„Nu mai existăm ca educație, nu mai existăm economic”, este concluzia amară a fostului învățător. Vorba acestui om dintr-un sat uitat al României coincide cu discursul-fanion al marilor organizații precum UNESCO sau OECD: nu poți avea dezvoltare economică, dacă nu investești în educație.
Case părăsite, ulițe goale, locuințe care stau să cadă și o liniște apăsătoare. Aceasta este comuna Bătrâna, din Ținutul Pădurenilor. Un platou așezat între Depresiunea Țării Hațegului, Valea Mureșului și înălțimile Munților Poiana Ruscă. Un paradis uitat.
Iar numele Bătrâna pare unul predestinat, pentru că media oamenilor care mai trăiesc aici este de aproape 65 de ani.
Școala 9 l-a provocat pe primarul Radu Herciu la depănat amintiri de pe vremea când pașii îl purtau nu spre primărie dimineața, ci spre școala din sat. A fost învățătorul comunei din 1976, de când a terminat Liceul Pedagogic de la Deva.
Foto: Una dintre serbările organizate cu elevii săi
„N-am vrut ca locul în care m-am născut, în care am educat copiii să moară”
„Tatăl meu mi-a spus: «Radule, hai acasă! Să fii învățătorul comunei». Eu când am fost copil am avut șase-șapte învățători care veneau și plecau când voiau ei. Era greu pentru copilași și l-am ascultat. Îmi amintesc că la repartiție, când am ajuns în fața comisiei eu le-am zis: «Vreau să fiu învățător la Bătrâna». S-au uitat ciudat la mine, președintele credea că glumesc, dar i-am spus că nu e nicio glumă. «Să-i faceți repede repartiția să nu se răzgândească!», le-a spus celor de la Deva. Dar eu mi-am dorit din prima să mă întorc acasă, în locul unde m-am născut și crescut”, povestește cu emoție Radu Herciu.
Bărbatul de 64 de ani e tot mai convins că va rămâne în satul în care s-a născut până la sfârșitul zilelor. Locul îi este prea drag. De asta s-a întors în urmă cu 44 de ani, după studii, acasă, de asta a decis în 2000 să fie primar.
„N-am vrut ca locul în care m-am născut, în care am educat copiii, să moară, să dispară de pe harta României. Iubesc locul ăsta, n-aș putea să renunț niciodată la inima mea, la locul unde m-am născut”.
Copiii au învățat la lampă până în 2000
Acum, când copiii din Bătrâna împlinesc șase ani, cât să meargă la școală, părinții se mută. Ar putea fi numită migrație educațională, așa cum în marile orașe părinții își fac vize de flotant pentru un loc la o școală mai bună. Radu Herciu o numește însă supraviețuire și îi înțelege.
Își amintește că avea zilnic un program de la 8 la 14. Nu puteau să se întindă mai mult, fiindcă nu aveau curent electric în școală și mai ales iarna nu-și permitea să-i prindă întunericul.
De altfel, și azi, din cele patru sate ale comunei (Piatra, Răchiţaua, Faţa Roşie și Bătrâna), doar în Bătrâna există curent electric. Restul stau seara la lampă. Și asta înseamna că și copiii învățau tot la lumina stinsă a lămpii. Încălzirea clasei se făcea la soba pe lemne. Nici asta nu s-a schimbat. În aproape toată comuna, încălzirea și gătitul se fac la sobele cu lemne și astăzi.
„Copiii se descurcau foarte greu. Atunci părinții nu puteau să-i ajute prea mult. Pot să spun că de multe ori rămânem cu ei și îi ajutam. Cum se zice acum prin oraș erau ore de afterschool. (râde) Mi-a plăcut mult tot ce-am făcut, mai ales că am predat de toate la școală.”
„Aveam clasele I-IV, dar să știți că am avut și copilași mai mici, de 4-5 anișori. Îi învățam să numere, să țină creionul. N-aveam încotro”, povestește fostul învățător.
Se lasă îmbătat de amintiri: „Erau vremuri frumoase când educam și modelam tinere talente. Așa cum am învățat la Liceul Pedagogic din Deva. Vă dau cuvântul meu de onoare că dacă aș avea acum posibilitatea să fiu din nou învățător aș renunța imediat la scaunul de primar. Acum aș pleca de la Primărie pentru un loc de învățător!”
„N-am vrut să-i abandonez, să meargă zeci de kilometri pe dealuri să ajungă la o altă școală”
Acum clădirea școlii este părăsită. „Școala era aici, în comuna Bătrâna, într-o căsuță dichisită. Avem o singură sală de clasă, dar și o cancelarie micuță. Eu eram singurul învățător de-aici, vă dați seama că mă simțeam ca acasă.”
