
Andreea Zigu și Diana Tănase sunt eleve în clasa a X-a la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău. Fac amândouă parte din clubul de dezbateri și din Clubul Interact.

Șase elevi din Ucraina se pregătesc pentru o carieră în balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Au între 12 și 19 ani și au ajuns în România singuri sau cu mamele la scurtă vreme după ce Rusia a declanșat războiul. Acum, învață limba română cu ajutorul colegilor și profesorilor și descoperă hora românească la orele de dans tradițional. Iar ca să înțeleagă mișcările de balet nici nu e nevoie de cuvinte; gesturile sunt suficiente. Cel mai mult apreciază la profesorii români faptul că-i lasă să ia pauză în weekend.
Dincolo de multe altele petrecute de-a lungul verii care se apropie de final, un eveniment cinematografic a atras atenția (un eveniment cinematografic dominat de roz, așa cum ne-am dori să fie și viața noastră, inclusiv componenta profesională a acesteia) – premiera filmului Barbie (2023, regia Greta Gerwig). Filmul a suscitat un anumit interes în rândul publicului adult (din ce am citit este vorba tocmai de un film pentru un public adult, în ciuda a ceea ce pare a fi) și a generat comentarii diverse (cum stă bine oricărui produs artistic): pro, contra, neutre.
Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?