În 2018 am scris și despre oameni din afara sistemului de învățământ - părinți, ONG-iști, antreprenori - care încearcă să producă o schimbare prin educație non-formală, tehnologie, acțiuni comunitare sau susținerea elevilor din comunități sărace.
Am ales, în vreme de război, să discutăm despre școală. Pentru că, atâta vreme cît școlile continuă să funcționeze, avem o șansă să oprim războaiele. Rusia este astăzi, într-un fel, prizoniera involuntară a deciziilor conducerii sale beligerante și care tulbură pacea lumii. Rusia este locul unde, spune o familie de români care locuiește de 8 ani la Moscova, portretul lui Vladimir Putin e în sălile de clasă deși „nu le impune nimeni. Ci pur și simplu ei îl văd ca pe un lider”. Dar în Rusia se face și școală. Să vedem cum. Pentru că am ales să vorbim despre școală.
Gabriela Horincar s-a întors acasă, în România, după aproape două decenii în vestul Europei. Sunt opt luni de când învățătoarea a revenit, iar adaptarea la sistemul nostru de învățământ nu este tocmai ușoară, mai ales că lucrează într-o comunitate de romi dezavantajată. Doar șase elevi din clasa pe care a preluat-o știu să scrie și să citească, deși sunt într-a treia și a patra. Inspirată de modelele educaționale din țările în care a locuit, crede că poate face o schimbare în comunitatea din Prislop, Sibiu.