Sunt fotograf de la 12 ani. Mereu am încercat să demonstrez că o fotografie poate valora cât o mie de cuvinte. Provin dintr-o zonă muntoasă, iar când vezi genul acela de peisaj în fiecare zi, e mai ușor să te uiți la un cadru și să înțelegi ce se întâmplă fără a mai fi nevoie să îl descrii. Sunt student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și băiatul cu camera peste tot.
„Am ratat câteva săptămâni”, îmi spun mulți profesori și directori de școli. „Nu am știut ce să facem, fiecare a făcut ce a vrut, iar unii nu au vrut să facă nimic”, completează un director. Probabil că așa este: ne-a prins criza total nepregătiți, ca de obicei, aș spune eu. Însă în acest moment nu ne ajută cu nimic să intrăm în paradigma lamentărilor sau învinovățirii unei instituții sau alteia.
Avem astăzi la doi pași de noi un alt război, după 80 de ani de pace în Europa, timp în care abia am avut vreme să digerăm tot răul și tot întunericul venit din discriminare, xenofobie și antisemitism. Am citit jurnalele unor tinere evreice, victime ale unuia dintre cele mai cumplite episoade din istoria recentă - Holocaustul. Lecturi terifiante, dar necesare. A studia fenomenul Holocaustului înseamnă a explora poveștile mânate de curaj, speranță, reziliență pentru ca rasismul să devină un arhaism.
O mamă povestește cum își crește fetița de 11 ani în spiritul valorilor feministe.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.