Iarina Taban, președinta Asociației Lindenfeld, a făcut prima oară voluntariat la 12 ani. Împreună cu o colegă de școală a început să lipească afișe prin cartier în care îi avertizau pe stăpânii de căței despre pericolele parvovirozei și despre vaccinare. Apoi, un an mai târziu, a gândit o campanie de prevenire a fumatului juvenil. Și de atunci nu s-a mai oprit. Au continuat ani de organizare de evenimente și implicare, până când a înființat asociația și a demarat programul „Ajungem Mari”. Proiectul susține educația din centre de plasament și medii defavorizate.
În pandemie, educația acestor copii este și mai amenințată. Cu eforturi mari, au trimis calculatoare și laptopuri în centre din țară, dar chiar și așa tot stau câte șase-zece copii la un singur calculator. Tablete s-au distribuit mai mult în București.
În cei șase ani de la demararea proiectului, cu ajutorul voluntarilor, au organizat sesiuni săptămânale de recuperare școlară, consiliere vocațională, educație financiară, pentru sănătate, educație civică și informatică. Și voluntarii au tot venit. În București nu au avut niciodată probleme să găsească oameni care să se implice, cum s-a întâmplat în alte județe.
Pandemia a schimbat însă acest lucru și numărul de voluntari a scăzut de cinci ori față de anul trecut. Înscrierile continuă încă o săptămână, până pe 18 octombrie, cu speranța că vor fi suficient de mulți voluntari care să îi sprijine pe copiii din sistem să recupereze din materia pierdută. În acest moment, cea mai mare nevoie de voluntari este în județele: Buzău, Arad, Vrancea, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Dolj, Gorj, Galați, Dâmbovița și Sibiu. Programul se desfășoară în 24 de județe și ajută 2400 de copii.
Într-un interviu pentru Școala 9, Iarina Taban a povestit despre provocările pe care le întâmpină în vremea pandemiei în lucrul cu copiii, dar și despre satisfacția de a oferi din timpul tău: „oferi două ore pe săptămână și capeți sens”.
Foto: Iarina Taban, fondatoarea programului „Ajungem Mari”
Două ore pe săptămână pentru pregătirea unui copil
Ce trebuie să facă voluntarii Ajungem Mari?
Voluntarii se înscriu pentru a face o oră - o oră jumate de ședințe interactive. Restul de timp până la două ore pentru a pregăti activitatea, pentru că fiind online nu mai merge să te bazezi pe spontaneitatea de la fața locului. Activitatea poate însemna să intre pe o platformă, să pregătească o fișă sau un joc, o prezentare în Power Point.
Cele mai mari nevoi acum sunt pe disciplinele română și matematică și, având în vedere că lucrăm cu copii de la 6-7 până la 20 de ani, nivelul variază foarte tare. Voluntarii ne spun dacă se simt pregătiți să lucreze cu un copil mai mic, că poate au avut experiența asta în familia lor sau că pot să meargă către matematică de bacalaureat, de exemplu. Pentru fiecare vom găsi cu cine să lucreze.
Limbile străine sunt iarăși importante pentru că mai ales în mediul rural și în orașele mici am observat că nu fac mare lucru la școală. Apoi, mai sunt diverse materii pentru bacalaureat, de exemplu, sau pentru admiterea la facultate pentru care îi vor pregăti individual pe unii copii. Cineva ne zicea ieri că se poate înscrie pentru chimie și atunci îi identificăm pe copiii care au nevoie de meditații la chimie.
Altă variantă ar fi să facă activități de cultură generală. Noi am pregătit niște cursuri pentru educație financiară, educație pentru sănătate, educație civică și TIC și pot folosi aceste suporturi care sunt adaptate și create de specialiști, în colaborare cu psihologii, și se potrivesc copiilor cu care lucrăm. Apoi, dezvoltare personală, autocunoaștere. Teama noastră este că fiind foarte mulți copii la același calculator, zece copii pe un calculator, având și școala online, educatorii vor fi și ei puțin stresați să îi poată împăca pe toți și atunci activitățile școlare sau extracurriculare vor fi lăsate pe planul doi. Adică, română, matematică, în primul rând și dacă mai rămâne timp, altceva.
Sunt apartamente sau centre unde copiii au primit tablete, dar sunt puține și sunt în general în București. În țară situația era mai tristă în primăvară, dar am mai trimis laptopuri sau calculatoare și acum ar fi un calculator la șase copii sau la zece copii.
