
Are 25 de ani, este regizor de film documentar şi fotograf. Are un ochi în obiectiv și unul în nori.

INVESTIGAȚIE. „Disciplina se făcea prin palme peste față, peste cap, loviți la fund, trași de păr, de urechi”, „pe unul dintre ei îl băgau în garaj și stingeau becul…”, „…amenințări tip «îți rup urechile», «te arunc pe geam»”. Sunt câteva dintre relatările unor părinți cu privire la o grădiniță privată din Moșnița Nouă, Timiș. Centrul nu este acreditat sau autorizat și nu are nici autorizație ISU. O rudă a înregistrat-o pe directoarea Cornelia Amzulescu când recunoaște că o educatoare a lovit un copil. În discuția cu Școala9, directoarea inițial a negat, apoi a spus că „nu a fost lovitură, ci doar o atenționare”.
De câteva luni întrebările elevilor, părinților, profesorilor și altor actori din educație despre cum se face școală în vreme de pandemie nu se mai opresc. Iar pragul de peste patru mii de cazuri noi de infectări din ultimele zile a venit cu mai multe incertitudini și frici. Am încercat să răspundem la ele prin intermediul unor experți în sănătate publică, educație și administrație locală. Pentru că, la intersecția dintre aceste domenii, se află soarta școlilor din România.
Școala a început de o lună și profesorii continuă să-și cumpere măștile din banii lor, cu toate că angajatorul ar trebui să le asigure, potrivit Codului Muncii. „E ca și cum ai beneficia de o diminuare salarială”, spun sindicaliștii din educație. Există o speranță: de pe 25 octombrie, școlile și primăriile vor putea depune proiecte la Ministerul Fondurilor Europene și banii ar putea veni până la sfârșitul anului. Sunt eligibile cheltuielile făcute de la 1 august, condiția este să fie trecut clar în proiect momentul de la care se cere decontarea. Între timp, directorii de școli și profesorii sunt lăsați să se descurce. Sunt rare cazurile în care școlile au stocuri de măști, iar dacă au, le țin pentru situațiile de urgență.