
Sunt lucrător de tineret. Visez să fac lumea un loc un pic mai bun pentru copii și tineri, pornind de la lucruri simple: hârtie igienică la toaletă, acces la joacă și la sport, profesori empatici dătători de aripi. Văd în fiecare copil un om cu potențial extraordinar și muncec să vadă asta și ceilalți.

Ioana Chicet Macoveiciuc, autoarea blogului „Prințesa urbană” și a mai multor cărți pentru copii, a surprins internetul în februarie când a decis să se mute definitiv împreună cu familia în Olanda. După aproape patru luni de „străinătate”, Ioana a povestit pentru Școala 9 cum s-au adaptat la educația olandeză copiii săi, Sofia și Ivan. Cei doi merg la „o școală de limbă”, unde mai vin doar trei români, o școală specială pentru expați, pentru acomodare și învățarea limbii, înainte de a fi integrați în învățământul de masă.
Am vrut să aflăm cât de subiectivă este corectarea lucrărilor de limba și literatură română, așa că am rugat cinci profesori să corecteze același comentariu.
Era o vreme în care scrisorile se redactau pe hârtie velină, se trimiteau prin poștă, în plic timbrat, introdus în cutiile poștale galbene care se găseau de obicei în fața oficiilor poștale. Ajungeau după câteva zile, uneori după câte o săptămână la destinatar. Ce bucurie era atunci când primeai câte o scrisoare de departe, din Hunedoara sau din Iași, pe care era trecut numele tău! Sau din Varșovia, poate, sau din Paris! Cu câtă emoție o deschideai și o citeai!