„Foarte puțini oameni se mai gândesc la voluntariat când nu au siguranța zilei de mâine”
Din experiența ta, sunt oamenii mai deschiși în ultimii ani să facă voluntariat?
În ultimii ani, da. Și am văzut o creștere a numărului de voluntari și în țară. Bucureștiul avea oricum mulți voluntari de la început pentru că aici există o cultură a voluntariatului, oamenii sunt mai deschiși, au fost expuși la mai multe variante de voluntariat. Dar în județele cu mai puține oportunități sau în orașele mici, ne-a fost foarte greu și în ultimii ani. Nici nu ne-am aventurat în unele județe. În Vaslui, de exemplu, de câte ori am făcut apel la voluntari, nu am găsit. Sau au fost județe în care am renunțat acum trei-patru ani, de exemplu Alba, Vâlcea. Însă am încercat ușor-ușor, cu ajutorul presei locale, să le spunem oamenilor de oportunitatea asta. Fiindcă este o oportunitate și pentru ei, nu doar pentru copiii din centre.
Voluntariatul te împlinește și săptămâna ta capătă sens. Dar pentru oamenii care au grija zilei de mâine, e un lux voluntariatul.
Din păcate, ce observăm acum, de când facem recrutări în perioada asta de incertitudine, este că foarte puțini oameni se mai gândesc la voluntariat când nu au siguranța zilei de mâine, nu știu dacă vor fi sănătoși, dacă vor mai avea job, cum va mai fi școala copiilor în continuare. Și avem mult mai puține înscrieri, chiar de cinci ori mai puțini decât anul trecut, când am avut 3000 de înscrieri la voluntariat. Acum a devenit un lux.
„Mulți dintre voluntarii noștri spun că primesc mai mult decât dăruiesc”
Ați simțit o mentalitate diferită în ceea ce privește voluntariatul, în funcție de vârstă?
Majoritatea voluntarilor noștri de acum au 30-40 de ani. Mai avem și persoane de 60 de ani, dar sunt persoane care sunt foarte deschise și au venit cu bucurie la trainingurile noastre și au testat metodele interactive de lucru. În același timp, am mai avut profesori care au venit foarte rigizi și le-a fost greu să înțeleagă că ei trebuie să se ridice și să se joace cu copiii și să-i atragă spre învățare. Ei ziceau: nu, copiii trebuie să învețe, e obligația lor. Le-a fost greu acestor profesori. Dar oamenii mai în vârstă care au venit la noi, imediat s-au ridicat de pe scaun și s-au jucat și au înțeles că mai ales copiii din centrele de plasament o să vină la activitate doar dacă le e drag de tine și de activitate.
În orașele mici ne lovim de mentalitatea asta: părinții își trimit copiii la voluntariat, zic că asta e treabă de adolescenți. Și noi încercăm să le explicăm că de fapt noi lucrăm cu copiii cu traumă, ei au nevoie de oameni cu experiență și că ar fi grozav dacă ar veni și ei, nu doar copilul.
Unde ar trebui să se insufle apetența pentru a face voluntariat?
Empatia se dezvoltă în jur de 12 ani. Ar fi grozav dacă măcar începând din gimnaziu am avea exerciții practice la materia de care se speriau mulți oameni și ziceau că e rigidă și depășită, adică educația civică.
Noi avem acum un suport de curs de educație civică și am văzut că mulți voluntari au dat un pas înapoi. Se întrebau de ce le-ar plăcea, de ce i-ar atrage pe copii informațiile astea. Dar dacă au o parte practică în care vezi că oricine poate să ajute, cu un mic efort și cu puterile de acum poți să schimbi ceva, asta îi dă copilului o mare încredere în forțele lui. Voluntariatul nu doar că îl ajută să se dezvolte, să aibă o gândire sănătoasă și mai departe să fie un cetățean responsabil, îl ajută și pe el să aibă o viață mai bună. Observăm că mulți dintre voluntarii noștri spun că primesc mai mult decât dăruiesc, că au învățat foarte multe, că și-au dezvoltat abilitățile, că sunt mai curajoși și comunică mai bine, că sunt mai organizați, mai toleranți, mai răbdători.
Fiecare experiență te învață câte ceva. Ideea ar fi să aduci cât mai multe activități practice în viețile copiilor de la vârste fragede, ca ei să se dezvolte din timp și să aibă orientarea spre a ajuta și a nu fi doar în pătrățica lui.
