ILUSTRATOARE

Alexa Misaroș

Desenez de la vârsta de 8 ani, de când am descoperit că prin culori și forme poți spune lucruri pe care uneori cuvintele nu le pot exprima. Drumul meu a început cu pasiunea pentru desen și a continuat prin studii în design grafic, fotografie și videoprocesare, iar mai recent, jurnalism și comunicare. Îmbin vizualul cu jurnalismul, transformând idei și emoții în imagini care spun povești

Alte articole

Cancelarie

Greva profesorilor continuă. Elevii nu se întorc la școală de luni. Care este noua ofertă a Guvernului

de Andreea Archip

Liderii de sindicat au anunțat că vor continua greva și luni, 12 iunie, refuzând oferta guvernanților: o primă tranșă de mărire salarială de 45%, de anul viitor, și vouchere anuale de 1.500 de lei. Anterior, prima tranșă de creșteri ar fi trebuit să fie de 40% în primul an de la adoptarea legii salarizării unitare și în următorii ani câte 30%. Oferta premierului Nicolae Ciucă a venit în timpul celui de-al treilea protest de stradă de la declanșarea grevei generale, organizat vineri, 9 iunie, care a adunat în fața Palatului Victoria zeci de mii de cadre didactice din toată țara. Profesorii vor intra astfel în a patra săptămână de grevă. Cel mai lung protest al profesorilor a avut loc în ianuarie 2000, când aceștia nu au mai intrat la cursuri pentru cinci săptămâni. 

10.06.2023
Clasă

Cum s-au adaptat universitățile din Germania, Austria și Belgia la pandemie: ajutoare financiare și programe de consiliere psihologică

de Andreea Archip. Foto: Shutterstock

Cu toate că în continuare se învață online în majoritatea universităților din Europa, reprezentanții birourilor de schimburi internaționale speră ca studenții care aleg să studieze peste hotare, cu puțin noroc, vor putea să meargă în persoană la cursuri din toamnă. Între timp, universitățile au venit cu programe adaptate perioadei, cum ar fi cele de consiliere psihologică și programe de ajutor financiar. În cadrul conferinței Eunic Mixers #9, reprezentanți din Germania, Austria și Belgia au vorbit despre oportunitățile din fiecare țară în parte și de ce studenții n-ar trebui să renunțe la visul lor de a studia peste hotare, nici măcar în pandemie.

06.02.2021
Laborator

Filmele pe care să le vezi la festivalul de mediu CULMEA din Brașov

Filme pe categorii de vârstă, de la grădiniță la liceu, dar care vorbesc de fapt oricărui public interesat de mediu, discuții facilitate de mediatori și dezbateri. Toate se întâmplă la Brașov, la Festivalul CULMEA: Film și Educație de Mediu, la Cinema Modern.

22.10.2025