Patru educatoare te învață cum să alegi grădinița copilului tău

Patru educatoare te învață cum să alegi grădinița copilului tău

Au început înscrierile la grădiniță pentru anul școlar următor și întrebările părinților au început să curgă. Școala 9 a cerut sfaturile a patru educatoare ieșene despre cum pot părinții să își pregătească copiii pentru acest spațiu educativ instituționalizat și cum să-și aleagă grădinița. Cu priceperea profesionistului, cele patru le explică părinților ce pot face pentru adaptarea mai ușoară a copiilor. 

01.06.2021

de Ema Tănase

„Pentru zona Copou, ce grădinițe de stat sunt? La ce grădinițe sunt arondați copiii?”, „Mi-aș dori o creșă cu personal activ, implicat, eventual tânăr, răbdător și pasionat. Aș prefera de stat. Aveți ceva recomandări?”, „Cum se procedează cu copiii care nu mai dorm la prânz? Copiii primesc și fructe la grădiniță? Cât de des sunt scoși afară?”. Sunt doar o parte din curiozitățile pe care toate familiile au început să și le pună pentru înscrierea la creșă sau grădiniță. Pentru reînscrierile copiilor deja cuprinși în grădiniță, părinții au putut să-și exprime opțiunile în urmă cu două săptămâni, iar cei care merg la grupa mică, documentele pot fi depuse de pe 31 mai până pe 11 iunie, dar pot exista variații ale termenului limită în funcție de grădinițe. Fiecare unitate de învățământ trebuie să își afișeze la avizier și pe site propriul program. 

„Unii părinți se gândesc dacă vor avea «noroc de o doamnă bună», alții caută o grădiniță cât mai aproape de domiciliu. Căutarea ar trebui să înceapă în momentul în care își privesc cu încredere copilul, văd că are niște deprinderi esențiale pentru a putea fi autonom într-un alt spațiu decât cel familiar și reușesc să-l încurajeze, fără să le transmită din emoțiile personale”, a explicat Oana Dulgheru, profesor pentru învățământul preșcolar și primar și mama a două fetițe.

Aproape de casă și pe mâini bune

Locația este un prim criteriu după care se ghidează majoritatea familiilor având în vedere că traficul orașelor este tot mai stresant și timpul părinților care mai și lucrează limitat.

„Având dublu rol, de educator și părinte, am optat pentru înscrierea fetelor noastre la grădinița la care eram angajată la momentul respectiv. Inițial, pentru noi a contat foarte mult scutirea unui drum în plus pentru a ajunge la o altă instituție școlară, ținând cont și de traficul aglomerat al orașului, dar și de nevoia mea de a ajunge liniștită la grupa la care predam”, mai spune Oana. 

Foto: Oana Dulgheriu, educatoare

Deși ar fi putut să își ia fetele la ea la grupă, Oana a ales să le ducă la o colegă. „A contat să le știu bine, liniștite și pe mâini bune, pricepute! M-am ferit să le iau la mine la grupă pentru a se putea dezvolta echilibrat și din punct de vedere socio-emoțional, spiritual, dar și pentru a reuși să-mi fac sarcinile de serviciu cu profesionalism și dăruire, având în vedere specificul meseriei și implicarea de care trebuie să dai dovadă în timp”, povestește Oana. A fost simplu să-i urmărească apoi evoluția, având „ochi de educator”. 

Un alt aspect după care părinții se orientează este siguranța emoțională și fizică  pe care vor să o simtă copilul tău atunci când nu sunt lângă el. Și pentru Adelina Bejenariu, educatoare și mamă la rândul ei, a fost mai simplu fiindcă lucra în grădinița unde și-a dus copilul. 

Pentru foarte mulți părinți, uneori factorul financiar este cel face diferența între alegerea unei instituții private sau de stat, apoi programul pe care îl are instituția de învățământ, ora începerii și finalizării programului. - Adelina Bejenariu, educatoare. 

O vizită la grădiniță înainte de a începe activitățile

Începerea grădiniței este o tranziție majoră pentru orice copil, este o etapă importantă din viața lui, de aceea părinții sunt foarte atenți în alegerea instituției. 

„Distanța față de locuință, resursele financiare de care dispui, condițiile materiale de care dispune grădinița, condițiile de igienă și siguranță, educatoarea de la grupă, activitățile desfășurate, numărul de copii din grupă, existența unui parc/spațiu exterior, existența unei bucătării proprii, camere de supraveghere. Părintele trebuie să stabilească acele criterii care cântăresc cel mai mult, care sunt decisive în alegerea finală”, menționează și Mădălina Ionel, cadru didactic pentru învățământul preșcolar. 

