Violența împotriva copiilor este în continuare un fenomen în România. Ajung în atenția autorităților doar 15 mii de cazuri de violență și abuz împotriva minorilor în fiecare an, însă specialiștii spun că este o pătură mult mai mare de situații neraportate. Școala este un filtru bun pentru identificarea elevilor care au relații toxice în familie.
Diana Mihalache, profesoară de limba română la Verita International School din București, a povestit pentru Școala 9 cum sunt gestionate abuzurile în cadrul școlilor private. A lucrat în domeniul educației încă din facultate, ca educatoare în grădinițe de stat și apoi a început să lucreze în școlile private. „De când sunt în mediul școlii private, mi-am dorit ca unele din lucrurile pe care le fac aici să le cunoască și colegii mei din școlile de stat”, spune profesoara. Și unul dintre lucrurile pe care le împărtășește este tocmai tema sensibilă a violenței împotriva copiilor.
Școala 9: În școlile private sunt desfășurate în fiecare an cursuri de recunoaștere a abuzurilor pentru profesori. Cum decurg aceste cursuri?
Diana Mihalache: Eu am experiență în două școli internaționale. La fiecare început de an, se fac aceste cursuri de protecția copilului, iar ele sunt făcute ori de către cineva din școală, adică directorul instituției sau unul din directori, care are la rândul lui formare în zona respectivă sau de psihologii care lucrează la școală. Ei împart de obicei cursurile astea pe care le facem, adică împart abuzul în patru tipuri mari: abuz verbal, abuz fizic, abuz sexual și abuz emoțional.
O altă metodă prin care se pot instrui profesorii în acest domeniu este prin intermediul unor platforme educaționale. Una din ele se numește EduCare, este din Marea Britanie și acolo sunt o mulțime de cursuri, de exemplu, unul dintre cele pe care le-am făcut eu se numeste Child Protection Course (curs de protecția copilului - n.r.).
De asemenea, ceea ce mai trebuie reținut este că într-o școală internațională există persoane desemnate cărora li se pot adresa atât profesorii, cât și copiii. Dacă un copil are o problemă, se poate adresa direct acelui profesor care este abilitat exact pe problema asta cu protecția copilului.
Îmi puteți da exemple de câteva instituții la care se poate apela pentru ajutor?
Știu că există un serviciu care se numește Telefonul copilului care poate fi apelat. Lucrurile depind de la caz la caz. De exemplu, dacă un copil vine la cineva din școală și spune că are o problemă acasă, atunci copilul în primul rând este consiliat la nivelul școlii sau se poate încerca o discuție cu familia, atât timp cât lucrurile sunt în regulă pentru copilul respectiv.
Dacă lucrurile sunt mai complicate, acei angajați abilitați să se ocupe de acest subiect pot merge mai departe, până la poliție dacă este nevoie, dar în general lucrurile nu se întâmplă așa, în general se încearcă o consiliere.
Ce să nu faci după ce recunoști un copil abuzat
Cum ați proceda dumneavoastră dacă ați semnala un astfel de abuz?
Indiferent care ar fi cazul, dacă observ în clasă un copil mai retras sau mai trist care are probleme sau dacă un copil vine singur la mine, în principiu aș încuraja copilul să spună dacă ceva este în neregulă. În al doilea rând aș încerca să-i ofer suportul emoțional de care are nevoie, să-i spun că sunt acolo pentru el.
Copiii nu se deschid întotdeauna și nici nu trebuie să insiști, e suficient să spui: „sunt aici pentru tine, dacă te pot ajuta cu ceva, te rog să-mi spui sau dacă vrei să-mi spui ceva, te ascult cu atenție”, dar nu mai mult de atât. Dacă insiști, s-ar putea să obții efectul opus față de cel pe care îl doreai. Asta aș face eu, l-aș asigura că sunt acolo să-l ascult și să-l ajut, iar mai departe aș vorbi cu oamenii abilitați în direcția aceasta.
Chiar dacă după ce recunoaștem un copil abuzat ne dorim să-l ajutăm cât mai repede și cât mai mult, există niște lucruri pe care nu le putem face și niște bariere de care trebuie să ținem cont, pentru că altfel putem obține un rezultat nedorit.
Care sunt semnele comportamentale prin care recunoașteți un copil care este victima unui abuz sau care vă ridică un semn de întrebare?
Există mai multe semne prin îmi dau seama dacă un copil este abuzat sau nu, care se separă în diferite categorii. În primul rând avem semnele de neglijare, adică absența și întârzierea la ore, igiena precară, hainele în stare proastă. Când vorbim de abuzul fizic, ne gândim la cicatrici, arsuri, mușcături, tăieturi, semne și vânătăi, iar când vorbim de abuzul emoțional, vorbim despre un comportament inexplicabil, haotic și dezvoltare fizică și emoțională întârziată.
Cel mai important lucru când vine vorba de un copil abuzat este să nu insistăm și să nu-l presăm cu întrebările. De multe ori, copiii nu se deschid, ori de rușine, ori de frică sau pur și simplu pentru că se gândesc că lucrurile vor trece de la sine, neconștientizând urmările acestor abuzuri.
Astfel, pentru a-i ajuta și pentru a-i face să prindă încredere în noi este foarte important să știm cum să-i abordăm. Cum vorbim cu copiii abuzați?
Aici este o întreagă știință, că nu te duci la el și-l întrebi „Georgică, te-a bătut mama ta?”. Nu funcționează lucrurile așa, întrebările trebuie puse în așa fel încât copilul să se simtă în siguranță.
Dacă un copil spune „Vreau să vă cer ajutorul, vreau să vă povestesc ceva, dar îmi promiteți că nu mai spuneți la nimeni”, noi suntem informați să-i răspundem unui copil „Mulțumesc că ai venit să-mi spui informațiile acestea, însă nu pot să-ți promit că nu voi împărtăși nimănui pentru că eu sunt aici să te ajut și te pot ajuta doar apelând la persoanele care pot să facă acest lucru”. Acesta este un lucru la care eu nu m-aș fi gândit înainte de cursurile acestea.
În momentul în care copilul aude că nu pot ține pentru mine informațiile pe care mi le va da, tind să nu se mai deschidă, dar urmează partea a doua a informației, anume: „Eu pot să-ți promit că vei fi întotdeauna protejat”. Aceste cuvinte sunt esențiale pentru că noi practic asigurăm copilul că este în siguranță și că oricine va interveni va fi acolo tot să-l ajute. După toată această discuție, intervine Child Protection Officer, care cuprinde persoanele din școală acreditate să se ocupe de aceste cazuri.
Un alt lucru foarte important pe care nu trebuie să-l facem, o strategie pe care eu am învățat-o de-a lungul timpului este să nu spunem unor copii: „Hai să vă spun un secret și să nu mai spuneți la nimeni”, dar din păcate am mai auzit exprimarea aceasta prin diverse materiale video, mai ales copiilor mai mici. Ei bine, nu e în regulă pentru că un copil trebuie să învețe că este necesar să spună mai departe dacă imaginea îi este pusă în pericol într-un fel sau altul.
Așa procedează mai ales abuzatorii, în special din zona de abuz sexual „Ăsta este un secret, să nu-l mai spui la nimeni.” Practic, copiii trebuie să înțeleagă că noțiunea asta de secret este un nu. Din această cauză trebuie să fim atenți și să ne alegem cuvintele foarte bine.
Foto principală: Dumitru Angelescu
