Profesoară româncă în Japonia, țara fără analfabeți și abandon școlar: „Nu am întâlnit un copil să copieze”

Japonezii sunt unul dintre cele mai educate popoare din lume, pe locul șase în lume la testarea PISA la matematică și științe. 85% dintre elevi spun că se simt fericiți în școală și 91% spun că niciodată sau rarisim n-au fost atenți la ore, potrivit unui studiu recent.

Aici rata alfabetizării este de 100%, nu există abandon școlar iar profesorii muncesc și 12-13 ore pe zi, nu din obligație, ci dintr-o cultură a datoriei rar întâlnită. Este o societate cu reguli stricte care sunt respectate și unde românca Mihaela Butnariu a început să se simtă acasă.

„Am reușit să-i fac pe elevii mei să se simtă în largul lor cu mine”

Mihaela a studiat Japoneza la Universitatea din București, specializare pentru care existau doar zece locuri pe an. Recunoaște astăzi, din casa ei situată în Tsukuba, provincie cunoscută ca fiind un pol științific al Japoniei, că nu știa mare lucru despre cultura acestui stat depărtat și nici cât de greu îi va fi să învețe limba.

Mi-a fost teamă să concurez pentru locurile la franceză sau engleză pentru că acelea erau foarte populare și am ales o altă limbă mai puțin comună. Mi-am dat seama cât de greu este după ce am intrat și am cam regretat, mi-a fost foarte greu.

În 1998, a obținut o bursă de studiu în orașul Nara, în centrul Japoniei. „Îmi amintesc drumul de la aeroportul Osaka către orașul Nara, mă uitam pe fereastra autobuzului și voiam să-mi dau seama în ce oraș suntem. Nu vedeam, ca la noi, un oraș, apoi câmpuri, apoi alt oraș, aici totul era legat, nu-mi dădeam seama când intram dintr-o localitate în alta.” Țara cu aproape 126 de milioane de locuitori a impresionat-o pe româncă de la început.

După bursă, s-a întors acasă, a lucrat câțiva ani, dar a fost mereu cu ochii pe alte oportunități de studiu. A reușit să revină cu un masterat și apoi să-și găsească și un job ca profesoară. A predat și în școli de stat, iar acum este profesoară de engleză orală la un liceu privat. Elevii au ore de engleză separate pentru gramatică și conversație.

Clasele au în general 36 de elevi, dar la orele de conversație în engleză clasele se împart în trei, așa că românca predă unui grup de doar 12 elevi.

Mihaela și-a luat-o ca model pe profesoara sa de română din liceu, care era „o doamnă foarte elegantă și mereu calmă”. „Am încercat și eu mereu să fiu foarte calmă și să-mi ajut elevii cât de mult pot, fiindcă și ei uneori nu au chef de studiu. Am reușit să-i fac pe elevii mei să se simtă în largul lor cu mine, să nu le fie frică de mine. Mă bucur că mă salută când mă văd pe hol, nu se feresc de mine, e o mare bucurie să-i văd deschiși”.

Elevii învață multe lucruri practice, inclusiv să gătească

Școala are o structură diferită în țara de adopție a Mihaelei: primii șase ani fac parte din ciclul primar, de la a șaptea la a noua este gimnaziul și până la a doisprezecea, liceu. Cele mai importante materii din orar sunt limba japoneză, matematica și limba engleză.

Chiar dacă le spune adesea elevilor că e din România, copiii ei tot cred că vine dintr-o țară anglo-saxonă. „Cei mai în vârstă știu despre țara noastră câte ceva legat de Ceaușescu, de Nadia Comăneci, Dracula, Hagi, cam astea sunt numele mari.”

Copiii au și ore de informatică, muzică, artă, sport sau „home economics” (economie domestică), ore în care învață cum să-și gestioneze activitățile de acasă. „Au și o sală specială cu chiuvete, aragazuri, învață câteva rețete, fac și traforaj, lucruri aplicate”, povestește profesoara româncă.

O materie foarte importantă, cred eu, care se predă în școala japoneză până în clasa a noua, este educația morală - regulile de conduită în societate, ilustrate cu exemple din viața de zi cu zi sau din literatura lor națională.

În general, predarea se axează pe zona practică. „Copiii nu învață atât de mult teorie, dar aplică mai mult practic tot ceea ce învață. Profesorii sunt dedicați. Știu că la noi, nu îi vedeam pe profesori toată ziua la școală, veneau, își predau materia și plecau. Aici profesorii stau de dimineață până seara”, spune Mihaela.

