
Lucrează la Gazeta Sporturilor începând din 2005, fiind redactor și producător de emisiuni. Desemnat de Asociaţia Presei Sportive din România jurnalistul anului 2018 în presa scrisă sportivă, alături de alți doi colegi ai ziarului. Din 2018 scrie și pentru Libertatea.

O asociație de părinți a făcut o revoluție în orașul Bacău. Autoritățile locale au propus ca Școala „Nicu Enea”, la care au înscriși copiii, să fie arondată unui liceu din oraș pentru că are mai puțin de 300 de elevi, pragul cerut de lege ca să își păstreze personalitatea juridică. Ar fi însemnat să se desființeze posturi și, cel mai probabil, elevii să fie mutați în centru. Părinții au făcut anul trecut mai multe proteste și au convins politicienii locali că școala lor, cu promovabilitate 100% la Evaluarea Națională și fără abandon școlar, merită să rămână de sine stătătoare. Mai au un hop de trecut la Ministerul Educației, ultimul for care ia decizia, dar demersul lor atrage atenția asupra nevoii de școli de calitate la periferia orașelor.
12 limbaje de programare și 10 mii de absolvenți de liceu, o trupă de teatru și musical și peste 30 de meciuri de fotbal elevi-profesori. E o simplificare telegrafică a celor 50 de ani pe care Marcel Homorodean i-a petrecut la catedră, în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Profesor de informatică, în 2012, dintr-o „aberație”, cum îi place să spună, a strâns laolaltă o mână de elevi și a creat trupa de teatru a colegiului, o trupă care îi aduce pe elevi la liceu alături de faima rezultatelor la olimpiade internaționale. Trupa Vianu a lui Homorodean a fost pentru unii absolvenți rampă de lansare către scenele mari, dar a fost pentru toți ceva-ul care i-a pus liceului majusculă.
Bate din picioare, asemeni lui Goe, dar nu pe peronul din urbea X, ci pe o terasă cochetă de pe o îndepărtată insulă din arhipelagul dodecanez.
Bate din picioare, lovește cu furculița în farfurie, strigă.
„I deserve it!”
Părinții încearcă să-l liniștească, spunându-i ceva în șoaptă, dar copilul continuă să strige că i se cuvine acel ceva (nu contează ce) și că ei, părinții, trebuie să îi îndeplinească dorința. Scena a continuat încă vreo 5 minute, timp în care ospătarii au încercat să afle care este problema, iar mama a plecat cu copilul care nu contenea cu strigătele.