După depunerea actelor și acceptarea la grădinița, urmează pregătirea pentru mersul propriu-zis. Cu câteva săptămâni înainte de eveniment, e necesar ca părintele să ofere explicații, argumente și detalii despre ce va face la grădiniță: cum se va juca, cu ce fel de jucării, cu cine, ce activități distractive va desfășura în grup. De asemenea, educatorii îi sfătuiesc pe părinți să le arate clădirea înainte, să facă o vizită împreună sau măcar să treacă pe lângă ea. Dacă faceți o vizită, iată la ce vă puteți uita: „Pe holul grădiniței auzi o muzică relaxantă, din bucătăria grădiniței apare un miros de mâncare ce ție îți aduce aminte de copilărie, dintr-o sală de grupă auzi vocea blândă a educatoarei, în parcul grădiniței auzi cântecul păsărelelor și simți adierea vântului, la grupul sanitar miroase a curat. Acestea sunt doar câteva exemple de informații pe care nu le poți obține de pe un site, pagina de Facebook sau alt tip de reclamă. Le obții doar vizitând acel loc”, spune Mădălina Ionel.

Foto: Mădălina Ionel, educatoare

Nu trebuie să așezi copilul la masă și să-i explice câteva minute cât de bine va fi în noul mediu unde el va merge. „Ar trebui neapărat să se facă vizita la grădiniță, dar să nu plimbăm copilul prin mai multe până o găsim pe cea potrivită. Aceste vizite ar trebui să fie făcute la primele ore ale dimineții, fără a perturba activitățile grupelor”, specifică Elena Iuciuc, profesor titular debutant.

De exemplu o „Zi a porților deschise” poate dezvălui multe din demersul unei zile la grădi, iar integrarea copiilor se va face progresiv și cu acordul lor – un detaliu esențial, pentru că preșcolarul va fi beneficiarul și trebuie «să-și dea și el cu părerea» în devenirea sa. -  Oana Dulgheru, educatoare  

Părinții caută un „om bun” pentru copiii lor

Cel mai important: cunoașterea viitorului cadru didactic. Părintele își știe cel mai bine copilul și atunci este important să afle detalii despre educatoare, despre stilul său de predare și abordare a educației copilului.

„Consider că educatoarea are rolul cel mai important în acomodarea copilului la grădiniță. Modul în care ea empatizează cu copilul, stilul ei, experiența, răbdarea, toate își spun cuvântul mai devreme sau mai târziu. Fiecare copil rezonează mai bine cu un anumit stil”, adaugă și Mădălina.  

Pregătirea cadrului didactic contează pentru părinți, dar majoritatea vor de la el să fie în primul rând blând. Părinții sunt interesați și de stabilitatea din acea grădiniță. De aceea întreabă de obicei și despre fluxul educatoarelor la instituția respectivă, despre cât de des se schimbă sau pleacă. Teama lor este justificată, mai ales că în mediul privat, unde educatoarele se pot muta mai ușor de la o grădiniță la alta. 

„În mediul privat, întâlnim tot mai des situații în care o educatoare renunță la locul ei de muncă și implicit la grupa de copii și la relația pe care o avea cu aceștia pentru a merge la o altă grădiniță, de unde a primit o ofertă mai bună. Acest lucru se întâmplă datorită salariilor mici ce se oferă în mediul privat, stresului și nesiguranței”, spune Mădălina. Iar când se întâmplă asta, „se creează un dezechilibru”. 

Foto: Adelina Bejenariu, educatoare

Oferta educațională și numărul de copii de la grupă

Grădinița nu mai este un loc unde să meargă copilul când nu ai cu cine să-l lași. Tot mai mulți părinți sunt interesați de oferta educațională, cer diversitate, creativitate și resurse materiale de calitate, moderne. 

„În momentul de față, foarte mulți părinți apreciază posibilitatea instituției de învățământ de a asigura desfășurarea activităților în limbi străine, a unor serii de opționale și bineînțeles disponibilitatea instituției de a oferi preșcolarilor activități extracurriculare”, spune Adelina. 

„Am observat, de-a lungul celor 12 ani de experiență în învățământ, că părinții apreciază foarte mult activitățile extracurriculare și extrașcolare. Există dorință din partea lor de a le asigura copiilor activități cât mai diverse și distractive”, completează Oana.

