Radu Stochița este analist în politici publice și politici de sănătate. Lucrează cu organizații sindicale pe teme de dialog social, negociere colectivă și legislația muncii, iar în trecut a activat în cadrul autorităților publice, inclusiv drept consilier la Ministerul Muncii.
Ar fi mai bine să nu existe nicio restricție și părinții să poată alege ce școală vor, dacă tot nu pot fi cu adevărat obligați să dea copiii la școala de cartier? Sau ar trebui verificate adresele și puși să se înscrie la școala de care aparțin?
Sistemul de educație se confruntă din nou cu perspectiva unei greve generale, la 18 ani de la ultima, la care au cerut o finanțare substanțială a sistemului. Se întâmpla după demisia ministrului de atunci Mircea Miclea fiindcă nu primise cei 6% din PIB promiși pentru învățământ. Cadrele didactice se pregătesc să oprească întreaga activitate de luni, 22 mai, până când Guvernul le majorează salariile. După Revoluție și până acum, angajații din învățământ au făcut trei greve importante, cea mai lungă în 2005.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
