
Sunt Alina și îmi place să mă joc. Așa mă prezint la începutul întâlnirilor cu copiii. Cumva, am reușit să transform asta într-o meserie, în zona ONG. Cred că fiecare copil merită cadrul în care poate să-și atingă potențialul maxim.

Miturile legate de primul ajutor și teama de a interveni în caz de rănire sau înec pot fi vindecate dacă îi învățăm pe copii cum să acționeze în situații de urgență.
Kuna Valentin Gabor are 18 ani, părul blond-castaniu și e mereu atent la cum se îmbracă. Viața lui se învârte între rezolvat variante de Bac acasă la profesoara lui de istorie, desenat rochii inspirate după creațiile caselor de design Dior sau Chanel și familia sa de romi tradiționali, gabori, care fac burlane „de când se știu“. Este primul din familia sa care va da BAC-ul și plănuiește să meargă la facultate. Pe lângă pasiunea pentru modă, vrea să vorbească despre prejudecățile la adresa romilor. „Nu pot să-mi văd doar de pasiunile mele, în timp ce încă sunt români care spun că toți romii sunt hoți sau vor doar să facă mulți copii.“
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?