Mulți dintre părinți vor ca cei mici să iasă în natură, să nu fie sedentari, așa că va conta mai mult grădinița cu activități în spațiu verde. „Este cunoscută importanța activităților outdoor pentru buna dezvoltare și sănătatea organismului, indiferent de condițiile meteo și atunci orice părinte își dorește ca al lui copil să petreacă zilnic măcar câteva minute afară”, explică Adelina Bejenariu.

Contează și numărul de copii de la grupă, care este diferit la stat față de privat. Părinții vor ca cei mici să primească atenția cuvenită. 

Cred că o grădiniță bună, cu principii și care oferă transparență în relația grădiniță-familie, nu întrece numărul admis de preșcolari per grupă. De regulă, la stat numărul copiilor din grupă este mare, iar acest este un criteriu luat în considerare de părinții care aleg învățământul privat. - Elena Iuciuc, educatoare

Cert este că trebuie să aibă răbdare pentru a vedea evoluția copilului său într-o grupă cu peste 25 de copii, dar asta nu înseamnă că nu se produce o schimbare benefică și în colective mai mari. 

Oana a luat decizia împreună cu fetele ei atunci când le-a transferat la stat și implicit, într-o grupă mai numeroasă de copii.  „Noi ne-am îmbogățit experiența școlară după ce le-am transferat la școlile de stat. Ne-am bucurat pentru că ajunsesem să le cunoaștem un pic mai bine pe amândouă, să ne dăm seama că sunt capabile de adaptare la situații noi”, povestește Oana. Ea și-a întrebat fetele dacă vor să facă schimbarea, să cunoască noi colegi. „Deciziile se iau împreună cu ei, pentru a le diminua angoasa schimbării și a le oferi un confort emoțional. Din fericire, numărul de copii nu a mai contat, deoarece ambele s-au simțit foarte bine și în învățământul de stat, cu tot ceea ce oferă la momentul actual”, povestește Oana. 

Foto: Elena Iuciuc, educatoare

Adaptare blândă, cu părinții alături sau fără?

Copilul trebuie văzut ca fiind unic, întrucât procesul de acomodare diferă de la un copil la altul. Sunt copii care, datorită firii lor dezinvolte, se acomodează la mediul educativ instituționalizat rapid și ușor, dar sunt și copii care au nevoie de timp, încredere și prezența părintelui la grupă. Dar dacă această prezență este prea lungă, poate prelungi suferința copilului. El poate simți emoția negativă pe care o transmite, nesiguranța și stresul. 

„Luna aceasta am avut doi copii noi înscriși la grupă, ambii de doi ani jumătate. În cazul băiatului, acomodarea a fost mai ușoară. L-am alinat pe durată scurtă, oferindu-i prietenia mea, dar și jucării care îi plăceau. În primele două zile a fost luat de părinți la prânz, căci suferea mult. Copilul nou venit în colectivitate nu trebuie forțat să participe, ci trebuie stimulat. Nu trebuie ținut forțat, deoarece i se formează părerea că grădinița îl ține departe de ceea ce iubește”, povestește Elena Iuciuc. Cu fiecare zi, băiețelul s-a obișnuit și acum se simte în largul lui. Dar adaptarea s-a făcut treptat. 

Uneori, este acceptată prezența părinților ca să-l ajute pe copil să se acomodeze. Întrebarea este când ar trebui acesta să nu mai stea cu copilul.

Atâta timp cât părintele se află în grupă, copilul nu reușește să se detașeze de el, nu interacționează cu ceilalți copii, nu îi acordă atenție educatoarei și nu își creează o legătură cu aceasta. El trăiește continuu un sentiment de teamă și stres. Teama că dacă se va dezlipi de părinte, acesta îl va abandona acolo.

Prezența fraților mai mari în aceeași unitate poate fi un plus. În felul acesta, cel mic cunoaște că cineva din familie îi este în apropiere și că nu e așa grea viața la grădiniță. „În cazul fetiței, faptul că fratele ei mai mare era la o grupă la etaj, a venit ca un real ajutor. În prima zi nu a vrut să colaboreze și nimic nu a făcut-o să-i oprească lacrimile. Puțin timp petrecut cu fratele ei în fiecare zi, a determinat-o să participe, să prindă încredere, să cânte și să ia masa”, explică educatoarea. Elena recomandă ca măcar în prima săptămână, preșcolarii să fie luați înainte de somn acasă pentru a înțelege că nu sunt abandonați.  

Foto principală: Dumitru Angelescu

Ema Tănase

profesor pentru învățământul preșcolar

Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o. 

CUVINTE-CHEIE

copii la gradinita alegerea gradinitei înscriere la gradinita