Adolescență la sat. Doar două proiecte europene vizează tinerii din rural

Aproape jumătate dintre români trăiesc la sat. Aproape jumătate dintre românii sub 19 ani trăiesc la sat. Inegalitatea de șanse rural-urban e evidentă în statistici. În această campanie, mergem dincolo de ele. 

Să facem un exercițiu de imaginație. Ștefania* s-a născut într-un sat din Prahova, iar Mihaela*, s-a născut în Ploiești, orașul de reședință al aceluiași județ. Când intră în învățământul primar, părinții le dau la școlile cele mai apropiate de casă. Statistic, până la finalul liceului, Ștefania are un ridv de trei ori mai mare să abandoneze școala decât verișoara ei. Asta pentru că, potrivit datelor, aproape 1 din 4 copii din mediul rural (23%) renunță la școală, în timp ce în mediul urban procentul e la 8%.

Unde mai pui și că școala în care învață Ștefania are toaletă în curte și învățământ simultan. Școala nu are un microbuz școlar, deci și transportul până la școală e dificil pentru unii dintre colegii ei. 

Până în clasa a XII-a, Mihaela are laboratoare pentru științe, merge în excursii cu clasa și prinde și o mobilitate Erasmus+, așa că iese pentru prima dată din țară. Ștefania, în schimb, nu prea are activități extracurriculare și nu a ieșit niciodată din țară.  

Vara, după Bac, Ștefania își ajută părinții la treburi pe lângă casă. Mihaela, în schimb, își ia un job part-time și începe să pună bani deoparte pentru facultate. Când vine momentul să aplice la facultate, Ștefania este în sfertul mai norocos dintre tinerii din rural și reușește să se înscrie la facultatea pe care și-a dorit-o. 

Când intră pe piața muncii, șansele de reușită sunt, din nou, inegale. Dacă Ștefania rămâne să lucreze în mediul rural, riscul de a fi șomeră e de până la trei ori mai mare decât ale verișoarei ei care își caută un loc de muncă în oraș.

În această serie, vrem să ne uităm la condițiile în care își construiesc tinerii de la sat viitorul și cum se simt, care sunt „bulele de bine” și cum e în alte țări din Europa.

Punem subiectul pe agenda publică și pe parcursul campaniei vă invităm și la o dezbatere, pe 21 mai, la Rezidența9 (str. I. L. Caragiale 32) care va aduce la aceeași masă tineri, experți și decidenți.

Pornim de la întrebarea ce înseamnă să fii tânăr într-un sat din România, în 2026? Și ce ne dorim pentru aceștia în 2030 sau 2040?

Începem cu o analiză pe politicile publice dedicate lor și vedem că proporția tinerilor NEET (not in employment, education or training, care nu sunt nici angajați, nici într-o formă de educație n.r.) din mediul rural este de aproape trei ori mai mare decât în urban. Din aproape 1.900 de proiecte contractate prin programe dedicate tinerilor, doar două au vizat explicit mediul rural. Nu este, așadar, un accident statistic, ci rezultatul unor politici care nu ajung acolo unde e cea mai mare nevoie de ele. 

***

„Am mers la primărie, ne-am prezentat și am spus că în urma sondajului de pe teren am constatat că locuitorii își doresc un parc în spatele căminului, mai la deal.” Asta a povestit pentru Școala9 Daria, o tânără din Frâncești, Vâlcea. Împreună cu alte fete strânse de bibliotecara satului, au format o rețea de sprijin și un loc în care să învețe să ceară de la autorități ce are nevoie comunitatea.

O profă de engleză a ajuns la Lechința, Bistrița-Năsăud, și a făcut o strigare pentru rezidențe de diferite cursuri la sat. A adus profesori de aikido, de teatru de păpuși și actorie și de IT. „Toate lucrurile frumoase se termină”, i-a spus bosumflată o fetiță profei de teatru când programul s-a încheiat. Pentru orice tip de activități în afara orelor de școală ar trebui să meargă la oraș și nu-și permit. 

