
Sunt Alina și îmi place să mă joc. Așa mă prezint la începutul întâlnirilor cu copiii. Cumva, am reușit să transform asta într-o meserie, în zona ONG. Cred că fiecare copil merită cadrul în care poate să-și atingă potențialul maxim.

Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
Elevul Mădălin Ghiuler mergea șase kilometri pe jos, prin pădure și pășuni, din satul Mahriu, Vrancea, până la școala din comună. Ajungea rar nu doar din cauza distanței, ci și pentru că nu era deloc motivat. Abia la liceu, un colegiu tehnic din Focșani, a prins drag de învățătură. „Fie ultimul din bancă, fie primul din bancă, fie cel blond, fie cel brunet, toți trebuie priviți la fel și integrați”, spune astăzi tânărul de 26 de ani, profesor de matematică la Liceul cu program sportiv din Focșani. Știe că el a fost excepția, fiindcă regula sunt elevii care umplu statisticile Ministerului Educației la capitolul abandon școlar. Iată povestea sa, cum a relatat-o acesta pentru cititorii Școala 9.
OP-ED. Chiar nu e vremea de război și în educație. E destul în jurul nostru. Ar putea fi însă vremea pentru construcție. Pentru ceva ce de peste 10 ani ne e frică să facem.