Eseu. Școala românească ne stinge scânteile și ne taie aripile. Ne agită în sus și-n jos până devenim amețiți, ne pune unii împotriva celorlalți într-o competiție absurdă și ne face să ne desconsiderăm atunci când greșim.
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
Indiferent de generație, iubirile din școală sunt însoțite de frici pe care ni le amintim peste ani.