Respiră peliculă, scrie-n versuri și când vede galben îmbrățișează.
Să contest sau să nu contest. Aceasta era întrebarea cu care deschideam articolul de acum două săptămâni și pe care îl încheiam cu promisiunea de a vorbi în următorul editorial despre centrele de contestații și despre diferențele de notare care, spuneam noi, nu sunt ce par a fi.
Bate din picioare, asemeni lui Goe, dar nu pe peronul din urbea X, ci pe o terasă cochetă de pe o îndepărtată insulă din arhipelagul dodecanez.
Bate din picioare, lovește cu furculița în farfurie, strigă.
„I deserve it!”
Părinții încearcă să-l liniștească, spunându-i ceva în șoaptă, dar copilul continuă să strige că i se cuvine acel ceva (nu contează ce) și că ei, părinții, trebuie să îi îndeplinească dorința. Scena a continuat încă vreo 5 minute, timp în care ospătarii au încercat să afle care este problema, iar mama a plecat cu copilul care nu contenea cu strigătele.
Noul an școlar aduce noutăți cu privire la structura și programa pentru examene, dar vine și cu probleme vechi, care se acutizează. Cum este supraaglomerarea școlilor din București. Elevii de-a IV-a de la Școala Nr. 79, de pildă, încep anul într-o clădire vecină, la demisolul Seminarului Teologic Ortodox București, din lipsă de spațiu. Mai mulți părinți se gândesc că cei mici ar putea fi „abuzați” de liceenii seminarului și s-au plâns școlii și chiar Ministerului Educației. „Aceste temeri nu își au fundament”, spun directorii școlii și ai seminarului, dar un psiholog explică de unde pot să apară.
