Scriu, din 2008, despre oamenii, locurile, problemele și speranțele din învățământul universitar și preuniversitar. Am fost în școli uitate de lume, ținute în viață doar de pasiunea unor profesori care voiau să dea o șansă copiilor să evadeze, prin educație, din comunitățile care nu le oferă niciun viitor. Am vorbit cu dascăli care au improvizat grădinițe în casele lor, pentru că în sediile oficiale riscai să-ți pice acoperișul în cap.
De ce am învățat mai mult la școală despre figuri istorice precum Ștefan cel Mare, în timp ce am ignorat robia romilor sau Holocaustul din România? Cum a modelat această perspectivă asupra trecutului nostru felul în care ne raportăm la lumea înconjurătoare? Am discutat aceste aspecte ale programei cu o profesoară de istorie, Anemaria Soreață.
Op Ed. Totul trebuie să fie „pe înțelesul tuturor”, „ușor de aplicat”, „rapid de evaluat”. Când transformăm totul în scheme, tabele și pași „ușor de urmat", pierdem chiar exercițiul prin care mintea învață să lege lucrurile între ele. Metodele mai solicitante duc la o învățare mai profundă.