
Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.

Profesorii și învățătorii simt că rezistența elevilor pentru a parcurge un text a scăzut semnificativ în ultimii 4 ani, arată un sondaj realizat la finalul anului trecut de publicația americană de educație EdWeek. Deși cercetarea nu răspunde și la întrebarea „de ce?”, vinovate, cel mai probabil, cred specialiștii din educație, sunt pandemia de COVID-19 și dispozitivele tehnologice care concurează pentru atenția elevilor. Cu un attention span al copiilor din ce în ce mai scăzut, profesorii simt că a devenit o provocare să-i mențină implicați în lectură o perioadă mai mare de timp. Care sunt soluțiile?
Ce rămâne după o viață de muncă alături de elevi? În unele aspecte, sinceritatea. Profesoara de matematică Dorina Jugureanu recunoaște că a fost formată într-un sistem de educație vechi, cu bune și rele. De pildă, îi pare rău că i-a luat mult să se scuture de lecția „nu vorbi neîntrebat”, pe care a prins-o și ea la școală. Ea a istorisit pentru Școala 9 o istorie care integrează destinul mai multor colege și colegi și a unor generații de elevi care astăzi la rîndu-le au copii și se uită la școală cu nostalgie și realism.
„Din adolescență am simțit că ceva e în neregulă cu mine, dar nu puteam să spun ce”, explică Bianca, 23 de ani, în acest articol din seria Școala 9 „Cum te simți”, despre sănătate mintală. În copilărie, când rămânea singură cu mama ei, căci tatăl pleca din oraș cu munca, Bianca se temea permanent. Mama fetei era diagnosticată cu tulburare bipolară, iar Biancăi i se părea imprevizibilă mereu. Acum câteva luni, Bianca, studentă la Psihologie în Cluj, a mers la psihiatru și a aflat că are și ea o afecțiune psihică, tulburare de personalitate borderline, și atunci a început să se înțeleagă mai bine.