Un autobuz recondiționat a tras frânele în ultima stație - Augustin, Brașov. Găzduiește azi activități extracurriculare pentru copiii și adolescenții din sat pentru care orașul cu posibilitățile sale e la ani lumină, datorită a doi profesori veniți de la oraș.  

„Doamna, dumneavoastră ați făcut pentru noi mai mult decât părinții noștri”, îi spune Maria profesoarei de engleză, una din fondatoarele Edubuzz. Se urcă în mașina ei și nu mai vrea să se dea jos. Profesoara îi explică de ce nu poate să o ia azi cu mașina și fata își ia rucsacul și pleacă spre casă supărată. Au prea puține locuri și prilejuri să fie copii și adolescenți. 

Sunt doar câteva exemple de proiecte de la sat, extrem de importante, dar care ating câteva localități. Sunt peste 2 milioane de persoane între 0 și 19 ani care trăiesc în rural, aproape la egalitate cu numărul celor din urban, potrivit Institutului Național de Statistică. 2 milioane la sat, 2 milioane la oraș, dar cu vieți inegale.

Când nu găsești „un drum clar” îl construiești chiar tu

Elena Alexandra Miron este o tânără de 30 de ani din stațiunea Neptun, o localitate-satelit a orașului Mangalia, plină de viață doar vara, în sezon. Alexandra a văzut „cât de greu este pentru un tânăr să intre într-o discuție publică serioasă fără să aibă deja un nume, o instituție în spate sau acces la oamenii potriviți”.

Foto: stânga - Elena Alexandra Miron. Sursa: Arhivă personală.

De la această nevoie a ajuns să lanseze platforma Tineri pentru Sustenabilitate care promovează educația pentru sustenabilitate, protecția mediului și incluziunea socială. S-a dezvoltat din „Viitorul pentru TINEri”, un newsletter cu oportunități și știri din domeniul sustenabilității, continuat cu „Local Conference of Youth” (LCOY), care a constat în sesiuni de consultări pe acțiuni climatice cu tineri din toată țara. 

La început, povestește fondatoarea, nu vedea „un drum clar”, adică dacă aveai ca tânăr o părere despre climă, educație sau politici publice: „nu știai unde trimiți poziția, cine o citește, cum ajungi la minister, cum formulezi o propunere, cum intri într-o consultare, cum primești un răspuns”. A constatat că, deși mulți decidenți includ în discursurile lor ideea de implicare a tinerilor, „foarte puțini construiesc efectiv mecanismele prin care asta se întâmplă”.

„Asta ne-a mânat și pe noi la Tineri pentru Sustenabilitate: să construim acel drum. Să luăm lucruri care par foarte îndepărtate pentru un tânăr, precum negocierile climatice, strategiile naționale, consultările ministeriale, planurile locale sau finanțările europene, și să le traducem în spații în care tinerii pot intra cu adevărat.”

O secțiune pentru cei cu putere decizională

Dacă vrem tineri implicați, trebuie să nu mai tratăm implicarea lor ca pe un voluntariat infinit. Avem nevoie de oportunități plătite, mentorat, micro-granturi, spații locale și mecanisme prin care contribuția lor primește un răspuns. Avem nevoie de mai multe oportunități pentru tineri pentru că altfel selectăm mereu aceiași oameni privilegiați: cei care au timp, bani, încredere, acces și sprijin de acasă. Iar asta nu este participare reală. Este doar participare pentru cei care își permit să participe.

Elena Alexandra Miron adaugă că avem politici publice și strategii naționale unde se specifică cuvântul „tineri”, dar nu există suficiente „mecanisme uniforme” prin care tinerii să știe cum să se implice, nici măcar în orașele mai dezvoltate. Instituțiile publice, mai punctează ea, ar trebui să capaciteze tinerii. 

