Planurile-cadru sunt documentele care stabilesc disciplinele obligatorii, numărul de ore pe săptămână pentru fiecare dintre acestea și numărul de ore alocat opționalelor. Printre modificările pe care le au în vedere reprezentanții Ministerului Educației se află: tăierea unor ore de fizică și adăugarea mai multor ore de latină pentru liceenii de la Profilul Umanist, iar pentru elevii de la Specializarea Științele Naturii mai multe ore de chimie și de biologie.
Astăzi redăm opinia lui Radu Szekely despre aceste propuneri. Expertul este cunoscut, printre altele, fiindcă a fost directorul de cabinet al ministrului Ecaterina Andronescu, în cel de-al IV-lea mandat al său, și pentru că a fondat școala finlandeză de la Sibiu. Acesta a explicat pentru Școala 9 cum crede că ar trebui să arate planurile-cadru pentru a scăpa „de critica permanentă a unora că o parte dintre materii sunt inutile”.
Observațiile lui Radu Szekely pe scurt:
- nu se modifică paradigma educațională tradițională
- este nevoie de mai multe flexibilizare a modului în care sunt plănuite orele
- ar trebui ca cel puțin 18-20 de ore să fie curriculum la decizia școlii
- este nevoie de o abordare transdisciplinară (înțelegerea unei informații din perspectiva mai multor discipline, inclusiv pe fuziunea dintre discipline)
Planurile-cadru propuse nu modifică suficient paradigma educațională tradițională, despre care majoritatea specialiștilor spun că este depășită: nu reflectă societatea în care trăim şi nevoile sale. De aceea, în statele moderne din Europa și nu numai au fost dezvoltate viziuni profund noi.
Cred că este nevoie de o abordare mult mai spectaculoasă, de o resetare completă, nu doar de o cârpire pe ici pe colo, cu o oră în plus aici și două mai puțin dincolo. Nu cred ca sistemul de învățământ se va adapta mai mult la nevoile elevilor din ziua de azi dacă nu se va schimba nimic fundamental.
Este nevoie de flexibilizarea profundă a planurilor-cadru, prin includerea într-o măsură mai mare a unor teme transcurriculare complementare disciplinelor tradiționale, discipline care ar trebui să aibă o pondere mult mai mică la liceu.
Se presupune că, la absolvirea a nouă ani de învățământ primar și gimnazial, elevul are deja dezvoltate competențele de bază și are o cultură generală pe care să construiască ce vrea el în timpul liceului.
Ponderea disciplinelor obligatorii, din trunchiul comun, ar trebui mult diminuată, la maximum 30-40% din numărul total de ore, în favoarea învățării bazate pe interesul propriu, pe nevoile de dezvoltare identificate în cazul fiecărui elev.
Aș propune un trunchi obligatoriu al curriculumului care să includă maximum 10-12 ore pentru disciplinele comune, care să genereze competențele de bază necesare profilului respectiv.
Iar la decizia școlii aș lăsa 18-20 de ore cel puțin astfel încât elevul să se poată concentra pe cunoștințe de interes local sau personal. Literatura de specialitate din educație din prezent vorbește despre trei categorii de deprinderi necesare pentru a asigura succesul tinerilor în viață și în muncă:
(i) deprinderi legate de învățare și inovare (gândirea critică, comunicare, colaborare și creativitate);
(ii) deprinderi necesare pentru reușita în viață și carieră;
(iii) TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor) și media.
Din păcate, eu nu prea văd în aceste propuneri de planuri-cadru în ce fel formarea acestor deprinderi devine parte a procesului de învățare. Nu văd cum elevilor o să li se permită să aleagă acele cursuri pe care le consideră interesante și relevante pentru ceea ce vor ei să facă în viață.
De exemplu, un liceu ar putea crea o ofertă proprie de 100-150 de ore săptămânale pentru toate clasele de pe un nivel, indiferent de profil, iar elevii vor trebui să-și aleagă cel puțin 18-20 de ore săptămânale din oferta respectivă. Astfel, am putea să permitem o flexibilitate mult mai mare în privința managementului resurselor umane, s-ar reduce numărul de elevi dintr-o clasă în grupe mai mici cu aceleași interese. Nu în ultimul rând, învățarea ar fi mult mai relevantă pentru fiecare elev și ar crește gradul de responsabilitate al elevilor și profesorilor.
Dar ca să ajungem la o astfel de dinamică modernă, trebuie regândită paradigma curriculumului, nu o corectare minoră a celui existent.
Totodată, aș propune o abordare transdisciplinară. Având în vedere că curriculumul național pentru învățământul primar şi gimnazial se axează pe formarea competențelor cheie, cel pentru învățământul liceal ar trebui să fie centrat pe dezvoltarea şi diversificarea acestor competențe.
De exemplu, competența de sensibilizare și exprimare culturală ar putea fi dezvoltată transdisciplinar prin abordarea ei în arte, filosofii, ideologii religioase și istorie. Astfel am putea să realizăm cursuri integrate, unde ne concentrăm pe ce învață elevul, nu pe ce materie trebuie predată.
În felul acesta, am scăpa și de critica permanentă a unora că o parte dintre materii sunt inutile. S-a discutat despre scoaterea religiei din planurile-cadru, dar eu cred că înțelegerea religiilor, a istoriei lor și a influenței pe care o au în viața noastră reprezintă o precondiție a funcționării noastre în societate.
Însă nu mă refer doar la înțelegerea religiilor, ci și a celorlalte ideologii și curente filosofice. Pentru că acesta ar trebui să fie scopul planului-cadru: dezvoltarea capacității de a înțelege și a folosi o informație, nu să parcurgi o materie într-un anumit număr de ore.
Ca să concluzionez: cred că profesorii care predau la liceu ar trebui să aibă libertatea de a-și gândi lecțiile împreună, transdisciplinar, în funcție de nivelul elevilor, al realităților locale - inclusiv profilul economic al regiunii etc.
