O abordare în răspăr cu filosofia România Educată, în care grupurile de lucru cu societatea civilă, conferințele cu presă și rapoartele extinse erau la ordinea zilei, aproape că nu îți vine să crezi că atât forma consolidată a legilor educației, cât și proiectul prezidențial transformat în platformă pentru realegerea președintelui Iohannis au fost coordonate de același om. Unul care se revendică de la societatea civilă și care a avut o activitate prolifică în fruntea mișcării de reprezentare studențești, de la nivel național și european.
Dacă legile educației nu vor fi făcute publice decât în momentul în care ele sunt puse pe circuitul de avizare, înainte de a fi adoptate de Guvern (așa cum Ligia Deca a dat de înțeles), cetățenilor le mai rămâne o singură pârghie. Ei vor mai putea contribui la ameliorarea variantelor legilor educației doar prin contactarea parlamentarilor din comisiile pentru învățământ din Camera Deputaților și Senat, în speranța că aceștia ar putea prelua o parte din doleanțele cetățenilor.
Totuși, controlul parlamentar ineficient asupra Ministerului Educației ne arată că interesul aleșilor de a duce bătălii în numele societății civile pe teme sensibile și polarizante precum învățământul este scăzut, mai ales într-un an fără alegeri. Având în vedere faptul că majoritatea PSD-PNL-UDMR deține circa 70% din locurile din Parlament, susținând coaliția de guvernare, nu ar trebui să ne surprindă nici crearea unei comisii comune a deputaților și senatorilor care să treacă pachetul de legi cu ușile închise, într-un ritm alert și fără intenția de a integra propunerile experților sau ale societății civile.
Într-un fel sau altul, legile Educației au fost, totuși, scurse către presă, ajungând să fie comentate de mai multe publicații de nișă. Acestea au fost publicate integral pe site-ul Știripesurse.ro. Deși nu a confirmat că acestea sunt legile, ministrul nu a ezitat să le comenteze la radio, făcând declarații inclusiv pe marginea propunerii controversate de introducere a admiterii separate la liceu.
Cu alte cuvinte, legile există, cineva le-a scos la lumină fără mandat, sunt comentate abitir, doar răspunderea publică lipsește, precum și perspectiva ca propunerile societății civile să fie integrate ulterior adoptării pachetului de către Guvern.
Este o obligație legală sau una morală ca ministrul Educației să prezinte noul pachet legislativ în domeniul educației, înainte ca acestea să fie adoptate de Guvern?
Există, din punctul meu de vedere, două chei de lectură asupra procesului:
- Dacă apreciem Legile Deca ale învățământului ca fiind doar o formă consolidată a Legilor Cîmpeanu, Legea transparenței decizionale nr. 52/2003 poate acoperi lipsa repunerii în transparență decizională a pachetului de legi, atâta timp cât ele au stat o dată în consultare publică, în această vară. Însă, această cheie de lectură nu face decât să demonstreze inconsistența ministrului Deca, aceasta declarând public că ele vor fi publicate după vacanța de iarnă, pentru ca discuțiile pe marginea lor să fie purtate într-un mod așezat și incluziv. Mai mult decât atât, această cheie de lectură este inconsistentă întrucât, dacă Legile Deca sunt într-adevăr doar o continuare, cu modificări subțiri în puncte neesențiale ale legilor Cîmpeanu, nu se justifică așteptarea îndelungată, tergiversarea calendarului inițial anunțat pentru adoptarea lor. De amintit că, la finalul anului trecut, Ligia Deca declara următoarele, potrivit Edupedu.ro: ,,Înțeleg așteptarea din sistem și promit că la începutul anului viitor ea va avea ca rezultat acest nou pachet legislativ în spațiul public”.
- Dacă apreciem Legile Deca ca fiind unele noi, cu modificări substanțiale față de varianta lui Sorin Cîmpeanu, atunci Legea transparenței decizionale (și spiritul legii, aș adăuga) obligă ministrul nu doar să repună legile în transparență decizională, ci și să dea curs inițiativei societății civile de a organiza dezbatere publică pe marginea lor. Potrivit articolului 7, alin. 9 al Legii transparenței decizionale, autoritatea publică trebuie să organizeze un astfel de context de dezbatere dacă o asociație solicită acest lucru.
O întrebare rămâne, însă, la fel de valabilă: de ce nu ar vrea ministrul Educației să publice legile care transpun proiectul care i-a definit întregul parcurs profesional din ultimii ani, anume România Educată?
Dacă legile educației ar fi într-adevăr atât de reformiste, ce anume o împiedică pe Ligia Deca să le prezinte publicului larg, să poarte un dialog onest pe marginea lor?
Legile există, fiind comentate și citite de către toată lumea. Lipsește însă răspunderea publică, dialogul, onestitatea și asumarea, iar asta nu face decât să antreneze lipsa de încredere în instituții și să mărească prăpastia între legiuitor și cetățean.
Pe un tărâm al neîncrederii, suspiciunii, bănuielii, al dialogului surzilor ai cum să faci destule, dar cu siguranță nu ai cum să reformezi cel mai masiv sistem public din România - educația.