Program de 12-13 ore, de plăcere

Programul oficial este de la 8.30 la 17.00, dar profesorii japonezi vin de la ora 7.00 în școală și pleacă pe la 8-9, fără să li se ceară. „Este grija asta pentru elev, sunt preocupați ca fiecare elev să fie fericit, să i se răspundă la toate întrebările pe care le-ar avea. Pe mine asta m-a impresionat”, spune Mihaela. Salariul unui profesor este de la 1700 până la 5000 de dolari pe lună. Profesorii ar putea câștiga mai mult dacă ar avea un job într-o corporație, așa că nu banii îi fac să se dedice educației.

Profesorii străini cum este ea pot pleca mai devreme. Mihaela accentuează: dacă stă mai mult, stă fiindcă îi face plăcere. Familia din România o întreabă adesea cum poate să lucreze atât, dar ei i se pare firesc. Într-o societate care respectă regulile sfârșești și tu prin a le respecta.

„Odată ce m-am obișnuit să respect aceste reguli, mă simt în siguranță pentru că știu că și cei din jurul meu le respectă. În România, în schimb, câteodată te simți prost că zici: eu respect regulile, dar nimeni altcineva din jur nu le mai respectă.”

Aceasta disciplină a societății duce și la una dintre cele mai scăzute rate a infracționalității, Japonia fiind pe locul 8 în indexul global al criminalității. România este la 17 locuri distanță, din 136 de țări prinse în studiu. 

Pe lângă sistemul de siguranță publică bine pus la punct, Mihaela crede că populația este educată pur și simplu nici să nu conceapă să fure. Într-o seară și-a uitat portofelul la casa de marcat a unui supermarket. A doua seară, fără să-și dea seama că și-a pierdut portofelul, se tot scotocea prin geantă. „Doamna de la casă zice: nu acesta este portofelul dumneavoastră? Și l-a scos. Ea a ținut minte că era străina care l-a uitat. Bineînțeles, era intact.”

În școli, corectitudinea se traduce prin faptul că nimeni nu trișează pentru note. „Nimeni nu încearcă să copieze la examene. Nu am întâlnit un copil să copieze. Se știe clar că fiecare trebuie să-și îndeplinească rolul său, oricât de mic. Chiar și un copil are un rol în societate: să învețe, să aibă note bune, să-și asculte părinții. Se știe că dacă fiecare își face părticica lui, va avea parte de ceva mai bun”, spune Mihaela.

Examene de la ciclul primar

Munca le definește viața japonezilor, așa că de la mic la mare, fiecare membru al familiei muncește. Copiii prin rezultatele la școală care trebuie să-i ducă la cele mai bune universități care le pot decide viața. Așa cum un adult stă la muncă 12 ore, un program asemănător poate avea și un copil. Mulți merg după ore la școli de meditații. Copiii nu fac pregătire suplimentară cu profesorii de la ore, ci în școli separate care se ocupă doar de asta.

„Acolo copiii merg după școală, după cinci și stau uneori până la ora zece, revizuiesc materia de la ore sau învață în avans. Dacă știu că în manualul de fizică se face un anumit capitol, ei poate învață anul ăsta ce se va preda la școală anul viitor, ca să aibă un avantaj”, explică românca.

Elevul japonez este obișnuit de mic cu examenele, chiar de la clasa întâi. „Școlile particulare pot să organizeze examen și pentru a intra în clasa întâi primară, dacă e o școală prestigioasă și vrea să adune cei mai buni copii. Sunt copii care fac pregătire să intre la o școală particulară la vârsta de șase ani. Sunt cazuri rare, dar se întâmplă...”

Mihaela predă la un liceu care are și gimnaziu, așa că ei își selectează elevii de la 12 ani, când intră într-a șaptea. „Ei sunt obișnuiți cu examenele pentru că de la o vârstă fragedă știu că pentru a ajunge mai sus, trebuie să dea un examen. Aicea se știe că și la universitățile particulare, și la școlile particulare, degeaba cineva are bani și pile, învățământul e serios și concurența mare”.

Liceul nu este obligatoriu, dar îl urmează 96% la nivelul întregii țări și 100% în orașele mari.

Citește și: Laura Stifter, profesoara nevăzătoare care predă religia prin dezbateri