Când vine vorba de implicarea tinerilor de la sat, președinta Tineri pentru Sustenabilitate e de părere că aici se pot face „repede și concret” schimbări sistemice. Cu toate astea, explică ea, tinerii de la sat se lovesc de alte piedici. „Cum să te duci să vorbești, de exemplu, de schimbări climatice și sustenabilitate când, să zicem, tinerii de acolo nu au apă potabilă 24/24?”, întreabă ea retoric.

Nici la muncă, nici la școală

Oportunitățile pentru tineri adesea sunt limitate, restrânse la acțiuni izolate, cu un număr mic de beneficiari și fără recurență. Despre ele se vorbește mai degrabă din perspectiva unor lipsuri, a absenței unor inițiative în comunitate care să rezolve una dintre marile probleme cu care se confruntă. 

Fie că vorbim de abandonul școlar, de rata mică de ocupare a locurilor de muncă sau de numărul mare de tineri NEET, politicile publice își fac resimțită absența. 

În 2025, ponderea NEET în rândul tinerilor de la sat era de aproape trei ori mai mare decât cea a tinerilor de la oraș - 29,5% față de 7%.

Pentru tânărul din mediul rural, integrarea pe piața muncii vine cu numeroase dificultăți, iar tranziția dintre școală și angajator este adesea bruscă. 

În școli nu există educație privind drepturile lucrătorilor, iar tinerii ajung să semneze contracte fără să cunoască ce drepturi sau responsabilități au. Când există o problemă la locul de muncă, mecanismele care ar putea să o rezolve sunt adesea fie inexistente, inerte sau lipsite de personal. Nu este de mirare că România înregistrează printre cele mai mici cifre oficiale privind accidentele de muncă, în timp ce inspectoratele teritoriale de muncă au pierdut și 50% dintre inspectori, iar soluționarea petițiilor poate dura și mai mult de o lună.

Intenții bine formulate

În momentul de față, România nu duce lipsă de instituții care se pot ocupa de integrarea pe piața muncii a tinerilor, nici de cadre normative generale sau de strategii. Există și programe de internship, de ucenicie și diverse alte forme de sprijin la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Există, dar rămân neutilizate și puțin cunoscute. Doar 5.000 de contracte de internship au fost înregistrate în ultimii doi ani.

Există Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027, principalul document de politică publică la nivel național, cu obiective clare: 

• Dezvoltarea sectorului de tineret și consolidarea lucrului cu tinerii din mediul rural;
• Crearea și susținerea de oportunități pentru tinerii din zonele rurale în vederea diminuării decalajelor față de urban. 

De asemenea, există și Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2022-2027, care vizează tinerii din medii defavorizate. Există Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural, elaborată prin consultări cu mii de tineri din zeci de sate, pe parcursul a doi ani întregi. Există Planul Național de Dezvoltare Rurală, programul LEADER, Concursul Național de Proiecte de Tineret, Gala Tineretului, Rețeaua pentru tineret în mediul rural. 

Strategii există și niciuna dintre acestea nu duce lipsă de obiective specifice sau generale. Viziunea și indicatorii există, doar că implementarea rămâne lentă, iar sursele de finanțare sunt greu de găsit. 

Mediul rural este deșertificat, centre fizice pentru tineri unde să se întâlnească sunt greu de găsit, iar infrastructura deja existentă este mai degrabă păzită cu cheia și lacătul. Discrepanțele între tinerii din rural și urban sunt cele mai accentuate în România (o diferență de 22,5 puncte procentuale în rândul tinerilor NEET față de media UE de 2 puncte). 

Divertismentul, dar și oportunitățile de dezvoltare profesionale sunt destinate spațiului intim, între cei patru pereți ai casei, în fața ecranului unui telefon sau calculator. Cinematografele rurale nu se mai găsesc, iar bibliotecile și-au închis ușor ușile din cauza lipsei de fonduri, a lipsei de personal, dar și pentru că nu au cum să facă angajări.

Există urmă de speranță la finanțarea europeană, însă și acolo implementarea proiectelor este lentă.

