
Sunt Alina și îmi place să mă joc. Așa mă prezint la începutul întâlnirilor cu copiii. Cumva, am reușit să transform asta într-o meserie, în zona ONG. Cred că fiecare copil merită cadrul în care poate să-și atingă potențialul maxim.

Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?
În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță.
Este tentant.
Unii activiști, alții în fața unor răscruci esențiale în viață, elevii despre care am scris anul acesta ne spun povestea copilăriei și a adolescenței de azi.
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță vrea să-i mute pe cei peste 1000 de elevi împreună cu cei 82 de angajați din clădirea Colegiului „Gheorghe Șincai” ca să „reabiliteze și să consolideze“ clădirea. Pe hârtie, „consolidarea” este de fapt „lucrări de amenajare”, despre care profesorii și elevii spun că pot fi făcute și fără ca ei să fie relocați. Arhitectul Șerban Sturza, cu o experiență vastă în ceea ce privește patrimoniul construit, spune că relocarea unei școli nu este niciodată o idee bună: „Un șantier care se semnează pentru un an sau doi va dura de două ori mai mult“.