poezia – între lume și tine

interese și intruziuni poetice în lumile unor adolescenți pasionați nu doar de literatura contemporană română, dar și de scriitori sud-americani, precum márquez, llosa, cortazar, borges etc. adolescenți care vorbesc viu și argumentat despre ce înseamnă pentru ei să fii poetic. și câteva întrebări: cine sunt ei și cu ce se ocupă în timpul liber? ce îi definește și în ce „ritmuri” respiră? unde se opresc curiozitățile lor? ce îi leagă și ce îi desparte? într-un „poem” scris în diferite stiluri, în diferite încercări, concrete sau abstracte, după caz, pe care adolescenții le explorează astăzi în scrierile lor.

 „mă interesa în ce parte a corpului simți poezia

și așa mai departe”  (codruța corocea)

17 ediții mai târziu lipsește scrisoarea, lipsește emoția scrisului de mână

pe site, concurenții sunt cifre, popularitatea lor crește odată cu numărul de vizualizări

poeziile lor fragile despre

iubire & natură, despre țară & relații sfărâmicioase cu mame palide și

agresive „made in china” au

rime puerile care te gâdilă pe limbă

les enfants terribles sont ici.

(crochiu)      

LicArt este un concurs de poezie și de fotografie destinat liceenilor, cu o vechime de 17 ediții. Concursul se desfășoară online și presupune să te înscrii pe site și să încarci săptămânal o fotografie sau o poezie, timp de 15 săptămâni. La sfârșitul fiecărui weekend, se selectează creațiile semifinaliste – de către juriul de preselecție, format din organizator și foști câștigători – dintre care, la sfârșit, se vor alege cele mai bune zece. Autorii acestora sunt câștigătorii unei tabere de creație – care în ultimii doi ani a avut loc la Palatul Mogoșoaia, în București – pe parcursul căreia vor participa la workshopuri și vor fi antrenați în demersuri creative, în concordanță cu specificul secțiunii la care s-au înscris, intersectându-se, însă, și cu secțiunea complementară.

„introducere în sistemul solar licartian

Ok, inspiră până la

1, 2, 3

//

Start

Bun venit în impecabil,

Aici totul e liniștit, mai puțin noaptea” (flavius sindie)

///ipoteză///

la capătul străzii bunica strigă dormiți până la prânz nu faceți nimic fumați ca șerpii toată

noaptea în club nu vă pasă de viitorul țării nu sunteți oameni

                                                                                                  cu mintea

                                                                                                                 la cap.

cadru de desfășurare: marți 13, martie, etajul 5, CNA

bărbat, păr grizonant, ochi albaștri,

radu herjeu, organizator și inițiator LicArt, membru al CNA

dorință, inițiativă, rezultat, spațiu neconvențional

„afară plouă iar dragnea semnează un tratat de pace cu vacanța

din st. tropez” (otilia lehaci)

sau „ascultăm cum ploaia se târăște prin noi” (diana diaconescu)

(puncte de interes: totul. cum a luat naștere concursul. cum arăta înainte, câți elevi participă anual, cum află de concurs, din ce spații geo-culturale provin, cum privesc ei poezia, ce îi inspiră, ce modele au, ce citesc, ce îi leagă. orgolii poetice, jurizări subiective, ce e un poem prost, care este secretul numelor tăiate de pe lista câștigătorilor. cum a fost plămădit acest spațiu unde  întâlnești „oameni la fel de bolnavi ca tine”)

„am aflat (din întâmplare) ce ai făcut în... tabără.”

și dacă vine florin iaru să-ți spună

„intră în capul cititorului și nu mai ieși de acolo”

intră în capul cititorului și nu mai ieși de acolo.

și dacă-ți spune „evită să spui totul”

evită să spui totul.

și crede-l când spune că „orice poet e dator

să facă întotdeauna lucruri noi, să gândească

poetic”

în pauză, adolescenții trag din țigară ca pruncii din sânul mamei lor

poeți și fotografi la un loc discută ascultă muzică tehno de pe

laptopurile lor cu stickere albastre pe care scrie cu litere albe, LicArt 2018.

lumea se învârte poezia se infiltrează

în sacoșele încăpătoare de pânză ale bătrânilor

care își plimbă nepoții în curtea palatului

și în tot timpul ăsta

pe tine ce te inspiră?

„tot felul de gesturi mărunte, obsedante, ironia pop culture, impactul tehnologic” (tudor pop)

„lucrurile care îmi provoacă foarte multă durere

când scriu pornesc de la lucruri care mi-au făcut rău într-un fel

evenimente tragice din viața mea” (ioan coroamă)

 „literatura, filmul, oraşul, zona de underground,

muzica de apartament care nu seamăna cu nimic cunoscut,

lucruri pe care le-am văzut şi simţit,

voluptatea banalului, spaţiile recluzive,

chiar plictiseala.

dar n-am reuşit niciodată să scriu despre fericire.” (codruța corocea)

„Pe mine nu mă îngrozește, dar mă face să mă simt totuși ciudat pentru că nu cred în inspirație. Cred în abilitatea de a analiza anumite momente, întâmplări și de a le da o formă cât mai sinceră. Dacă ar fi să mă «inspire» ceva, ar fi tot ce văd pe lângă mine, o persoană căreia i se rupe sacoșa, ceva la care să reacționez cu same.” (ioana iacob)

și mai departe...

ne îngrijorăm de cenaclu & nu ne-am terminat proiectele

în ultima noapte „facem poștă o sticlă de votcă”

încălcăm regulamentul și pentru asta

pe site, numele noastre sunt tăiate cu o linie neagră

încălcăm regulamentul și pentru asta

„cerem clemență mai marilor noștri” (poet)

ne întrebăm ce e o poezie bună care dintre noi va câștiga

 „poezia e la tineri” în dilema veche cu

„the world is ours” & „the form of a steak/ light hole”

ne amintim de „controversele” de acum doi ani

un „scandal” consumat pe facebook legat de premierea poemului „mihai”

și „câteva întrebări: sunt cumva liceeni concurenții?

are cineva pretenția că poate aprecia corect valoarea unui licean –

și nu apreciază, de fapt, gradul de adaptare la lirica modernă sau la modă?

și mai e ceva: când apreciezi conform criteriilor «poeziei de azi»,

nu cumva induci și presiunea «școlii de azi»? nu ai, oare,

neșansa de a nu vedea ce vine mâine?

(nimeni dintre noi nu știe)” (florin iaru)

și așa mai departe...

cărtărescu, komartin, vancu, iaru, goldiș, bâlici și mulți alții...

de-o parte și de alta a baricadei despre cum

la 17 ani nu ar trebui să fii condamnat pentru că nu ai reușit

să scrii o poezie conform exigențelor literare curente

„cu cât e talentul mai mare la 16-17 ani, cu atât e eșecul mai grandios.

rimbaud a terminat, și el, cu poezia. poate că oamenii caută și caută și caută.

ar trebui să posedăm un instrument de văzut în întuneric” (florin iaru)

„voiculescu a ajuns poet abia la bătrânețe. berryman a început să scrie marea lui poezie

(cea din «dream songs») la 41 de ani. cel mai emoționant poem al lui goethe,

«elegia de la marienbad», e scris la 73 de ani.

înclin și eu tot mai mult să cred că, în pofida credinței curente,

poezia e artă de bătrânețe” (radu vancu)

și așa mai departe...

poemul secret, camera 13, după masă, repetiție:

vom citi un poem în sală, iar pe celălalt la telefon, dintr-o încăpere alăturată

ne sunăm unul pe altul haideți să încercăm

facem un periplu prin tonurile de apel, the smiths, nas, rammstein, nirvana,

motorhead, low nu lipsește tonul clasic de samsung

și mai departe...

workshop cu răzvan țupa & silvia grădinaru

răzvan desenează portretele celor zece finaliști de anul acesta

ei ciopârțesc reclame și descoperă poezia ascunsă în publicitate

„La puiul fericit să nu te duci cu sacul!”

„Reinventează-ți afacerea. Sună la cămătari!”

„Pune noaptea într-o lumină mai bună. Operează-te de cataractă!”

„LicArt era un fel de nucleu al poeziei de care tot auzeam de la prieteni, unii foşti participanţi, unde se aduna o nişă de poeţi tineri ca să scrie şi să se distreze împreună. LicArt a mai însemnat nişte întâlniri cu scriitori, nişte exerciţii de imaginaţie, căldura înăbuşitoare din Bucureşti vara, clinchete de pahare, voci cunoscute. Cred că poate cel mai important la LicArt şi la alte concursuri de gen e că vezi în ce direcţii o mai ia poezia, înveţi cum va arăta viitorul, deci şi trecutul.” (codruța corocea)

LicArt e, dincolo de a fi „doar” un concurs, o stare de spirit (în special datorită oamenilor pe care îi întâlnești acolo și a atmosferei care animă locul). LicArt e când urci cu liftul doar până la etajul unșpe să vezi Bucureștiul de la înălțime & tot LicArt e când rămâi „blocat” pe pervazul camerei tale, la cinci dimineața, scriind versuri & mirându-te de zumzetul primelor mături care curăță strada. LicArt înseamnă să fie trecut de miezul nopții și să recitați poezie în mijlocul străzii, în centrul Bucureștiului, să stați în cerc, spate-n spate și fiecare să simtă articulațiile celuilalt, „în lipsa unor lucruri importante”...

poezie. o adunăm pe a noastră în antologii

pe care le dăm cu împrumut mătușilor și bunicilor

noi nu știm încă nimic despre viață

poezia ne ține de mână să nu alunecăm.

Fotografiile au fost făcute în tabăra LicArt de Vlad Țînțaș.