
Sunt lucrător de tineret. Visez să fac lumea un loc un pic mai bun pentru copii și tineri, pornind de la lucruri simple: hârtie igienică la toaletă, acces la joacă și la sport, profesori empatici dătători de aripi. Văd în fiecare copil un om cu potențial extraordinar și muncec să vadă asta și ceilalți.

În timp ce roverul Perseverence trimite imagini de pe Marte, școala românească se scormonește de tablete ca toți elevii să participe la ore în timpul pandemiei. Iulia Măndășescu, profesoară pentru învăţământul special și profesor MERITO, observă într-o analiză pentru Școala 9 ce distanță ca de la cer la pământ avem de parcurs în școala românească. Dar nu privește fatalist situația, ci plină de speranță. Știe că în România sunt în continuare cadre didactice care îi învață pe copii să țintească tot mai sus, până la stele.
Plătesc statul și, mai ales, părinții.
Călcatul unei cămăși, un film pe Netflix, fotbal, discotecă incluzivă cu „sclipici și vrăjeli”. Ce poate face un nevăzător și ce cred ceilalți că poate face?