Ce oferă finanțarea europeană

Programul Educație și Ocupare (PEO), finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+) pentru perioada 2021-2027, este împărțit în multiple priorității, iar dintre acestea Prioritatea 2 (Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii) prevede crearea unei rețele naționale de servicii personalizate pentru tineri, cu precădere din categoria NEET:

• Echipe mobile mixte sub coordonarea Serviciului Public de Ocupare, formate din specialiști în servicii de tineret, consiliere, educație, asistență socială și sănătate;
• Centre și cluburi de tineret implicate în tranziția spre piața muncii;
• Lucrători de tineret formați special pentru a identifica, înregistra și activa tinerii inactivi;
• Programe de ucenicie, internship, mobilitate transnațională prin inițiativa ALMA;
• Granturi pentru start-up-uri, inclusiv în spații publice neutilizate;
• Consiliere antreprenorială și susținere post-înființare.

Problema nu o reprezintă absența unor direcții, ci că dincolo de aceste paragrafe dintr-un program de 262 de pagini aprobat la Bruxelles, în realitate aceste lucruri se văd foarte greu. 

Ce arată proiectele contractate: 2 din 207

În acest moment, mai puțin de 1% din totalul intervențiilor destinate ocupării tinerilor aferente PEO se adresează explicit tinerilor din mediul rural, tocmai categoria pentru care datele arată cel mai dramatic dezechilibru. 

Potrivit listei proiectelor contractate în cadrul PEO, raportată la data de 31 martie 2026, sunt 1.895 de proiecte contractate. Dintre acestea, 207 se încadrează la Prioritatea 2 - cea dedicată ocupării tinerilor. Din cele 207, câte vizează explicit mediul rural? 2!

Primul este ACTION - Activități de sprijin pentru tineret rural, un proiect care vizează minimum 1.600 de tineri din județul Covasna, cu precădere din categoria NEETs, prin crearea unei rețele de tineret în mediul rural care să furnizeze servicii personalizate. Al doilea este C.R.E.S.T.E. - Competențe pentru Reintegrare și Evoluție Sustenabilă a Tinerilor în Economie, care vizează 301 tineri din mediul rural din Regiunea Nord-Est, prin servicii de formare profesională, consiliere și mediere. În realitate, proiectul C.R.E.S.T.E. oferă un curs de formare de lucrător comercial.

Avem aproape 1,1 milioane de tineri între 15 și 24 de ani în rural. La un calcul rapid aflăm că proiectele finanțate îi au ca beneficiari pe 1.901 dintre ei, adică aproximativ 0,17% din total. Nici măcar 1%. 

Mai mult decât PEO

Implementarea Garanției pentru Tineret - principalul mecanism european de intervenție timpurie pentru NEET – ne arată limitările acțiunilor statului. În PEO însuși, autoritățile publice recunosc că intervențiile anterioare au acoperit doar 14% dintre tinerii eligibili. 

Aproximativ 69% dintre tinerii NEET au rămas inactivi, din cauza unor factori aflați în afara zonei lor de control sau a unor comportamente greu de modificat pe termen scurt. Cu alte cuvinte, instrumentul a funcționat pentru cei mai ușor de activat și i-a lăsat în urmă pe cei mai vulnerabili - tocmai cei din mediul rural.

Lecția ar fi trebuit să producă o schimbare de abordare. PEO o și propune: măsuri integrate, personalizate, bazate pe parteneriate extinse, cu o componentă puternică de activare. Propunerea rămâne o intenție atâta timp cât capacitatea operațională a autorităților publice, dar și a organizațiilor este limitată.

România are, pe hârtie, toate instrumentele necesare. Are strategii naționale, obiective europene, fonduri structurale și programe dedicate. În această ecuație lipsește capacitatea de a transforma aceste instrumente în acțiune reală la nivelul comunității rurale: oameni pregătiți, spații funcționale și servicii accesibile.