La începuturi, în comună erau chiar două școli și clasa învățătorului Herciu număra 15-18 copii. În 2002, a sunat clopoțelul pentru ultimii trei elevi ai săi. „În 2000 am ieșit primar, dar am primit o dispensă de doi ani să duc generația la bun sfârșit. N-am vrut să-i abandonez, să meargă zeci de kilometri pe dealuri să ajungă la o altă școală sau să le vină alt învățător. N-am acceptat să-i las singuri, am terminat cele patru clase cu copiii mei”, povestește primarul.
Foto: Una din clasele numeroase ale fostului învățător Radu Herciu
Radu Herciu își umple acum timpul cu treburile administrative. Crede însă că formarea de dascăl l-a ajutat la scrutin de la început. „Când s-a pus lacătul pe școală în 2000, am decis să intru în politică. Și, cu ambiția mea de dascăl, de 20 de ani sunt primar”.
Tot de două decenii a rămas singurul pe liste, din partea PNL. De obicei și oamenii vin în număr mare să-l voteze fiindcă este învățătorul satului, fiul locului, omul lor. Acum prezența la vot a fost de 89%. Adică din 167 de oameni pe listă, au votat 150. Un adevărat exercițiu de democrație. Sau un prilej de ieșire din rutină pentru bătrâneni.
Miza mandatului: asfaltarea unui drum forestier de 30 de kilometri
Primarul ales pentru a șasea oară deja spune însă că și-ar fi dorit alegeri mai palpitante, să lupte cu un contracandidat. Dar nu e nicio bătaie pe o comună atât de izolată și cu atât de puține resurse. „Cum noi suntem o mână de oameni nu putem să accesăm fonduri europene, deci trebuie să ne descurcăm din fondurile Primăriei. Vreau să îmbunătățesc infrastructura. Mă chinui de ani de zile să fac un drum de legătură cu Dobra. Din Dobra până în Bătrâna sunt 30 de kilometri de drum forestier, dar în acte e trecut ca drum județean. Nici vorbă de așa ceva! Deplasarea se face cu tractoarele, căruțele sau o mașină mai țeapănă. Suntem uitați de lume, de ce nu vreți să mă înțelegeți?”, spune revoltat primarul.
Dar nu-ți trebuie mai mult de matematica celor patru clase primare, pe care o preda Radu Herciu pe vremuri elevilor săi, ca să înțelegi care sunt provocările pentru o comună atât de mică și săracă. Acest drum de 30 de kilometri, dacă ar fi amenajat, le-ar face oamenilor accesul la medic mai ușor. În comună nu mai există niciun cadru medical din 1989. Nici magazin. Sătenii își cumpără alimentele de la un băiat care vine cu mașina în fiecare săptămână. Un fel de magazin ambulant.
Până și fiica învățătorului a plecat în Deva, unde lucrează ca vânzătoare la un magazin. „Am rămas noi, vârsta a treia. Așa dispar, din păcate, comunele și satele românești, prin depopulare. Viața la Bătrâna nu e deloc ușoară, aici se trăiește exclusiv pe munca palmelor.”
Foto: Biserica din Bătrâna, Hunedoara
Vacanța „ca în poveștile lui Creangă”
Speră că pandemia, care a transformat cu totul felul în care se face turism, să-i aducă amatori de vacanțe tradiționale. „Pe cei care vor să ia aer și să simtă mirosul naturii îi invit la Bătrâna. Cea mai frumoasă vacanță, relaxare pe măsură, lângă căpița de fân. Avem două rezervații naturale «Codrii seculari», chiar aș vrea să facem cu Ocolul Silvic un proiect de amenajare. Mai e și o peșteră de vizitat. Cele patru elemente ale comunei noastre sunt o căsuță micuță, liniște, aer curat și apă rece”, se erijează fostul învățător în ambasador turistic. Completează: „Credeți-mă că o să se simtă ca în poveștile lui Ion Creangă”.
„Amintirile” lui Creangă sunt în materia de clasa a IV-a. Primarul se întoarce mereu, aproape fără să-și dea seama, către profesia sa de suflet. Știe cel mai bine că fără școală, o așezare se stinge încet. „Vreau să vă spun că cea mai mare dezamăgire a mea este că trăim într-un loc izolat, cu păduri multe. Pe noi nu ne bagă nimeni în seamă aici. Nu dau doi bani pe noi oamenii politici sau guvernanți acestei țări. Nu mai existăm ca educație, nu mai existăm economic.”
