Carla Sava și Teodor Borcan sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hasdeu. Pe lângă liceu, își ocupă timpul cu Interact, un club de voluntariat, unde au funcția de Președinte, respectiv Secretar. Alte proiecte în care sunt implicați sunt Clubul Treivirgulăpaișpe al liceului, Parlamentul European al Tinerilor, Clubul de Debate al liceului. Fac dans sportiv de performanță, începând de la vârsta de 4 ani fiecare. Pe viitor, își doresc să ajungă la facultate în Olanda, Carla la Drept, iar Teo, la Microbiologie celulară.
„Fiul meu de 13 ani a stat o zi întreagă de vorbă cu un alt copil din Ucraina. Îl auzeam întrebându-l pe acel băiat dacă îl poate ajuta cu ceva. Îi spunea că, dacă e nevoie, împarte camera cu el”, este doar una dintre poveștile împărtășite de o mamă pe un grup de Facebook. Școala9 a cules astfel de istorisiri și a stat de vorbă cu un psiholog și un profesor pentru a înțelege de ce e important să le vorbim celor mici despre război, dar și cum ar trebui să o facem fără a ascunde adevărul și fără să-i speriem.
În clasa a V-a, Ioana Pârvulescu învăța după-amiaza și întoarcerea acasă pe întuneric „avea mult farmec romantic”. Diminețile vorbea cu prietenele la telefonul fix, fără știrea părinților. Gânduri și preocupări poate nu cu mult diferite de cele ale elevilor de azi care ajung să-i citească textul „Prietenul meu” când trec la gimnaziu. În interviul pentru Școala 9, Ioana Pârvulescu a povestit despre operele din manuale care au traumatizat generația ei, a teleportat un copil din epoca jocurilor pe calculator în secolul al XIX-lea și și-a spus opinia despre „mașina de citit gândurile” – Facebook.
Consumul de substanțe, abandonul școlar, anturajul nepotrivit, acte de violență extremă. Toate animă gândurile negre ale părinților de băieți care ajung să se întrebe „ce trebuie să fac ca băiatul meu să nu ajungă să fie agresorul?”.