
Sunt lucrător de tineret. Visez să fac lumea un loc un pic mai bun pentru copii și tineri, pornind de la lucruri simple: hârtie igienică la toaletă, acces la joacă și la sport, profesori empatici dătători de aripi. Văd în fiecare copil un om cu potențial extraordinar și muncec să vadă asta și ceilalți.

Am mers alături de patru adolescenți într-un tur al Bucureștiului comunist, împachetat sub forma unui joc.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
Profesorul perfect nu există, deci n-ar trebui să mire pe nimeni că a fost inventat. Un astfel de exemplu îl regăsim în clasicul „To Sir, With Love”, al cărui protagonist își poartă infailibilitatea din prima zi a primului semestru până la petrecerea de absolvire. Tot de-a lungul unui an școlar se întinde și acțiunea lui „Entre les murs”, laureat cu prestigiosul Palme d’Or. Profesorul filmului e însă mai puțin afectat de microbul desăvârșirii, deci riscă pe alocuri să devină chiar interesant.