
Are 25 de ani, este regizor de film documentar şi fotograf. Are un ochi în obiectiv și unul în nori.

Din primul său an de predat, Alexandra Chirea și-a dat seama că, pentru a se înțelege cu elevii, trebuie să le vorbească pe limba lor. I-a cumințit până și pe cei care deranjau constant orele de curs pentru că a știut să-i asculte, iar copiii au observat asta. 14 ani mai târziu, pusă în fața grevei din educație, profesoara de franceză care predă acum la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală a ales să-și continue orele. O schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue inclusiv printr-o reformă internă, o „curățenie” pe care cadrele didactice să o facă printre ele și o îmbunătățire a modului în care se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara.
„Eu mi-am dorit să construiesc o comunitate și pentru părinți. Oricât de diferiți am fi, ne marchează pe toți experiența de a trăi în străinătate”, spune Cătălina Hansen (35 de ani), inițiatoarea proiectului „Biblioteca Prichindeilor din Danemarca”, a cărei dragoste pentru cărți a adus-o să construiască o comunitate de români în Aarhus. Rețeaua de biblioteci ale prichindeilor români este răspândită deja în zece țări.
Când a înființat în 1993 grădinița Happy Kids care avea să devină Transylvania College, profesoara Simona Baciu era convinsă că școala trebuie să însemne altceva decât „mâinile la spate și ochii la mine”. Așa că a-a întors întâi ea la școală, s-a așezat pe jos în sala de clasă ca să vadă ce vede un copil și a descoperit că centrul clasei nu mai poate fi catedra. „Noi suntem ghizi și parteneri în educație”, crede Simona Baciu. Într-un interviu pentru Școala 9 a explicat de ce starea de bine a profesorilor este cheia în educație.