Alte articole

if($j > 2) continue; ?>
Cancelarie

Nevoile cadrelor didactice, dincolo de salarii. „Există profesori slabi pentru că nu au fost ajutați să fie buni”

de Cristina Radu

După aproape 40 de ani în învățământ, Marcelina Popa, profesoară de matematică la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea, nu se teme să admită că învață de la elevii săi. În ultimele două săptămâni a fost în grevă, la fel ca toți colegii săi de cancelarie. La fel și Mihaela Murgoci, care își împarte zilnic orele de istorie între o școală din București și două din județul Giurgiu. Cele două profesoare au vorbit, pentru Școala 9, despre problemele de care s-au lovit în sistem și despre nevoile de la clasă.

04.06.2023
if($j > 2) continue; ?>
Laborator

Editorial. În timp ce se discută despre coronițe, Ministerul Educației e repetent la angajamentele din Planul Național de Redresare și Reziliență

de Antonia Pup

Coronițe, școli bune, școli rele, olimpiade și podiumuri - acestea sunt câteva dintre subiectele care au epuizat universul discursiv privind viitorul (și prezentul) politicilor educaționale de la noi, în aceste zile toride. Elevii, studenții și profesorii au intrat în vacanță, la fel și Ministerul Educației, se pare, fiindcă întârzie cu succes implementarea unor reforme prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Patru jaloane avea de îndeplinit Ministerul din componenta dedicată „României Educate”: primele trei vizau învățământul preuniversitar și nu au fost îndeplinite. A intrat în linie dreaptă doar angajamentul care viza universitățile.

04.07.2022
if($j > 2) continue; ?>
Cancelarie

Născuți pentru a învăța (fragment)

Dacă învățarea e caracteristica definitorie a speciei noastre, predarea e cel mai important meșteșug. Dar ce înseamnă să predai bine?

02.09.2019
Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile