
E din Cluj-Napoca. A început să deseneze demult, dar abia de curând și-a găsit calea - desenele și intervențiile peste fotografia analog. Surprinde prin obiectivul aparatului umanul și realul la care mai adaugă un plus de naivitate și iubire prin desene, pentru că, știm cu toții, realitatea poate fi plictisitoare.

Georgiana Riglea a fost un copil care a învățat în clasele primare că ea „nu poate”. Mai târziu, la facultate, profesorii au reușit să-i pună în valoare calitățile și așa a reușit să prindă încredere. De doi ani s-a decis să renunțe la jobul confortabil, dar care nu prea îi aducea satisfacții personale și a mers să predea la sat, în medii vulnerabile. Vrea să pună în valoare calitățile copiilor și să-i ajute „să crească niște adulți sănătoși, fără frustrări”.
Profesorul Juergen Handke este cunoscut în lumea academică drept „primul profesor care a avut ca asistent un robot umanoid”. Refuză să-și numească această excentricitate tehnologică ca fiind „futuristă”. „It’s not the future, this is the present!” („Nu e viitorul, acesta e prezentul!”), spune proful. Are un cui și împotriva denumirii de „educație online” care nu are nicio legătură cu ce fac școlile azi. Ar schimba fără remușcare și numele de „profesor” cu „partener de învățare” și roagă lumea întreagă să răsufle liniștită: educația viitorului nu va fi doar online. Va fi mereu dublată de întâlnirile față în față.
De opt ani, Finlanda iese pe primul loc în topul global al fericirii. Nu e o fericire de sărit în sus de fapt, e satisfacție cu privire la propria viață. Au cifre bune la educație, sănătate, calitatea vieții per total. Sunt triști totuși că n-au mai câștigat Eurovision demult. Da, stau bine și la umor. Când redevin serioși, îți zic și de celelalte îngrijorări care îi frământă cât să le studieze și să facă reforme pentru ele. Iată ce am aflat despre „infrastructura fericirii finlandeze”, în cele trei zile în care am vizitat Oulu, un oraș aproape de cercul polar, și Helsinki!