Momentul predării telefonului m-a luat prin surprindere, cu toate că știusem de la început că asta se va întâmpla. Număram tensionată minutele până când nu aveam să îl mai țin în mână. Am vorbit cu mama ultima dată, iar când am apăsat butonul de închidere, încercam să îmi țin în frâu lacrimile.
Profesorul Juergen Handke este cunoscut în lumea academică drept „primul profesor care a avut ca asistent un robot umanoid”. Refuză să-și numească această excentricitate tehnologică ca fiind „futuristă”. „It’s not the future, this is the present!” („Nu e viitorul, acesta e prezentul!”), spune proful. Are un cui și împotriva denumirii de „educație online” care nu are nicio legătură cu ce fac școlile azi. Ar schimba fără remușcare și numele de „profesor” cu „partener de învățare” și roagă lumea întreagă să răsufle liniștită: educația viitorului nu va fi doar online. Va fi mereu dublată de întâlnirile față în față.
În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.