi este reporter la Libertatea. A scris două cărţi despre istoria recentă a României. Răspunde la ponturi şi sugestii: laurentiu.ungureanu@libertatea.ro.

CUVINTE-CHEIE

profesori protest profesori salarii profesori protest guvern cadre didactice fsli federatia sindicatelor din invatamant