ALT-Școala / Îmbrăcămintea smart care monitorizează temperatura, respirația și ritmul cardiac al copiilor

ALT-Școala / Îmbrăcămintea smart care monitorizează temperatura, respirația și ritmul cardiac al copiilor

Campanie susținută de BRD Groupe Société Générale. Când totu-n jur e smart, de ce n-ar fi și hainele, se întreabă Victoria Dănilă, mama unei fete de 10 ani care și-ar fi dorit să aibă parte de așa ceva când fiica ei era nou-născută. Victoria a născut prematur, astfel că fiica ei a trebuit să fie monitorizată permanent o perioadă. Asta a adus stres și îngrijorări, care ar fi putut fi evitate cu ajutorul proiectului pe care ea îl dezvoltă acum - Minodora, o colecție de haine care monitorizează temperatura corpului, respirația și ritmul cardiac pentru copiii între zero și șapte ani. 

 

 

03.01.2024

Redacția Școala 9

„Un sprijin pentru părinți, copii și pentru medici”, așa vede Victoria Dănilă proiectul la care lucrează. Este vorba despre dezvoltarea de „îmbrăcăminte care sunt adaptate tuturor parametrilor dimensionali și au dispozitive integrate, senzori în cazul dat, care pot să detecteze anumiți parametri medicali - temperatura, respirația și ritmul cardiac”.

„Innovators for Children” este o inițiativă  organizată de Impact Hub Bucharest alături de partenerul său strategic BRD Groupe Société Générale. Anul acesta s-au înscris în competiție 74 de aplicații din toată țara. Zece echipe au ajuns în finală și au fost sprijiniți de mentori în procesul de transformare și dezvoltare a soluțiilor propuse. Școala 9 va prezenta, săptămânal, în cadrul campaniei ALT-Școala, susținută de BRD, povestea a șapte dintre ele, start-up-uri care au luat parte și la pitch-ul final. 

Ideea pentru Minodora, a venit dintr-o nevoie personală: „Cred că mi-ar fi fost mult mai simplu să identific anumite situații, să anunț medicul când vedeam schimbări la temperatura corpului, la ritmul cardiac sau la respirație, care sunt parametri esențiali pentru cei care sunt atât de mici și firavi, iar eu, în calitate de părinte, poate că eram mai puțin stresată”, spune Dănilă.

Toate datele despre copil, în aplicație

Proiectul gândit nu este destinat doar pentru copiii născuți prematuri, explică Victoria: „Sunt utile pentru copiii care au nevoie de îngrijire la domiciliu, pentru cei care necesită anumite monitorizări, dar poate fi utilizat și de către copiii născuți la termen care au și ei nevoie de îngrijiri”.

„De fapt Minodora presupune să fie și o aplicație pe telefon, tabletă, calculator care poate identifica care sunt parametrii într-un anumit grafic. Părintele, observând aceste date, le poate prezenta medicului care are grijă de copil, pentru a preveni anumite simptome sau anomalii”, mai spune ea. 

Medici, ingineri și specialiști în textile implicați în proiect 

Victoria a venit cu spiritul antreprenorial, având o afacere cu textile la Chișinău, și a reunit o echipă de medici neonatologi, pediatri, specialiști biomedicali, studenți și specialiști în domeniul confecțiilor textile pentru Minodora. 

Acum, proiectul este în stadiul de prototip. „Îmbrăcămintea smart am dezvoltat-o până la etapa de prototip și ne dorim ca în următoarele etape să fie un prototip funcțional, cred că în jur de aproape un an”, adaugă Victoria Dănilă.

 

 

 

Școala9

Redacția

Redacția Școala9

CUVINTE-CHEIE

alt școală copii imbracaminte innovators for children monitorizare ritm cardiac respiratie